marți, 21 martie 2017

The Wrath and the Dawn, The Rose and the Dagger (The Wrath and the Dawn #1, #2) de Renee Ahdieh

*După ce m-am chinuit mai bine de 15 minute să fac pagina de postare nouă să mă lase să scriu ceva în ea, am reuşit! *


One Life to One Dawn.


In a land ruled by a murderous boy-king, each dawn brings heartache to a new family. Khalid, the eighteen-year-old Caliph of Khorasan, is a monster. Each night he takes a new bride only to have a silk cord wrapped around her throat come morning. When sixteen-year-old Shahrzad's dearest friend falls victim to Khalid, Shahrzad vows vengeance and volunteers to be his next bride. Shahrzad is determined not only to stay alive, but to end the caliph's reign of terror once and for all.


Urgia şi zorile /The Wrath and the Dawn (Epica, 2016/ BooksExpress/ Okian)



M-am întors pe blog cu o recenzie la o dulogie care promite să vă încânte şi farmece prin stilul de scriere şi lumea pe care o construieşte.

The Wrath and the Dawn, prima carte din duologia cu acelaşi nume, ne introduce din primele pagini într-o lume plină de mister şi multă căldură.
Personajul pe care ne bazăm în această aventură este Shahrzad, pe care o voi numi pe scurt Shazi în paragrafele viitoare, ea este o persoană dintr-o bucată, cum s-ar spune, dispusă să dovedească tuturor că este nimic ce nu poate face, printre acele lucruri numărându-se şi uciderea caliphului de Khorasan, pe care îl învinueşte pentru moarte celei mai bune prietene. 
The Wrath and the Dawn este aş spune inspirată din faimoasa poveste O mie şi una de nopţi, nu aş fi gata să spun că este o repovestire, pentru că deşi prezintă anumite elemente din O mie şi una de nopţi, similarităţile se opresc la doar câteva aspecte.
Shazi, eroina care ne introduce cu pazi repezi nu doar în lumea ei, ci şi în misiunea pe care a promis că o va duce la capăt. Curajoasă şi sigură pe scopul său, ea se hotărâşte să pună bazele unui plan prin care să-şi răzbune prietena şi să încheie şirul de omoruri pe care caliphul le înfăptuieşte în zorii fiecărei zile.
Fiind inpirată din O mie şi una de nopţi, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că The Wrath and the Dawn se concentrează mai mult pe partea de romance şi personaje, decât pe o acţiune explozivă şi fără oprire. Pe lângă personajele foarte bine creionate şi dezvoltate pe parcursul primei cărţii, lumea creată este magică şi atât de frumos descrisă, încât te face să te simţi în deşert, înconjurat de misterele Korasanului.
Şi pentru că am adus în discuţie stilul de scriere, ţin să precize că naraţiunea este povestită la persoana a III-a, urmărim astfel mai multe personaje, având mai multe perspective asupra lumii. Deşi nu există o dezvoltare foarte mare a lumii în prima carte, acţiunea accelerată de la finalul primului volum şi accentuarea unor elemente de magie, pe care nu s-a pus foarte mult accentul la început, ne promit o dezvoltare a lumii mult mai complexă în volumul doi.
Persoanjele secundare sunt şi ele foarte bine conturate, pe unele din ele ajungem să le cunoaştem mai bine, datorită naraţiunii la persoana a III-a, altele rămân un mister.
În ceea ce priveşte relaţiile, şi în special relaţiile pe care Shazi le dezvoltă cu anumite personaje, sau cu care are un anumit trecut sunt foarte bine dezvoltate, pe parcurs. Strict în ceea ce priveşte romance-ul, există un triunghi amoros într-adevăr, deşi aş spune că nu se pune chiar atât de mult accentul pe el din perspectiva lui Shazi, el fiind accentuat doar de perspectivele multiple.
Finalul este exploziv şi promite o acţiune şi o intrigă cu atât mai mare în finalul duologiei.
The Rose and the Dagger se bazează foarte mult pe intrigă şi dezvoltarea unor elemente prezentate în primul volum, care influenţează foarte mult modul în care plotul se desfăşoară.
Din nou personajele se dezvoltă foarte mult, în special în relaţia pe care o au cu celelalte personaje, fie ele personaje cu care au avut experinţe plăcute sau nu.
În aceast final al duologiei se accentuează şi personajele negative prea puţin prezente în prima carte, datorită accentului iniţial pus pe caliph şi pe misterul din spatele crimelor sale, acum odată cu dezvoltarea lumii atât în ceea ce priveşte teritorii noi, cât şi din punct de vedere al elementelor de magie, avem parte de noi alianţe atât de partea bună, cât şi de partea mai puţin bună.
Avem şi parte de romance, dar de această dată este mai mult vorba de dezvoltarea încrederii pe care personajele o au unul în celălalt. Şi la care se adaugă bineînţeles reacţia publicului la relaţia respectivă.
Datorită perspectivelor multiple se observă cum personajele care sunt în legătură directă cu Shazi, dar care astfel nu ar avea nicio treabă să îşi dezvolte relaţii proprii, bazate pe respect. De asemenea putem vedea o dezvoltare şi a personajelor secundare, nu doar a celor principale.
Nu există triunghi amoros, aş zice că nici în prima carte nu se percepe aşa de tare, însă pentru primele 100 de pagini, există conflictul interior a lui Shazi, dacă ceea ce face este corect sau nu faţa de celălalt.
The Rose and the Dagger reuşeşte să aducă şi puţin mai multă acţiune, faţă de prima carte, The Wrath and the Dawn, dar aş zice că punctul forte al autoarei este reprezentat de lumea ei, şi apoi de felul în care îşi conturează personajele, ca mai apoi să se concentreze şi pe acţiune.
Stilul lui Renee Ahdieh foarte este frumos şi magic, plin de metafore care fac lumea cu mult mai reală şi îşi prezintă personajele foarte puternic, nu se simte la fel atunci când vine vorba de acţiune, pentru că aş zice este destul de greu să scri o scenă de acţiune bazată pe metafore, de aceea par mai scurte şi parcă incomplete. Dar facând excepţie de modul în care este scrisă acţiune, paginile zboară când vine vorba de stilul lui Ahdieh.
Recomand duologia The Wrath and the Dawn pentru o lumea magică şi pentru personaje foarte puternice, mai ales personajul principal Shazi, la care mai adaugăm şi puţin mai mult romance foarte bine scris. 

duminică, 19 martie 2017

Wrap Up 2016 (septembrie – decembrie)

Revin cu restanţele, adică tot ce înseamnă wrap up, pentru că la anumite cărţi deja există recenzii. Schimbare minoră de acum înainte: dacă vreţi să citiţi recenzia pe GoodReads şi să vedeţi şi ratingul, un click pe titlul cărţii vă salvează, în mare parte recenziile mele de pe GoodReads sunt reacţii, şi sunt spoiler free, tot ce este spoiler este sub spoiler tags, deci puteţi citi fără probleme. Sunt mult mai amuzantă pe GoodReads mi se pare mie, decât pe blog.

Oricum, trecând peste. Next stop wrap up restant 2016, care include: septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.


World After, End of Days (Penryn and the End of Days #2, #3) de Susan Ee – nu o să  vorbesc foarte multe despre aceaste două cărţi, pentru că sunt ultimele două din trilogie, şi  găsiţi recenzia trilogiei AICI, pentru mai multe detalii. Însă am să vă spun că Penryn and the End of Days continuă cu aceeaşi acţiune complex şi fără oprire, combinată cu umorul şi sarcasmul personajelor principale. Recomand. Recomand.

Bridge of Snow, The Winner’s Curse, The Winner’s Crime, The Winner’s Kiss (The Winner’s Curse #0.5, #1, #2, #3) de Marie Rutkoski – nici despre aceasta nu o să vorbesc foarte mult, pentru că am deja o recenzie a trilogiei, o găsiţi AICI. Recomand trilogia pentru personajele sale, în primul rând şi pentru plotul politic extrem de bine scris.

