Blogul se închide

Da, ştiu că nu prea interesează pe nimeni, însă blogul se închide. Probabil nu e un lucru bun că m-am gândit la asta acum, când starea mea e deplorabilă, dar nu simt nimic în legătură cu blogul, nu mai pot să scriu nicio recenzie, nici măcar nu mai pot să citesc.

M-am axat pe o lume imaginară, în care oricum nu mă descurc. Blogul va fi tot aici. Sunt persoane pe care le urmăresc şi sunt bune în ceea ce fac. Poate că peste ceva timp o să văd lumea asta din nou cu alţi ochi.

Nu pun pauză, pur şi simplu nu mai postez.  Probabil că nu vor exista comentarii pe niciun blog, cel puţin până nu scap de starea asta de dezamăgire faţă de mine. Ştiu că viaţa nu se opreşte că vreau eu, dar sunt o persoană mult prea emotivă şi deloc sarcastică şi dură. Mă dărâmă orice.

 Toată lumea o să presupună că am picat BACu’ şi  că o să mă arunc de pe un bloc. Nu l-am picat, însă m-am comportat ca o idioată, simt că mi-am bătut joc de tot ce am încercat în patru ani. Nota aia nu reflectă tot ce ştiu şi ce am încercat să fac.

Mama m-a susţinut, iar eu am fost un copil idiot în toţi patru ani crezând că ea mă forţează, că mă compară şi că nu o să-i placă nimic din ce fac eu vreodată. M-am înşelat. Ea este persoana care mă suţine cel mai mult. 

Încă o dată mi-am demonstrat cât de idioată pot să fiu.

Probabil că nu ar trebui să postez asta pe net, însă trebuie să fac ceva. Am plâns prea mult. Îmi pare rău, dacă sunt persone care chiar umăresc blogul, vă respect enorm. Nu mă aşteptam să am treizeci şi unu de followeri, deci vă mulţumesc.

O să citesc în continuare, pentru că momentan muzica, cărţile şi familia mea sunt singurele care mă ţin într-o bucată.


Vă mulţumesc pentru comentariile cu care m-aţi susţinut, pentru prezenţa voastră pe blog. În ultimul an chiar am cunoscut familia din blogosferă. 

Comentarii

Bianca a spus…
Regret că nu ai luat nota care ţi-ai dorit-o...
Vero a spus…
Denisee, o să ne lipsești x.x Nu știu ce pot să spun fiindcă mereu sunt varză la chestiile astea, dar să știi că mereu ai făcut parte din ”familia” noastră, din blogosferă și te iubim ^.^
Adry ♥ a spus…
well damn it. si eu am patit la fel.. abia de vreo ora m'am mai dezumflat la ochi :)) am plans 2 ore dupa ce am vazut pe edu rezultatele.. notele alea chiar nu reflecta nimic din ce am facut in 4 ani.
e greu.. stiu. acuma trebuie sa ne concentram pe facultate, hon! :*:*

noi ramanem aici! si pe fb putem sa vorbim :3

fii tare, capu' sus! ce e mai important abia acum urmeaza!! :*:*
Melissa a spus…
Nu prea ma pricep cum sa te consolez ( pentru ca eu nici nu am ajuns inca la liceu ) dar totusi nu cred ca inchiderea blogului este o solutie. Imi pare enorm de rau ca nu ai obtinut nota pe care ti-o doreai...
Ralu a spus…
Ține minte că nimeni nu te judecă pentru ce s-a întâmplat. Doar propria persoană este cel mai dur critic al nostru. Gândește-te la toate lucrurile pe care știi să le faci, la punctele tale forte, la hobby-urile tale. Ca de exemplu, poate că nu ai obținut la limba română nota pe care ți-o doreai, însă acest blog este dovada pasiunii tale pentru lectură și a talentului tău la scris. Sunt unii care tocesc comentarii pe de rost și iau note mari, când de fapt ei nici măcar nu au citit romanele respective și nu au nici cel mai mic interes pentru lectură. Bacul nu reușește întotdeauna să aprecieze adevărata valoare a unui elev. În sinea ta, tu știi că meriți mai mult decât ai luat și asta e tot ce contează.

Din cauza Bacului, și eu am pățit același lucru cu lectura. Nu mai reușesc să scriu recenzii, de fapt nu mai citesc aproape nimic. Probabil lucrurile vor reveni la normal după ce vom scăpa de admitere și de celelalte griji.
Stai liniștită. Relaxează-te, fă ceva ce-ți place. Blogul va fi tot aici și vei putea posta atunci când vei simți nevoia să revii.
BuburuzaBia a spus…
Imi pare rau sa aud ca nu ai luat ce nota iti doreai, dar nu e capat de lume, e doar un examen. :) Si sigur ca nota nu reflecta deloc ce ai tu in cap, reflecta doar ce ai facut in acel moment. E nasol ca se da atat de mare importanta unui astfel de examen la care multi clacheaza, dar nu se lasa, incearca si in anii urmatori. Eu iti urez bafta pentru ce alegi pe maideparte. Alege sa faci ce-ti place si nu vei munci nicio zi!!! :D
In cel mai rau caz poti sa apelezi la seviciile unui psiholog, desi presupun ca e o faza trecatoare. Toti avem si faze mai proaste. Mult succes si capul sus, e vara totusi! :)

Postări populare de pe acest blog

RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu

RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman