sâmbătă, 31 decembrie 2016

Urare de final de an & The Unpopular Opinions Book Tag 2016 edition & friends.

Având în vedere că anul se termină şi eu sunt în pană de idei în ceea ce priveşte un tag de final de an, am să fac tag-ul din titlul, al cărui titlu nu o să-l mai scriu din nou, doar pe anul 2016, pe cărţile citite în acest „frumos” si stresant an.
De asemenea, alături de răspunsurile mele, se vor afla şi cele ale Claudiei, pe care aţi cunoscut-o într-un tag anterior.

1.      A Popular Book or series that you didn't like.
D: Căutând-o pe Alaska de John Green, deşi mi-au plăcut toate cărţile lui, aceasta nu mi-a lăsat un sentiment plăcut. După mine, se vede că aceasta este prima carte a lui Green.
C: Spinning Starlight de R. C. Lewis, mi s-a părut foarte slabă în comparaţie cu o altă carte pe care am citit-o de la autoare – Stiching Snow – prea multe clişee şi părerea mea prost scrise, iar stilul de scriere avea propoziţi foarte scurte, ceea ce dădea impresia că cartea nu a avut parte de un editor. 

2.      A Popular Book or series that every one else seems to hate but you love.
D: Soundless sau The Glittering Court de Richelle Mead, în ultima perioadă cărţile autoarei au primită foarte multă critită. Am fost mai impresionată de Soundless ce-i drept, dar nici The Glittering Court nu se lasă mai prejos.
C: Soundless de Richelle Mead, deşi nu am suportat-o pe Rose din Academia VampirilorSoundless a fost o poveste foarte colorată, cu o lume foarte frumoasă şi puţin romance.

3.      A Love Triangle where the main character ended up with the person you did NOT want them to end up with (warn people for spoilers) OR an OTP that you don't like.
D: Labiritul de James Dashner, nu mi-a plăcut nici persoana cu care a rămas, deci implicit nici OTP-ul. În ultima carte l-am urât pe Thomas, deci fiecare decizie luată de el mi s-a părut a fi o tâmpenie de la bun început.
C: Passenger de Alexandra Bracken: Nicholas şi Etta, mi-aş fi dorit ca în cartea asta să existe un triunghi amoros. Relaţia dintre ei nu avea nicio chimie, poate şi din cauza faptului că autoarea a pus accent pe diversitate şi a sfârşit prin a băga personajul masculin, pe gât cititorului. A existat de asemenea şi un insta-love, foarte enervant.

4.      A popular book Genre that you hardly reach for.
D: Horror şi Historical Fiction.
C: Contemporan

5.      A popular or beloved character that you do not like.
D:  Labirintul de James Dashner – Brenda – nu cred că am urât un personaj niciodată atât de tare, şi chiar dacă mă repet cu trilogia asta, anul acesta ea a scos toată răutatea din mine.
C: Six of Crows de Leigh Bardugo – Inej Gafha – mi-a plăcut ca personaj şi mi-a părut rău de ce i s-a întâmplat, dar nu era un personaj la care eram nerbdătoare să-i citesc perspectiva.

6.      A popular author that you can't seem to get into.
D: Andy Weir, cu Marţianul. Pur şi simplu nu pot. O să încerc să văd filmul.
C: Maggie Stiefvater, cu The Raven Boys. Am încercat să citesc de câteva ori, dar nu am reuşit.

7.      A popular book trope that you're tired of seeing. (examples "lost princess", corrupt ruler, love triangles, etc.)
D:  Faptul că tocilarii sunt mereu cei care nu ştiu să se îmbrace sau comporte faţă de alte persoane. Şi simpla chestie că sunt numiţi tocilari.
C: Personaj negativ doar de dragul de a fi personaj negativ, îi lipseşte motivaţia. De asemenea când ai tipicul guvern sau cea mai mare fortăreaţă malefică şi rebelul vine  dintr-o mişcare şi distruge tot.

8.      A popular series that you have no interest in reading.
D:  After you de Jojo Moyes, continuarea la Me before you, pur şi simplu nu mă interesează continuare, consider că prima s-a terminat foarte bine.
C: Lady Midnight de Cassandra Clare, pur şi simplu am ajuns la limită cu lumea vânătorilor de umbre şi triunghiurile amoroase din lumea asta.

9.      The saying goes "The book is always better than the movie", but what movie or T.V. show adaptation do you prefer more than the book?
D: The Martian pentru că chiar am putut duce la final filmul şi pe final chiar am exista tensiune.
C: Allegiant (D:acceptăm şi opini opuse, se poate se poate) – a fost colorat şi plin de efecte speciale şi acţiune. Desigur, science fiction şi Theo James.

Ca să  nu termin într-o notă foarte negativă, anul acesta a fost şi anul seriilor şi trilogiilor preferate, în cazul amândurora.

D: Eu pot să spun că am adaugă la favorite trilogi întregi: Angelfall de Susan Ee, The Winner’s Curse de Marie Rutkoski, Legend de Marie Lu, Six of Crows de Leigh Bardugo, primele trei cărţi din seria Bloodlines de Richelle Mead, precum şi standalone-uri: Soundless de Richelle Mead, Midwinterblood de Marcus Sedgwick The Night Circus de Erin Morganstern şi acestea sunt doar câteva dintre ele.  Anul acesta a fost şi anul în care am început Harry Potter, pe care plănuiesc să-l continui în 2017.
Mulţi autori sunt noi descoperiţi şi la cei cu mai multe serii chiar vreau să mai citesc în 2017.

C: Şi eu am avut favorite serii şi autori descoperiţi noi: Lockwood & Co de Jonathan Stroud, Six of Crows de Leigh Bardugo, The Blackthorn Key de Kevin Sands, The Vagrant de Peter Newman, A Court of Thorns and Roses de Sarah J. Maas şi am termin multe din seriile început în anii precedenţi, cum ar fi The Winner’s Curse de Marie Rutkoski, Half Life de Sally Green, The Rose and the Dagger de Renee Ahdieh şi Their Fractured Light de Amie Kaufman şi Megan Spooner.
Am şi eu serii şi autori pe care vreau să-i citesc în continuare în 2017.  

Pe final vă urăm un an nou cât mai frumos şi plin de cărţi. La cât mai multe postări în 2017. Îmi pare rău că postarea nu este plină de poze sau gif-uri, dar este cam pe ultima sută de metri.