Deep Blue (Deep Blue #1) de Jennifer Donnelly  – cartea avea potenţial, chiar eram curioasă să văd cum reuşesc autorii să introducă sirene în aşa fel încât să nu fie chiar Mica Sirenă. Luând-o de la început, Deep Blue ne prezintă viaţa Serafinei, o sirenă prinţesă din Marea Mediterană, dacă îmi aduc bine aminte, care urmează să devină regină sau ceva pe acolo. Prea multe informaţii. În 100 de pagini mă plictisisem cu totul şi nici nu pot să spun că eram dată pe spate de lumea creată. Personajele sunt fix ceea ce găseşti într-un film Disney, ea specială, ea cea care va salva lumea, ea care se plânge constant, ea care e chinuită de responsabilitate. La care se mai adaugă şi alte prietene cam cu aceeaşi personalitate de peşte. Pe lângă asta autoarea foloseşte în carte şi mituri din cultura românească, mai exact Ielele, pe lângă propoziţiile traduse cu Google Translate, unul din personaje se numeşte Baba Vrăja, adică nu aşa se folosesc diacriticele. Nu. Nu recomand.

Six of Crows, Crooked Kingdom (Six of Crows #1, #2) de Leigh Bardugo  – aş vrea să pot să descriu cât de bună este această duologie, dar nu cred că o să reuşesc niciodată. Duologia ne aruncă din nouă în lumea Grisha, doar că de data aceasta cu un cast de personaje inedit, nu toate cu puteri, dar unice. Şase personaje, cu motive diferite, puteri şi slăbiciuni diferite având un singur scop: cel mai mare jaf. Lumea este atât de bine dezvoltată şi personajele multiple au fiecare arcul său şi totul este minunat de bine contruit, de la plot, la acţiunea desprinsă din filmele cu spioni, în ceea ce priveşte strategia. Plus avem şi personaje din Grisha care îşi fac apariţia în duologie. Recomaaand. Sper să îi scriu o recenzie cât de curând, pentru că am atâtea să vă spun despre ea.

The Midnight Star (The Young Elites #3) de Marie Lu – puţin dezamăgită de acest final, mă aşteptam la mai mult. Atât în ceea ce priveşte personajele, cât şi acţiunea. Totul este pe repede înainte şi personajele îşi pierd tot misterul şi intriga din primele două cărţi. Personaje foarte interesante, în volumele anterioare au părut doar a fi acolo unde este nevoie. S-a pierdut suspansul şi ura dintre ele. Sper să scriu o recenzie cât de curând şi la această trilogie, deoarece este foarte interesantă.

The Crown (The Selection #5) de Kiera Cass  – şi mă bucur că s-a terminat. Nu mă aşteptam la o concluzie cu acţiune şi intrigă politică, dar nici la insta-love nu mă aşteptam asta este sigur. Mi s-a părut că autorea s-a plictisit, a pus 3 scene cu un tip şi a rezolvat romance-ul. Nu a avut sens. Din intriga politică şi personajul bitchy, dar interesant, din prima carte, Cass a făcut totul praf în 3 paragrafe şi un ultim capitol. Recomand să vă opriţi la trilogia iniţială dacă aveţi dubii, în legătură cu cele două cărţi noi apărute.

Half Lost (Half Life #3) de Sally Green  – după dezastrul care a fost The Crown, Half Lost mi-a arătat că trilogiile se pot încheia cu momente şocante şi cu un arc al personajului principal care să te mulţumească. Pentru Half Lost găsiţi recenzia AICI.

The Wrath and the Dawn, TheRose and the Dagger (The Wrath and the Dawn #1, #2) de Renee Ahdieh – nici despre această dulogie nu o să vorbesc mult pentru că am o recenzie pregătită să fie urcată pe blog. Personajele şi lumea din The Wrath and the Dawn fac din această duologie un must read, plus intriga şi misterul. Mai multe în recenzia care urmează să fie postată pe blog.

We All Looked Up de Tommy Wallach – se putea mai bine zic eu, pentru că deşi interesantă, spre final cartea abundă în dramatism pentru anumite persoanaje. Recunosc nici mie nu mi-a păsat de toate cele 4 personaje pe care le urmăreşte romanul şi că având în vedere plotul cărţii totul ar putea să fie dramatic, faptul că personajele nu au un şoc după anumite evenimente, m-a făcut să mă întreb: ok şi atunci care-i treaba? Vine un asteroid, ce dacă? Plus, îmi place finalul şi în acelaşi timp îl urăsc.


Şi aşa închid şi anul 2016 în ceea ce priveşte wrap up-urile. Să sperăm că o să apară şi unul pe 2017, cu cele două lunii restante. Până atunci dacă sunteţi curioşi de duologia The Wrath and the Dawn, ţineţi ochii în patru pentru că urmează o recenzie.

sâmbătă, 18 martie 2017

Good to be back (ce am mai făcut, ediţie combinată seriale şi cărţi)

Sunt în urmă cu tot ce înseamnă noutăţi, fie ele din ţară, fie din afară. Plus m-am cam săturat de introducerea veşnică: sorry for missing too much. Munca şi lipsa de imaginaţie au intervenit, şi uite am ajuns şi aici.
Dar având în vedere că nu ne-am auzit de foarte mult timp şi nu am nicio recenzie terminată pe care să o postez, o să vă pun la curent cu ce am reuşit să mai termin de citit şi vizionat. Azi sau mâine o să postez wrap-ul restant pe 2016 şi fac un update pe 2017.
Acum vreau să vă spun ceva, deoarece sunt curioasă de câte persone au urmărit serialul, pentru că eu sigur nu mă număr printre ele: Jurnalele Vampirilor, dar sună mult mai bine în engleză: The Vampire Diaries. *încă mă gândesc să fac o schimbare pe blog şi să scriu în engleză, we shall see*
Cine a urmărit serialul cap coadă? Pentru că eu una m-am mulţumim cu un video de 3 minute şi am hotărât că să mă opresc din a viziona undeva în sezonul 7 a fost o decizie extraordinară. Adică serios?! Ce e finalul ăla? Bine, nici nu sunt la curent cu toooot ce s-a întâmplat în sezonul 8 sau 7, ce tot spun eu, dar tot mi s-a părut o tâmpenie. Singurul personaj care mi-a plăcut de la început până la final are parte de un final shitty. Totul s-a învârtit în jurul lui Damon şi Elena, şi eu am zis pas. Tot nu înţeleg OTP-ul ăsta şi nici nu mai încerc, mi-a cam ajuns bad boy, cu o inimă de aur, pe care toată lumea îl apară deşi este un nenorocit şi jumătate, adică Damon l-a omorât pe Jeremy, de câteva ori, noroc cu inelul magic. Acum, nu ţipaţi la mine, că nu e cine ştie ce spoiler.
Continui cu The Originals, nu mă mai întorc niciodată la The Vampire Diaries. And I am not sorry.
Acum, un alt serial „minunat”: Shadowhunters, mai ştie cineva de el? Nu de alta dar şi aici am rămas în urmă şi nici nu ştiu dacă mai continui. Lasând la o parte veşnicul: n-are treaba cu cărţile, cu excepţia numelor sunt pierdută, săracul serial îşi pierde şi sensul. S-au întâmplat anumite lucruri încă de la început sezonului 2, adică dacă X nu ştie adevărul, atunci cine naiba îl ştie? Plus mai fac şi ceva dramatic şi fară sens şi suntem way off. Freeform, the drama queen.
Nu ştiu dacă continui, mă mai gândesc după ce citesc seria în întregime. Dar pierdem orice urmă de logică. O aruncăm pe geam. Efectiv.
Next, tot un serial. Aţi zice că tot ce am făcut a fost să mă uit la seriale, dar am şi citit, ajungem şi acolo în următoarele paragrafe.
The 100. Cei 100, pe româneşte. Genius. Şi am auzit că o să aibă şi sezonul 5, aleluia. Nu am citit seria şi cu cât mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai sigură că nu o să o fac. Acţiune, dramă, heartbreak, slow slow very slow romance, tensiune cât să-mi ajungă şi pentru Shadowhunters şi The Vampire Diaries. Şi doar 13 episoade sezonul ăsta. Atât de bun.
Cred că e singurul serial cu care sunt la zi. Am renunţat la majoritatea. Adică sunt la zi cu The 100, Game of Thrones, care are o dată! abia aştept, şi Teen Wolf, de care uit mereu pentru că mid-season s-a terminat foarte ok. Deşi sinceră să fiu nu sunt fan aşa mare Stydia?!
Stalia shipper here, although it kinda sanked