La mulţi ani!

vineri, 30 decembrie 2016

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu







From different worlds, June and Day have no reason to cross paths...

Until June's brother is murdered, and Day becomes the prime suspect.

In a shocking turn of events, the two uncover what has really brought them together, and the sinister lengths to which their country will go to keep its secrets.


Legenda / Legend (Booklet Fiction, 2016 / Okian / Books Express)








O altă trilogie începută în martie, însă terminată în august, vara seriilor şi trilogiilor populare.
Încă de când am început să citesc Young Adult, acum 7 ani aproximativ, ştiu că după Divergent încercam să găsesc cât mai multe distopii. Vă avertizez că, deşi multă lume a renunţat la gen, distopiile rămân preferatele mele. Nici Hunger Games nu a venit foarte repede după Divergent, iar Legend a venit şi mai târziu, cam în jurul datei în care se publica în România, eu mă apucam să o citesc în engleză, pentru că primisem carte cadou de la Claudia, de Crăciun.
Legend ne introduce cu paşi repezi în Republică, un stat aflat în război cu Coloniile de ceva timp, condusă de Elector Primo. Trilogia are două perspective, atât perspectiva lui Day – legenda Republici, în cartierele sărace, cât şi a lui June – fata fenomen a Republici, în cartierele bogate.
Legend se bazează foarte mult pe aceste două personaje, având perspective alternante la persoana I, pe lângă care avem o acţiune constantă şi suspans cât cuprinde.
De la bun început cele două personaje sunt în opoziţie, nu doar datorită traiului pe care îl duce fiecare, dar şi datorită principiilor după care trăiesc, în mare parte conturate în urma informaţiilor pe care le primesc, dar şi a experienţelor foarte diferite între cartierele sărace şi cele bogate.
Evenimentul de la care porneşte toată acţiunea şi respectiv motivul care îi aduce pe June şi Day împreună este moartea lui Metias, fratele lui June – care iniţial credeam că o să trăiască şi care deşi a fost în carte mai puţin de 20 de pagini, i-am simţit lipsa de a lungul trilogiei.
Idea de bază în Legend este diferenţa principiilor după care trăiesc personajele care le pun în acea opoziţie menţionată mai sus, la care se adaugă suspiciunea lui June cum că Day ar fi fost cel care i-a omorât fratele. În acelaşi timp, însă se conturează şi asemănări între cele două personaje, datorită modului în care reacţionează când vine vorba de familia lor sau cei dragi, în momentele limită.
Astfel decizia lui June de a face dreptate în cazul fratelui său, aduce cu ea anumite repercusiuni, care se vor vedea mult mai des şi clar în următoarele volume, atât în ceea ce o priveşte pe ea direct, cât şi pe Day şi relaţia lor.
 Accentul este pus în acelaşi timp pe acţiunea aceea non stop, dar şi pe momentele de şoc care datorită ritmului acţiunii vă vor face să citiţi de două ori paragraful. Totul se întâmplă foarte rapid şi trebuie să recunosc că autoarea nu se teme să ia decizii care de care mai şocante, în ceea ce priveşte cele două personaje.
Există momente şocante, care au un impac foarte mare, deşi dacă mă gândesc în alte distopii sau cărţi în general acest lucru nu se întâmplă. De la trădare la mortea anumitor personaje, totul alternează atât de bine cu acţiunea şi politica – pe care deşi nu se pune foarte tare accentul în Legend, prezintă un punct de interes în volumele viitoare.
Există romance, care este foarte insta-love, la modul personajele au sentimente după nici 20 de pagini de când s-au întâlnit, dar ştiţi ce? Modul în care autoarea scrie romance-ul pe mine m-a făcut să nu-mi pese de insta-love. Deloc.
Nu există chiar foarte multă informaţie în legătură cu Republica şi Coloniile şi de ce anume s-a ajuns în felul acesta, dar există suficientă informaţie, în ceea ce priveşte modalitatea de guvernare a Republicii, cât să vă facă curioşi să continuaţi.
În Prodigy, avem aceea expansiune, tipică volumul doi. Se introduc în scenă atât rebelii din Republică, cât şi Coloniile, mai exact cum funcţionează acestea. Plotul este destul de direct pentru o mare parte din carte, personajele încercând să descopere în cine ar trebui să aibă încredere din toţi jucători politici, atât din Republică, cât şi din Colonii.
Sunt introduse un set de personaje secundare, unele cu un impact mai mare asupra plotului principal, decât altele. Prin introducerea acestor personaje se crează şi un fel de triunghi amoros, pe care eu una nu-l iau în considerare, însemnând un anumit personaj are sentimente pentru Day, iar un altul are sentimente pentru June. Pe unul din ele, care avea o importanţă mai mare, am reuşit să-l înţeleg şi agreez, în timp ce pe celălalt l-am agreeat abia în cartea a treia. Ideea este că nu se pune foarte mare accent pe el, având în vedere că nu există acele momente de gelozie din care rezultă anumite acţiuni proaste, însă prin ele se temperează, într-un mod ciudat ştiu, insta-love-ul, făcându-i pe Day şi June să se gândească la relaţia lor şi la statusurile lor opuse în Republică.
Prodigy face ceva ce multe distopii nu fac, nu luptă contra guvernului per se. Ne arată reacţia lumii la evenimentele din Republică şi cum intervin acele ţări în ceea ce vrea sau nu Republica să facă. Există acel plot politic, care exprimă ideea de cum se pot rezolva lucrurile pentru a fi în termeni buni cu toată lumea, nu neapărat prin luptă corp la corp sau prin uciderea în masă.