Acum trecem la parte pentru care blogul ăsta a fost creat sau scopului lui principal.
Pe anul ăsta am reuşit să termin alte serii. 2017 este anul în care ma axez pe serii începute şi terminate, plus am fost într-un binge buy şi am tot cumpărat serii, în întregimea lor. Adică ştiţi postarea în care vă spuneam că nu ştiu sigur dacă o să citesc Sarah J. Maas...da, deţin aproape toate cărţile ei. So, no bueno.
Mi-am setat un goal pe GoodReads de 58 de cărţi. Sunt în urmă. 3 cărţi în urmă. Ştiu că n-am nicio şansă, dar vreau să cred că o să perseverez.
Am început anul cu trilogia Faery Rebels de R. J. Anderson – Knife, Rebel şi Arrow, o trilogie ale cărei personaje principale sunt zâne, ceea ce eu nu prea am citit. Foarte interesantă şi bine scrisă, aş zice din cele trei Knife rămâne o favorită. Recomand, mai multe lucruri în wrap up, sper.
Am citit şi un short story care are legatură cu trilogia GrishaThe Demon in the Wood. The Darkling, atât de bună. Nu pot să vă zic mai multe pentru că aş intra în zona de spoiler, dar foarte foarte bună.
După povestioara, pe care oricum am citit-o între Rebel şi Arrow, but never mind, m-am apucat de Ultraviolet, o altă carte a autoarei R. J. Anderson, din nou foarte bună şi destul de ciudăţică într-un sens bun. Tratează foarte multe lucruri ce au legătură cu mental issues şi în acelaşi timp reuşeşte să te dea pe spate. Like, you won’t see it coming.
*pentru trilogia Faery Rebels şi Ultraviolet nu există poze pentru că sunt acasă la părinţi şi nu am reuşit să le fac o poză. *

După asta a urmat seria Bloodlines de Richelle Mead, mai exact ultimele 3 cărţi pe care nu le citisem – The Fiery Heart, Silver Shadows şi The Ruby Circle, foarte foarte bune. Mai multe în wrap up. E mijlocul seriei nu e ca şi cum pot sa vă spun ce s-a întâmplat.
Şi acum încerc să termin seria The Raven Cycle de Maggie Stiefvater, am recitit prima carte si mai am un sfert şi o termin şi pe a doua. Foarte bună seria, deşi cred că atunci când o reciteşti găseşti şi mai multe lucruri interesante, decât atunci când ai citit-o prima dată. Recomand ce am citit până acum, adică The Raven Boys.

Mi se pare mie sau pare o veşnicie de când s-a terminat 2016 şi nu au trecut decât 3 luni. Cel puţin aşa mi se pare când vine vorba de blog, parcă nu am mai postat de o veşnicie. 
Plină postarea de gif-uri. 

Anyway, voi ce aţi mai citit sau vizionat? Parcă se mişcă prea repede 2017, nu?

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Urare de final de an & The Unpopular Opinions Book Tag 2016 edition & friends.

Având în vedere că anul se termină şi eu sunt în pană de idei în ceea ce priveşte un tag de final de an, am să fac tag-ul din titlul, al cărui titlu nu o să-l mai scriu din nou, doar pe anul 2016, pe cărţile citite în acest „frumos” si stresant an.
De asemenea, alături de răspunsurile mele, se vor afla şi cele ale Claudiei, pe care aţi cunoscut-o într-un tag anterior.