Prodigy demonstrează cum o singură persoană poate influenţa masa, în aşa fel încât să existe rezolvare cu cât mai puţine victime.
Alternarea de pespective, în special în Prodigy, crează acel suspans  în ceea ce priveşte deciziile personajelor, având în vedere că Day şi June au o cantitate de informaţie diferită, unul ştiind o parte din ceea ce se doreşte implementat de guvern, iar celălalt cunoscând o parte din planurile rebelilor, care suferă schimbări pe parcurs.
Ceea ce este de apreciat cu toată lipsa de comunicare, din cauza lipsei de momente în care June şi Day să poată vorbi despre ce se întâmplă, se accentuează încrederea pe care o au unul în celălalt.
Finalul volumui doi este dureros, aşa că vă recomand să aveţi la voi al treilea volum.
În volumul final al trilogiei unde pentru început lucrurile par a se fi liniştit după acţiunea din primele două volume, având în vedere că ne aruncă opt luni în viitor. Însă lucrurile nu sunt nicidoată aşa cum par şi o nouă conspiraţie împotriva Republicii, riscă să lase naţiunea cu graniţele închise, chinuindu-se să supravieţuiască.
În ceea ce priveşte plotul din Champion, accentul este din nou pus pe plotul politic şi din nou se caută o rezolvare care să ajute Republica să se dezvolte şi să se integreze în economia mondială, încercând să comunice cu celelalte ţări şi să-şi lase graniţele deschise, în urma evenimentelor din Prodigy.
În Champion se accentuează arcul prin care au trecut cele două personaje, fiecare fiind conştient de statutul său, însă în acelaşi timp fiind în locuri destul de diferite. Pentru că asta este ceea ce face trilogia asta atât de bună, faptul că deşi personajele sunt diferite, se găsesc mereu puncte comune în ceea ce priveşte principiile lor. Asta demonstrează şi cât de mult s-au dezvoltat pe parcursul celor trei cărţi.
Cu toate că nu toate evenimentele din Prodigy au fost de bucurie pentru cele două personaje, nu există o tensiune prostească între cei doi şi chiar se susţin, cum acum fiecare a învăţat să aibă încredere în ceea ce poate celălalt. Ştiu că se pot baza unul pe celălalt şi chiar dacă fiecare are ceva de pierdut, încearcă să vădă şi punctul celuilalt de vedere.
În Champion se vede foarte clar cum s-a dezvoltat relaţia dintre Day şi June pe parcursul celor trei cărţi. Aş spune că în final June a fost cel mai puternic personaj pe care l-am citit, în ultima perioadă ţinând cont de cele întâmplate în trilogie.
Epilogul este cel mai frumos lucru pe care l-am citit. Ador epilogurile lungi şi care reiau evenimentele după o periodă de timp, îţi arată exact ce s-a întâmplat cu personajele, împacă acea dorinţă de a ştii exact ce s-a întâmplat cu ele. Epilogul din Champion va fi probabil pentru o bună perioadă de timp unul dintre cele mai bune epiloguri pe care le-am citit.
Stilul de scriere al autoarei este fenomenal, modul în care sunt descrise momentele de şoc şi modul în care reuşeşte să aducă la viaţă personaje care sunt vii doar în amintirile lui Day şi June, o trec pe lista autoarelor mele preferate.

Recomand şi nuvela Life before Legend, care are două mici povestioare din perspectiva lui Day şi June, înainte de evenimentele din Legend.
Recomand trilogia Legend, pentru o distopie plină de acţiune, cu personaje puternice şi un epilog minunat. 

joi, 29 decembrie 2016

RECENZIE: The Winner’s Curse, The Winner’s Crime, The Winner’s Kiss (The Winner’s Curse #1, #2, #3) de Marie Rutkoski




Winning what you want may cost you everything you love.

As a general’s daughter in a vast empire that revels in war and enslaves those it conquers, seventeen-year-old Kestrel has two choices: she can join the military or get married. But Kestrel has other intentions. One day, she is startled to find a kindred spirit in a young slave up for auction.
Arin’s eyes seem to defy everything and everyone. Following her instinct, Kestrel buys him—with unexpected consequences. It’s not long before she has to hide her growing love for Arin. But he, too, has a secret, and Kestrel quickly learns that the price she paid for a fellow human is much higher than she ever could have imagined.

Blestemul Câştigătorului / The Winner’s Curse (Leda Edge,2016 / Okian / Books Express)







Trilogia face parte din maratonul de vara aceasta, în care m-am pus la punct cu tot ce înseamnă serii şi trilogii populare.
Cred că ce se cunoaşte cel mai mult despre această trilogie este faptul că personajul principal feminin nu este badass, în sensul să poată lua la bătaie toate persoanele pe o raza de doi kilometri care o enervează. Nu, personajul nostru se bazează foarte mult pe strategie.
Să încep cu începutul şi anume lumea în care ne introduce The Winner’s Curse, o lume fantasy împarţită între cuceritori şi cuceriţi. Kestral face parte din populaţia Valoriei, care este cuceritoarea Herranilor. În timp ce Valoria se bazează foarte mult pe forţă militară şi investeşte mult în forţa de luptă, Herran este exact opusul, populaţia şi conducerea acestuia axându-se mai mult pe arte frumoase, fiind cunoscuţi pentru ţesăturile fine şi muzicieni lor.
Kestral, după cum spuneam nu este eroina tipică din fantasy, ea lucrează prin strategie, nu este nevoită să fie prima în câmpul de luptă. Arin, deşi şi el lucrează mai mult prin strategie, din cauza perspectivelor mai urâte, pe care poporul său le are, trebuie să participe în luptă. Într-un fel cele două personaje sunt opuse şi în acelaşi timp sunt foarte asemănătoare.
The Winner’s Curse este o carte care se bazează foarte mult pe personajele sale, care sunt scrise atât de bine, încât îţi este imposibil să te plictiseşti. Unii ar putea spune că este o carte foarte înceată pentru început, pentru că nu există aceea acţiune pe viaţă şi pe moarte, dar ceea ce consider că reuşeşte acest prim volum este să-ţi vobească despre un topic sensibil din ambele perspective: cuceritorul şi cuceritul, cum se comportă cele două puse faţă în faţă, cum îşi accepta statusul.
În ceea ce priveşte acţiunea, o mare parte a cărţii reprezintă introducerea în lumea creată de Rutkoski şi introducerea personajelor principale pe care o să le urmărim pe parcursul trilogiei, se pune accent pe relaţile care se formează între ele, pentru a se arată cu adevărat de ce sunt în opoziţie şi de asemenea de a se arată că nu prea există cale de mijloc, fără ca una din ele să nu piardă. Este ceea ce am numit la un curs de negociere, o situaţie win-lose, o parte o să fie mereu pierzătoare.
În ceea ce priveste personajele, după cum am spus multă lume vorbeşte despre Kestral şi cum ea nu este eroina tipică, dar recunosc că în acest volum mi-a atras atenţia Arin, având în vedere că în această situaţie el era cel care a pierdut totul. Mi-a plăcut modul în care autoare te face să te gândeşti la consecinţele pe care le au acţiunile celor doi protagonişti, dar cred că o mare parte din noi au fost de partea lui Arin şi a poporului său.
Nu spun că Kestral nu este un personaj interesant, din contră, am adorat felul în care autoarea a introdus prin ea politica şi strategiile, care afectează la fiecare pas plotul, care deşi nu pare complex la prima vedere, se dezvoltă odată cu personajele.
În acest prim volum Kestral este cea care are parte de un arc foarte mare, însemând că punctul de început, unde se află ea la începutul romanului, este foarte diferit de cel de final, unde ajungem să o găsim în urma unor decizii destul de periculoase. De asemenea, acţiunea şi suspansul se accentuează foarte mult pe final.
Finalul este foarte dureros, aşa că vă sfătuiesc să aveţi cu voi volumul doi.
The Winner’s Crime ridică standardele în ceea ce priveşte politica şi strategiile aferente acestei lumii. După cum probabil v-am obişnuit în recenzii să spun, cartea a doua prezintă expansiunea lumii fantasy, în scenă apar pe lângă Valorieni şi Herrani şi alte popoare care au ceva de spus în plotul politic al cărţii.
În urma deciziilor de la finalul primului volum ambele personaje se află într-o opoziţie totală, din nou. Doar că acum miza este mult mai mare şi posibilitatea de a eşua aduce cu ea perspective mult mai sumbre.
Personajele sunt extraordinare, având în vedere că trilogia se bazează foarte mult pe acţiunile lor, aşteptaţi-vă la decizii care mai de care mai periculoase şi foarte bine gândite, dar care o pot lua în jos la cea mai mică greşeală.
Volumul doi are şi acţiunea cu care suntem obişnuiţi, mai mult din perspectiva lui Arin, decât a lui Kestral. Din nou în ceea ce o priveşte pe Kestral personajul ei se bazează foarte mult pe decizii strategice, foarte periculoase şi cu o miză foarte mare în acest volum.
Vă avertizez că în acest volum există acea lipsă de comunicare, care să nu se confunde cu drama. Kestral şi Arin iau decizii pe baza a ceea ce cred că este corect, nu pentru a creea dramă.
De asemenea în volumul doi apar personaje secundare mai proeminente şi cele din volumul unu sunt mai bine puse în evidenţă, şi pe lângă personajele secundare pe care le agreem sau chiar ne plac, în acest volum apare şi personajul negativ, efectiv în persoană, ceea ce a fost o parte foarte interesantă. În volumul unul mare parte din focus este pe Arin şi Kestral şi relaţia dintre ei.
Aş spune că dacă în volum unu Kestral a fost cea care a suferit o schimbare de perspective şi a avut parte de un arc, în al doilea volum Arin este cel care îşi revizuieşte într-un fel prioritaţile şi gândirea şi are de asemenea parte de o revelaţie, mai mult decât Kestral.
Iar dacă finalul volumului unu a fost dureros, cel al volumului doi induce panică.
The Winner’s Kiss face ca tot suspansul şi tensiunea din volumele anterioare să crească, pentru că dacă până acum mizele erau mari, acum sunt gigantice.
Dacă până acum v-am spus că acţiunea consta foarte mult în deciziile luate de personaje şi nu se observa mereu lupta efectivă, pentru că perspectiva lui Kestral se baza pe strategie şi nu luptă corp la corp, volumul trei schimbă totul.
Nu cred că am citit niciodată scene de luptă scrise atât de bine, în perspective alternante, între Arin şi Kestral, te lasă efectiv fară aer.
O primă parte din volum este mai greu de citit, decât ce urmează, însă dezvoltarea lui Kestral ca personaj este incredibilă şi ca într-o oglindă Arin într-un fel are şi el parte de mica lui schimbare de perspectivă, deşi în cea mai mare parte aceasta s-a definitivat în volumul doi.
După cum spuneam pe lângă politica şi strategiile din volumele anterioare în The Winner’s Kiss apare şi lupta corp la corp, atât în perspectiva lui Kestral, cât şi a lui Arin, aici cred că se vede cel mai bine cât de mult au putut să se dezvolte personajele în cele trei volume.
Vorbesc foarte mult de Kestral şi Arin şi nu prea pomenesc personaje secundare pentru că focusul este pus foarte mult pe acţiunile lor şi pe momentele prin care trec, unele de şoc şi durere, altele de bucurie. Deşi, recunosc în trilogia asta sunt puţine momente de bucurie, dar există şi sunt foarte bine scrise.
Pomenesc de personajele secundare acum mai mult, pentru că în volumul trei sunt mai proeminente. Cel mai mult se pune accentul pe unul din ele, pentru că în felul acesta ne sunt arătate  şi  celelalte naţiuni şi vedem o altă pespectivă care are atât de câştigat, cât şi de pierdut în funcţie de cum decurg lucrurile. Nu am să vă spun numele personajului, dar pe parcursul volumul trei are parte de o caracterizare mult mai focusată pe el, în aşa fel încât descoperim cât de amuzant este şi cum poate face ca momentele de umor din carte, deşi puţine, să ridice moralul poveştii, chiar dacă pentru o durată scurtă de timp.
Ca să închei, trilogia The Winner’s Curse este unică prin modul în care discută topicul cuceritor/cucerit şi prin modul în care îşi introduce personajele şi le dezvoltă pe parcursul celor trei volume.
Deşi nu are un epilog, trilogia este încheiată cât se poate de frumos.
Stilul de scriere a lui Rutkoski este atât de frumos, perspectiva la persoana a III a, lasă loc pentru descrierea scenelor de luptă din volumul trei, care sunt atât de bine scrise şi alternate între Kestral şi Arin. Stilul crează ceva magic, şi este unul din motivele pentru care trilogia este atât de bună.
Recomand de asemenea şi nuvela 0.5 – Bridge of Snow, care ne arată perpectiva unui Arin mai mic, dornic să asculte poveştile mamei sale. Este o nuvelă atât de frumoasă.
Recomand trilogia The Winner’s Curse pentru o lume fantasy bazată foarte mult pe un plot politic, personaje interesante care se bazează pe inteligenţa lor şi sunt foarte badass şi o acţiune care vă va lasă fără suflare în ultimul volum. 

miercuri, 28 decembrie 2016

RECENZIE: Angelfall, World After, End of Days (Penryn and the End of Days #1, #2, #3) de Susan Ee


It's been six weeks since angels of the apocalypse descended to demolish the modern world. Street gangs rule the day while fear and superstition rule the night. When warrior angels fly away with a helpless little girl, her seventeen-year-old sister Penryn will do anything to get her back.
Anything, including making a deal with an enemy angel.
Raffe is a warrior who lies broken and wingless on the street. After eons of fighting his own battles, he finds himself being rescued from a desperate situation by a half-starved teenage girl.
Traveling through a dark and twisted Northern California, they have only each other to rely on for survival. Together, they journey toward the angels' stronghold in San Francisco where she'll risk everything to rescue her sister and he'll put himself at the mercy of his greatest enemies for the chance to be made whole again.