1.      A Popular Book or series that you didn't like.
D: Căutând-o pe Alaska de John Green, deşi mi-au plăcut toate cărţile lui, aceasta nu mi-a lăsat un sentiment plăcut. După mine, se vede că aceasta este prima carte a lui Green.
C: Spinning Starlight de R. C. Lewis, mi s-a părut foarte slabă în comparaţie cu o altă carte pe care am citit-o de la autoare – Stiching Snow – prea multe clişee şi părerea mea prost scrise, iar stilul de scriere avea propoziţi foarte scurte, ceea ce dădea impresia că cartea nu a avut parte de un editor. 

2.      A Popular Book or series that every one else seems to hate but you love.
D: Soundless sau The Glittering Court de Richelle Mead, în ultima perioadă cărţile autoarei au primită foarte multă critită. Am fost mai impresionată de Soundless ce-i drept, dar nici The Glittering Court nu se lasă mai prejos.
C: Soundless de Richelle Mead, deşi nu am suportat-o pe Rose din Academia VampirilorSoundless a fost o poveste foarte colorată, cu o lume foarte frumoasă şi puţin romance.

3.      A Love Triangle where the main character ended up with the person you did NOT want them to end up with (warn people for spoilers) OR an OTP that you don't like.
D: Labiritul de James Dashner, nu mi-a plăcut nici persoana cu care a rămas, deci implicit nici OTP-ul. În ultima carte l-am urât pe Thomas, deci fiecare decizie luată de el mi s-a părut a fi o tâmpenie de la bun început.
C: Passenger de Alexandra Bracken: Nicholas şi Etta, mi-aş fi dorit ca în cartea asta să existe un triunghi amoros. Relaţia dintre ei nu avea nicio chimie, poate şi din cauza faptului că autoarea a pus accent pe diversitate şi a sfârşit prin a băga personajul masculin, pe gât cititorului. A existat de asemenea şi un insta-love, foarte enervant.

4.      A popular book Genre that you hardly reach for.
D: Horror şi Historical Fiction.
C: Contemporan

5.      A popular or beloved character that you do not like.
D:  Labirintul de James Dashner – Brenda – nu cred că am urât un personaj niciodată atât de tare, şi chiar dacă mă repet cu trilogia asta, anul acesta ea a scos toată răutatea din mine.
C: Six of Crows de Leigh Bardugo – Inej Gafha – mi-a plăcut ca personaj şi mi-a părut rău de ce i s-a întâmplat, dar nu era un personaj la care eram nerbdătoare să-i citesc perspectiva.

6.      A popular author that you can't seem to get into.
D: Andy Weir, cu Marţianul. Pur şi simplu nu pot. O să încerc să văd filmul.
C: Maggie Stiefvater, cu The Raven Boys. Am încercat să citesc de câteva ori, dar nu am reuşit.

7.      A popular book trope that you're tired of seeing. (examples "lost princess", corrupt ruler, love triangles, etc.)
D:  Faptul că tocilarii sunt mereu cei care nu ştiu să se îmbrace sau comporte faţă de alte persoane. Şi simpla chestie că sunt numiţi tocilari.
C: Personaj negativ doar de dragul de a fi personaj negativ, îi lipseşte motivaţia. De asemenea când ai tipicul guvern sau cea mai mare fortăreaţă malefică şi rebelul vine  dintr-o mişcare şi distruge tot.

8.      A popular series that you have no interest in reading.
D:  After you de Jojo Moyes, continuarea la Me before you, pur şi simplu nu mă interesează continuare, consider că prima s-a terminat foarte bine.
C: Lady Midnight de Cassandra Clare, pur şi simplu am ajuns la limită cu lumea vânătorilor de umbre şi triunghiurile amoroase din lumea asta.

9.      The saying goes "The book is always better than the movie", but what movie or T.V. show adaptation do you prefer more than the book?
D: The Martian pentru că chiar am putut duce la final filmul şi pe final chiar am exista tensiune.
C: Allegiant (D:acceptăm şi opini opuse, se poate se poate) – a fost colorat şi plin de efecte speciale şi acţiune. Desigur, science fiction şi Theo James.