Îngeri căzuţi / Angelfall (Editura TREI, 2016 / Okian )




Vara aceasta m-am pus la punct cu toate trilogiile populare pe care nu le citisem până acum. Un lucru bun din asta este că am avut multe cărţi de cinci stele şi multe favorite. Printre ele se numără şi trilogia lui Susan Ee, care m-a cucerit prin personaje, acţiune şi un romance care parcă nu se mai întâmpla, interzis bineînţeles.
Angelfall ne face cunoştinţă cu Penryn, care nu este tocmai eroina tipică. Are un singur ţel în lumea post apocaliptică, dată peste cap de îngeri, să-şi protejeze familia rămasă – mama ei şi în special sora mai mică – Paige – care este într-un scaun cu rotile.
Totul însă este dat peste cap de îngeri. În urma unui incident cu un grup de îngeri, Paige este răpită şi Penryn trebuie să se alieze cu inamicul pentru a o găsi. Un înger, în care nu poate avea încredere şi pe care trebuie să-l ameninţe cum poate pentru a se asigura că-şi recuperează sora.
Punctul fundamental al acestei trilogii este cu siguranţă acţiunea şi umorul. Nu cred că am citit niciodată o serie care să îmbine aceste două lucruri atât de bine, în aşa fel încât acţiunea să nu pară doar ceva de luat în râs, iar umorul să apară la momentul oportun şi nu în momentele de acţiune maximă.
Am adorat-o pe Penryn. Ea este tipul de personaj badass, care poate fi în acelaşi timp o persoană slabă, adică pe scurt o eroină cât se poate de normală. În lumea dată peste cap de îngeri, Penryn nu doreşte decât să supravieţuiască şi să aibă grijă de familia ei, dar totul se schimbă când în peisaj apare Raffe şi misiunea de a o salva pe sora ei mai mică.
Raffe este cel mai bine scris bad boy pe care eu l-am citit. Nu este prea înfumurat sau încrezut şi astfel  să facă ca personajul lui Penryn să fie mic pe lângă el, chiar dacă din punct de vedere fizic el este mult mai puternic ca ea. Are atitudinea necesară de bad boy, dar în acelaşi timp nu umbreşte personajul feminin. Este greu să-l descriu pe Raffe, dar credeţi-mă când spun că un astfel de personaj, atât de bine scris, găsiţi rar.
Lumea creată de Susan Ee este şi ea foarte interesantă. Misterul din jurul îngerilor şi motivul pentru care ei se afla pe Pământ rămâne un mister. Autoarea găseşte o metodă foarte interesantă pentru a evita să intre totuşi foarte mult în partea de religie.
Angelfall ne introduce foarte încet, dar în acelaşi timp repede – ţinând cont de acţiunea constantă, în lumea post apocaliptică a îngerilor. Obţinem câteva informaţii şi reuşim să vedem personajele dezvoltându-se şi de asemenea vedem şi relaţiile dintre ele înflorind, ca să rezum printr-o metaforă. Accentul este pus pe Penryn şi Raffe pentru că pe ei doi îi urmărim în această primă carte, dar în acelaşi timp se accentuează şi relaţiile de familie, în ceea ce o priveşte pe Penryn.
Finalul volumului, însă este exploziv şi şocant, pregătind multe pentru volumul doi, şi pentru personajele secundare.
Şi după cum spuneam acţiunea şi umorul nu încetează să apară. Romance-ul lipseşte cu desăvârşire, deşi se crează relaţii.
World After este mult mai complicat de explicat şi mult mai complex decât Angelfall în ceea ce priveşte acţiunea. În al doilea volum se formează alianţe şi se încearcă şi planuri de ripostă. Din World After lipseşte însă foarte mult Raffe, deci implicit lipseşte din nou conceptul acela de romance.
În acest volum se vede şi arcul lui Penryn mult mai proeminent decât în primul volum, deoarece aici este vorba despre reacţiile ei la anumite persoane din jurul ei, persoane apropiate. Intervine modul ei de a-şi proteja familia şi a de găsi o soluţie la evenimentele întâmplate în primul volum. Sora lui Penryn – Paige – devine un personaj foarte interesant în acest volum.
Iar în acest al doilea volum se vede clar şi participarea la acţiune a personajelor secundare, care aduc şi un iz mai întunecat trilogiei. Deşi în prima carte atmosfera nu era tocmai roz, în a doua sunt adăugate aspecte ale acestei lumi care adaugă o notă de horror. Nu este chiar horror, dar anumite descrieri vă vor da de gândit.
Deşi Raffe lipseşte din peisaj o bună parte din carte, prin asta mă refer la mai bine de 80%, avem parte de mici apariţii ale lui, el fiind incoştient de prezenţa lui Penryn. A fost interesant să vedem în această carte anumite părţi ale lui Raffe, prin ce modalitate îmi e greu să spun fără să dau un spoiler, dar când o să ajungeţi să citiţi o să vedeţi că metoda este amuzantă şi inteligentă în acelaşi timp.
După cum spuneam în World After există mai multă acţiune şi mai multă dezvoltare a lumii, dar şi a personajelor secundare.
End of Days este apogeul trilogiei, iar dacă credeaţi că nu se poate mai multă acţiune, ei bine se poate. De data această, cred că spre surpriza tuturor aici există romance, romance pe bune. Şi este atât de bine scris.
Lasând asta deoparte, autoarea dezvoltă lumea îngerilor şi aduce în prim plan anumite personaje oferindu-le motive. Ceea ce am apreciat pentru că ne oferă şi un motiv de empatie nouă, către personaje pe care la începutul trilogiei nu credeam că le-aş putea agrea.
Nota de horror şi puţină dubioşenie persistă, dar cu asta vine şi nota de inteligenţă în scrierea personajelor, cât şi a acţiunii. Ceea ce o să observaţi în această trilogie este că personajele secundare chiar au un rol în acţiune, constant şi care influenţează cât de cât finalul bătăliei.
Acţiunea este foarte bine gândită, de asemenea şi bătălia finală are momentele ei de şoc. Iar pe lângă această acţiune de care vă tot pomenesc există şi un romance foarte bine scris, care rezultă din dezvoltarea personajelor şi a încrederii pe care o au unul în altul, de care chiar m-am bucurat de la primele pagini.
Deşi consider că ar fi trebuit să aibă un epilog mai lung, trilogia Penryn and the End of Days este o trilogie post apocaliptică foarte bine gândită, cu un cast de personaje divers şi foarte bine scrise. Plusul meu este reuşita autoarei în a scrie un bad boy atât de bine ca Raffe.
Stilul de scriere este foarte plin de umor, şi o apreciez pe autoare pentru modul în care reuşeşte să îmbine umorul cu acţiunea.
Recomand trilogia Penryn and the End of Days pentru o lume foarte interesantă, acţiune bine scrisă şi personaje inedite, cu un umor foarte foarte bine scris. Şi pentru Penryn şi Raffe de care sigur o să vă îndrăgostiţi. 
Vă ataşez reclama la Paco Rabanne – Invictus – pentru că prietena mea Claudia, spune că tipul este Raffe, adică are atitudinea lui şi muşchii lui, cel mai probabil. Oricum ar fi, amândouă recomandăm brandul şi trilogia Penryn and the End of Days

RECENZIE: Half Lost (Half Life #3) de Sally Green



„Nathan Byrn is running again. The Alliance of Free Witches has been all but destroyed. Scattered and demoralized, constantly pursued by the Council's Hunters, only a bold new strategy can save the rebels from total defeat. They need the missing half of Gabriel's amulet - an ancient artifact with the power to render its bearer invincible in battle.
But the amulet's guardian - the reclusive and awesomely powerful witch Ledger - has her own agenda. To win her trust, Nathan must travel to America and persuade her to give him the amulet. Combined with his own Gifts, the amulet might just be enough turn the tide for the Alliance and end the bloody civil war between Black and White witches once and for all...”

Jumătatea Pierdută / Half Lost (Editura TREI, 2016/ Okian)


*Am decis să ataşez decrierea în engleză, deoarece o consider pe cea în română puţin înşelătore în ceea ce priveşte trilogia, şi în special această ultimă carte.






Am terminat multe serii şi trilogii anul acesta. Half Life era una dintre cele pe care chiar doream să le termin. Am decis să iau varianta în engleză, având în vedere că în română se tot întârzia cu traducerea.
Nu am multe trilogii sau serii cu vrăjitori sau vrăjitoare. Dar de la bun început trilogia lui Sally Green a fost una inedită, nu doar datorită personajelor sau sistemului magic, ci şi datorită stilului prin care s-a afirmat şi prin care a devenit cunoscută.
În Half Lost urmărim povestea lui Nathan, la ceva timp după evenimentele din Half Wild. Suprinzător de la bun început este stilul de scriere, cu care eu de obicei nu încep recenziile, dar stilul este mult mai ordonat, nu mai sunt acele capitole la persoana a doua pe care eu, personal, le-am adorat în primele două cărţi. Dar ca şi în cazul lui Mafi, Sally Green a schimbat puţin stilul pentru a se adaptat schimbări prin care trece personajul principal.
În cazul trilogiilor şi seriilor îmi place să mă uit în spate şi să văd că personajul şi plotul au avut un arc şi chiar am ajuns undeva şi nu am rămas în punctul de început, cu aceleaşi planuri de răzbunare şi aceeaşi viziune asupra evenimentelor.
Nathan este ceea ce aţi numi un personaj cu o personalitate şi moralitate gri, mai mult spre negru. După evenimentele din al doilea volum este mult mai nepăsator, nu mai încearcă să mulţumescă pe nimeni, din contră îşi are propriile planuri şi nu îi pasă deloc de integrarea în comunitatea din care face parte. Nu este portretizat efectiv ca personajul negativ al volumului, însă multe din acţiunile lui intră în spectrul gri, şi nu sunt tocmai acţiunile unui erou.
De aceea în ceea ce priveşte acţiunea, se asemănă foarte mult cu Half Wild – în sensul că majoritatea acţiunii este explicată din perspectiva lui Nathan şi există destul de multă violenţă. Cu această violenţă, vin şi consecinţele pe care nu doar Nathan, ci şi personajele secundare sau cele aflate în jurul său trebuie să le accepte.
Cred că deşi arcul pe care îl face Nathan ca personaj, nu este tocmai pe partea bună a lucrurilor, este totuşi o dezvoltare care se poate observa cel mai bine din volumul doi. Mi-a plăcut faptul că a fost un personaj cu o moralitate mai gri şi nu a avut gândirea de erou.
Relaţiile care se formează în volumul trei, sunt cât se poate de realiste. Ce am mai apreciat la acest volum, ca şi în volum doi, este că îşi tranformă şi crează implicit relaţiile bazate exclusiv pe comporamentul general al personajelor. Nathan nu devine un căţeluş blând în preajma personelor iubite, iar acestea nu îl schimbă la 180 de grade, doar pentru că dragostea vindecă tot.
Gabriel face parte cel mai mult din ajustarea arcului lui Nathan, dar nu temperează în aşa fel încât relaţia dintre ei să devină ciudată, el nu este bunătatea întruchipată şi nu încearcă să-l schimbe pe Nathan, vrea doar să-l ţină în viaţă. Ceea ce apreciez pe lângă bine cunoscutul: iubirea schimbă pe toţi şi toate. Lucrurile nu funcţionează chiar aşa. Pot să-ţi ajustezi comportamentul pentru persoana iubită, dar nu poţi schimba cine eşti şi mai ales cum reacţionezi.
Cartea prezintă şi elemente de diversitate, în ceea ce priveşte relaţiile dintre personaje, incluzând spectrul LGBTQ+. Un plus la acest aspect este faptul că totul decurge normal şi relaţiile nu sunt ciudate în niciun fel.
După cum spuneam acţiunile lui Nathan au avut şi consecinţe, ceea ce a dus la un final surprinzător, la care dacă mă gândesc încă mă şochează. Finalul deşi pe alocuri grăbit, este unul care se potriveşte personajelor şi prezintă deciziile lor, care le aduc către acel epilog.
Sigurul lucru de care mă pot lega este faptul că nu am avut o conexiune puternică cu personajele, de aceea uneori chiar şi în urma unor acţiuni mai şocante sau triste nu am avut o reacţie puternică, dar trilogia rămâne în continuare, după părerea mea, o adiţie foarte interesantă în genul vrăjitorilor şi vrăjitoarelor.
Recomand să o încercaţi, în special datorită stilului de scriere unic şi personajului principal, care are parte de un arc surprinzător pe parcursul trilogiei. De asemenea trilogia are foarte multe momente de acţiune şi nu te lasă să respiri, dorind să afli mereu ce se va întâmpla cu personajele. 