Ca să  nu termin într-o notă foarte negativă, anul acesta a fost şi anul seriilor şi trilogiilor preferate, în cazul amândurora.

D: Eu pot să spun că am adaugă la favorite trilogi întregi: Angelfall de Susan Ee, The Winner’s Curse de Marie Rutkoski, Legend de Marie Lu, Six of Crows de Leigh Bardugo, primele trei cărţi din seria Bloodlines de Richelle Mead, precum şi standalone-uri: Soundless de Richelle Mead, Midwinterblood de Marcus Sedgwick The Night Circus de Erin Morganstern şi acestea sunt doar câteva dintre ele.  Anul acesta a fost şi anul în care am început Harry Potter, pe care plănuiesc să-l continui în 2017.
Mulţi autori sunt noi descoperiţi şi la cei cu mai multe serii chiar vreau să mai citesc în 2017.

C: Şi eu am avut favorite serii şi autori descoperiţi noi: Lockwood & Co de Jonathan Stroud, Six of Crows de Leigh Bardugo, The Blackthorn Key de Kevin Sands, The Vagrant de Peter Newman, A Court of Thorns and Roses de Sarah J. Maas şi am termin multe din seriile început în anii precedenţi, cum ar fi The Winner’s Curse de Marie Rutkoski, Half Life de Sally Green, The Rose and the Dagger de Renee Ahdieh şi Their Fractured Light de Amie Kaufman şi Megan Spooner.
Am şi eu serii şi autori pe care vreau să-i citesc în continuare în 2017.  

Pe final vă urăm un an nou cât mai frumos şi plin de cărţi. La cât mai multe postări în 2017. Îmi pare rău că postarea nu este plină de poze sau gif-uri, dar este cam pe ultima sută de metri.

La mulţi ani!

vineri, 30 decembrie 2016

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu







From different worlds, June and Day have no reason to cross paths...

Until June's brother is murdered, and Day becomes the prime suspect.

In a shocking turn of events, the two uncover what has really brought them together, and the sinister lengths to which their country will go to keep its secrets.


Legenda / Legend (Booklet Fiction, 2016 / Okian / Books Express)