marți, 27 decembrie 2016

RECENZIE: Shatter Me, Unravel Me, Ignite Me (Shatter Me #1, #2, #3) de Tahereh Mafi

„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.
Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă.
Însă Juliette are propriile ei planuri.
După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

Spulberă-mă / Shatter Me ( Editura Leda, 2012 / BooksExpress




Am citit trilogia acum ceva timp, dar ştiu că mereu mi-a rămas în minte. Poate doar pentru că personajele din ea sunt cele care te pun pe gânduri sau datorită stilului de scriere. Oricum ar fi, trilogia îţi rămâne în minte şi datorită coperţilor.
Din câte ştiu, ca un mic stop informaţional, LEDA are de gând să continue publicare trilogiei şi în plus ştiu că va exista şi un serial pe Freeform, aceaşi reţea care se ocupă de Shadowhunters, să sperăm totuşi un outcome mai bun.
Am să tot scriu recenzi pe trilogii, pentru că după cum bine ştiţi maratonez şi îmi e mai uşor să scriu un overview decât să scriu ceva pe fiecare carte în parte.

Ca să încep cu un fel de concluzie, pentru că din câte ştiu mulţi au renunţat la trilogie pe parcurs, consider că în ceea ce priveşte trilogia Shatter Me, calitatea şi felul în cate autorul îşi descoperă personajele şi poate chiar şi stilul este progresiv. Dintre cele trei cărţi din trilogie, Ignite Me este, părerea mea, cea mai bună.
Dar cred că cel mai bine este să încep cu începutul.

Shatter Me o aduce în prim plan pe Juliette Ferrars, o fată care nu a mai vorbit şi nu a mai atins pe nimeni de 264 de zile. Închisă într-o încăpere ferită de toată lumea, lucrurile se schimbă când în celula ei este adus un băiat. Un băiat pe care ea îl cunoaşte. Cel care doreşte să o ajute pe Juliette să descopere ce poate cu adevărat şi să o folosească, pentru nevoile sale, este nimeni altul decât conducătorul sectorului 45 – Warner.
Acum, după cum spuneam apogeul este Ignite Me, astfel până ajunge acolo, Shatter Me ne intoroduce în lumea pe care Mafi vrea să o exploreze, care nu este foarte explicată în prima carte. Punctul forte al acestei cărţi este explorarea personajelor, în special pe Juliette care este centrul trilogiei.
Acţiunea constă foarte mult în a decoperi personajul principal. Acţiunea este contantă şi constrânsă pe ea, pentru a o putea-o descoperi. Sună foarte confuz, dar aşa este. Totul se învârte practic în jurul puterilor necunoscute ale Juliettei, ce o face pe ea specială şi cum reuşeşte să se controleze sau nu.
Poate ştiţi sau nu, dar trilogia este cunoscută şi datorită triunghiului amoros. Cei doi sunt foarte diferiţi de la bun început. Recunosc însă că de la bun început l-am agreat pe unul şi l-am displăcut pe celălalt. Deşi în această primă carte accentul nu este pus pe triunghiul amoros, nici măcar nu există ceva care să-ţi arate că Juliette ar vedea şi pe altcineva, excepţia fiind Adam.
Dar după cum spuneam trilogia continuă să crească, este foarte posibil ca acţiunea concentrată pe Juliette din primul volum să nu vă impresioneze şi ea să pară deseori un personaj slab, în constantă nevoie de salvare.
Lucurile se mai dezvoltă în Unravel Me, unde puteam observa şi alte părţi ale acestei lumi distopice, din nou focusul trilogiei nu este foarte mult pe dezvoltarea acesteia, însă părerea mea este că volumul doi face o treabă foarte bună în a extinde ceea ce Mafi a început încet în primul volum.
Unravel Me prezintă multă schimbare de perspectivă şi poate puţină dezvoltare din parte personajului principal, de aceea consider mereu a doua carte o expansiune a primei cărţi. De asemenea în acest volum triunghiul amoros se accentuează şi aici este momentul în care trebuie să vă alegeţi „barca”. Dar pe lângă accentul pus pe partea de romance, al doilea volum se concentrează şi pe descoperirea puterilor din această lume. Cum funcţionează ele şi cum se pot controla. Ceea ce duce acţiunea concentrându-se pe lumea creată – guvernul în opoziţie cu rebeli – şi nu doar concentrarea pe Juliette.
Unravel Me introduce şi un nou personaj negativ, care deşi nu este foarte explicat – însemnând motivele pe care le are şi de ce doreşte putere, este un înlocuitor destul de bun şi prezintă toate calităţile de care este nevoie pentru a-l urî.
De asemenea spre deosebire de finalul din Shatter Me, cel din Unravel Me chiar îţi dă un motiv bun de a continua şi cu ultima carte din trilogie.
Ignite Me după cum am tot spus este apogeul trilogiei. Aici vedem cât de mult se dezvoltă Juliette şi de asemenea cum se dezvoltă şi relaţia ei cu băiatul pe care îl alege la finalul acţiunii din Unravel Me. Controversată şi urâtă de unii, eu am fost de la bun început de accord cu această relaţie. Nu ştiu de ce şi cum. Chiar şi când am recitit primul volum am avut tot aceaşi părere, puţin mai nesănătoasă ar zice unii, dar aceea este!
Din nou nu pot spune că Ignite Me duce acţiunea din primele două volume la un alt nivel, pentru că tendinţa este accea de a ne concentra pe Juliette şi felul în care se dezvoltă personajul ei, ceea ce este cel mai frumos lucru de văzut. După aşteptarea de două volume să o văd încrezătoare şi sigură de ceea ce vrea a fost singurul lucru de care am avut nevoie pentru a da cinci stele. Asta şi relaţia care se dezovoltă tot în Ignite Me.
Există foarte multă planificare pentru bătălia cea mare şi aici ies în evidenţa foarte mult şi personajele secundare, unele într-o lumină placută, altele nu-ţi doreşti decât să dispară. Există şi multe plot twist-uri faţă de primele două volume şi câteva momente foarte frumoase şi vesele sau pline de romance sau triste.
Ignite Me înglobează tot ce ar trebui să aibă acest final de serie, mai puţin un epilog. Finalul este foarte deschis, ceea ce mie îmi displace foarte mult. Sper ca pe viitor autoarea să scrie şi un epilog la această trilogie.

Cred că toate lumea ştie faptul că în Shatter Me stilul de scrie este mai special (este ceva ce aş asemăna cu trilogia Half Life de Sally Green), ambele autoare au reuşit să găsească o modalitate prin care să facă povestea mult mai interesantă. În Shatter Me constă în acele propoziţii tăiate de personaj, care sunt gânduri pe care ea nu le vorbeste niciodată.
Prin stilul acesta de scriere se vede şi dezvoltarea personajului principal, trilogia fiind scrisă la persoana I, comparând prima carte cu ultima, o să observaţi trecerea lui Juliette de la fată timidă la o fată încrezătoare, sigură pe ceea ce îşi doreşte.

De asemenea recomand cele două nuvele, bine una mai mult decât celalată: Destroy Me, pe care am citit-o şi o recomand citită după primul volum şi Fracture Me, pe care nu am reuşit să o termin. Dar aceste două nuvele vă pot ajuta să vă decideţi între cei doi pretendenţi.

Aş recomanda trilogia, nu neapărat pentru lumea distopică sau acţiunea, ci mai mult pentru romance şi personaje, pentru că acestea sunt focusul central. De asemenea pentru mine un plus este stilul de scriere pentru că prin el se arată foarte bine dezvoltarea lui Juliette.

duminică, 18 decembrie 2016

Absenţă motivată şi un preview în viitor.

Am încercat. Dar nu mi-a reuşit. Am postat pe facebook-ul blogului, cum ca o să am o postare curând despre tot ce înseamnă absenţa mea şi ce o să încerc să fac în decembrie şi cum vreau să funcţioneze lucrurile pentru următoarele săptămâni.

Pentru început m-am angajat, de aici lipsa de timp. Deşi aş vrea în 2017 să fiu mult mai activă, nu ştiu cât de bine va funcţiona programul meu, şi sincer nici nu ştiu câte cărţi o să reuşesc să citesc în 2017. Uneori programul e de la 9 la 9, deci tot ce vreau când ajung acasă este să dorm. Plus o să se adune şi învăţatul pentru sesiune, la începutul anului. Proiectele deja mă cam lasă fără timp liber.
De aici absenţa nemotivată. În noiembrie recunosc că am fost puţin leneşă, pentru ca atunci nu lucram, deci nu am o scuză pentru faptul că nu există nicio postare pe blog.

Trecând peste, cum aş vrea să procedez în 2017. Este mai complicat pentru că ştiu că tind să nu mă ţin de program, dar cred că chiar o să am nevoie, dacă vreau să postez pe blog.
Vreau să postez măcar o dată pe săptămână, când se poate de mai mult ori este foarte bine, dar pentru început aş vrea să ajung să postez în medie de patru ori pe lună, de la wrap up la tag-uri şi orice mai îmi trece prin minte, şi desigur recenziile seriilor pe care le-am citit şi la care sunt foarte foarte în urmă.
Vreau să postez mai multe poze pe facebook-ul, respectiv instagramul blogului, chiar dacă stau destul de prost când vine vorba de poze artistice.
Vreau să schimb puţin înfăţişarea blogului şi a facebook-ului blogului, spre care deşi nu prea fac trimitere pe blog există şi are destul de multe like-uri.

Tot în 2017 aş vrea să inţiez câteva concursuri, cu cărţi mai noi sau apărute acum ceva timp, care mi s-au părut foarte bune, în română, respectiv în engleză. Sper ca aşa să devină mai vizibil facebook-ul şi poate şi instragram-ul blogului, pe care mă chinui să postez cât de mult pot, şi la care o să aplic acelaşi program, cel puţin o postare pe saptămână.
Sună foarte restrictiv tot ce scriu eu aici, dar nu-mi place că am lăsat blogulul pustiu şi vreau să mă revanşez, o postare pe săptămână sunt bine, pentru că o să am weekend-ul în care o să-mi găsesc timp pentru o poză şi o postare pe blog.
Wrap-ul pe lunile trecute, o să vină la finalul lunii decembrie, tot atunci o să am şi un tag de final de an, pe care o să-l găsesc eu pe undeva, care să includă cărţi preferate, personaje preferate şi reversul.

Sper că nu v-am ameţit cu progamul meu.
Lasând asta, o să vă spun ultima carte citită şi cea pe care o citesc acum. Sperând că la ultima citită o să urmeze şi o recenzie, în viitorul apropiat.

Ultima carte citită, care mi-a luat ceva din cauza acelei lipse de timp şi din cauza reading slump-ului este The Rose and the Dagger (The Wrath and the Dawn #2) de Renee Ahdieh, al cărui prin volum este cunoscut poate mai bine la noi în ţară ca Urgia şi Zorile, la editura Epica. O duologie recomandată de prietena mea Claudia, care o adoră. Mi-a plăcut, însă nu pot spune că a ajuns la acelaşi nivel şi pentru mine, în opinia mea îi lipsea ceva la romance, focul acela – clişeic spus ştiu, dar nu pot să mă gândesc la o altă exprimare în română. Dar o recomand pentru personaje şi mai ales pentru lumea creionată, care datorită stilului de scriere a lui Ahdieh este foarte magică.
Instagram

Cartea pe care o citesc acum este We All Looked Up de Tommy Wallach, a cărei versiune în română se găseşte tot la Epica, sub traducerea Şi am privit cu ţoti spre cer.... Nu aş putea să vă spun multe, pentru că sunt momentan la capitolul 3, dar conceptul mi s-a părut de la bun început foarte interesant. Oamenii învaţă să trăiască, aflând că în două luni un asteroid o să lovească Pământul. Dacă asta nu vă convinge, poate o recenzie pe viitor o va face.

Până atunci, vă întreb aşa:
Cum vă pregătiţi de Crăciun, aveţi planuri? De exemplu, eu aş vrea să citesc cât mai mult.
Ce cărţi citiţi pe ultima sută de metri? Eu încerc să închei serii sau să citesc standalone-uri.
Cum vedeţi 2017? Asta şi în ceea ce priveşte un „program” sau ca an ce vă doriţi