O altă trilogie începută în martie, însă terminată în august, vara seriilor şi trilogiilor populare.
Încă de când am început să citesc Young Adult, acum 7 ani aproximativ, ştiu că după Divergent încercam să găsesc cât mai multe distopii. Vă avertizez că, deşi multă lume a renunţat la gen, distopiile rămân preferatele mele. Nici Hunger Games nu a venit foarte repede după Divergent, iar Legend a venit şi mai târziu, cam în jurul datei în care se publica în România, eu mă apucam să o citesc în engleză, pentru că primisem carte cadou de la Claudia, de Crăciun.
Legend ne introduce cu paşi repezi în Republică, un stat aflat în război cu Coloniile de ceva timp, condusă de Elector Primo. Trilogia are două perspective, atât perspectiva lui Day – legenda Republici, în cartierele sărace, cât şi a lui June – fata fenomen a Republici, în cartierele bogate.
Legend se bazează foarte mult pe aceste două personaje, având perspective alternante la persoana I, pe lângă care avem o acţiune constantă şi suspans cât cuprinde.
De la bun început cele două personaje sunt în opoziţie, nu doar datorită traiului pe care îl duce fiecare, dar şi datorită principiilor după care trăiesc, în mare parte conturate în urma informaţiilor pe care le primesc, dar şi a experienţelor foarte diferite între cartierele sărace şi cele bogate.
Evenimentul de la care porneşte toată acţiunea şi respectiv motivul care îi aduce pe June şi Day împreună este moartea lui Metias, fratele lui June – care iniţial credeam că o să trăiască şi care deşi a fost în carte mai puţin de 20 de pagini, i-am simţit lipsa de a lungul trilogiei.
Idea de bază în Legend este diferenţa principiilor după care trăiesc personajele care le pun în acea opoziţie menţionată mai sus, la care se adaugă suspiciunea lui June cum că Day ar fi fost cel care i-a omorât fratele. În acelaşi timp, însă se conturează şi asemănări între cele două personaje, datorită modului în care reacţionează când vine vorba de familia lor sau cei dragi, în momentele limită.
Astfel decizia lui June de a face dreptate în cazul fratelui său, aduce cu ea anumite repercusiuni, care se vor vedea mult mai des şi clar în următoarele volume, atât în ceea ce o priveşte pe ea direct, cât şi pe Day şi relaţia lor.
 Accentul este pus în acelaşi timp pe acţiunea aceea non stop, dar şi pe momentele de şoc care datorită ritmului acţiunii vă vor face să citiţi de două ori paragraful. Totul se întâmplă foarte rapid şi trebuie să recunosc că autoarea nu se teme să ia decizii care de care mai şocante, în ceea ce priveşte cele două personaje.
Există momente şocante, care au un impac foarte mare, deşi dacă mă gândesc în alte distopii sau cărţi în general acest lucru nu se întâmplă. De la trădare la mortea anumitor personaje, totul alternează atât de bine cu acţiunea şi politica – pe care deşi nu se pune foarte tare accentul în Legend, prezintă un punct de interes în volumele viitoare.
Există romance, care este foarte insta-love, la modul personajele au sentimente după nici 20 de pagini de când s-au întâlnit, dar ştiţi ce? Modul în care autoarea scrie romance-ul pe mine m-a făcut să nu-mi pese de insta-love. Deloc.
Nu există chiar foarte multă informaţie în legătură cu Republica şi Coloniile şi de ce anume s-a ajuns în felul acesta, dar există suficientă informaţie, în ceea ce priveşte modalitatea de guvernare a Republicii, cât să vă facă curioşi să continuaţi.
În Prodigy, avem aceea expansiune, tipică volumul doi. Se introduc în scenă atât rebelii din Republică, cât şi Coloniile, mai exact cum funcţionează acestea. Plotul este destul de direct pentru o mare parte din carte, personajele încercând să descopere în cine ar trebui să aibă încredere din toţi jucători politici, atât din Republică, cât şi din Colonii.
Sunt introduse un set de personaje secundare, unele cu un impact mai mare asupra plotului principal, decât altele. Prin introducerea acestor personaje se crează şi un fel de triunghi amoros, pe care eu una nu-l iau în considerare, însemnând un anumit personaj are sentimente pentru Day, iar un altul are sentimente pentru June. Pe unul din ele, care avea o importanţă mai mare, am reuşit să-l înţeleg şi agreez, în timp ce pe celălalt l-am agreeat abia în cartea a treia. Ideea este că nu se pune foarte mare accent pe el, având în vedere că nu există acele momente de gelozie din care rezultă anumite acţiuni proaste, însă prin ele se temperează, într-un mod ciudat ştiu, insta-love-ul, făcându-i pe Day şi June să se gândească la relaţia lor şi la statusurile lor opuse în Republică.
Prodigy face ceva ce multe distopii nu fac, nu luptă contra guvernului per se. Ne arată reacţia lumii la evenimentele din Republică şi cum intervin acele ţări în ceea ce vrea sau nu Republica să facă. Există acel plot politic, care exprimă ideea de cum se pot rezolva lucrurile pentru a fi în termeni buni cu toată lumea, nu neapărat prin luptă corp la corp sau prin uciderea în masă.

Prodigy demonstrează cum o singură persoană poate influenţa masa, în aşa fel încât să existe rezolvare cu cât mai puţine victime.
Alternarea de pespective, în special în Prodigy, crează acel suspans  în ceea ce priveşte deciziile personajelor, având în vedere că Day şi June au o cantitate de informaţie diferită, unul ştiind o parte din ceea ce se doreşte implementat de guvern, iar celălalt cunoscând o parte din planurile rebelilor, care suferă schimbări pe parcurs.
Ceea ce este de apreciat cu toată lipsa de comunicare, din cauza lipsei de momente în care June şi Day să poată vorbi despre ce se întâmplă, se accentuează încrederea pe care o au unul în celălalt.
Finalul volumui doi este dureros, aşa că vă recomand să aveţi la voi al treilea volum.
În volumul final al trilogiei unde pentru început lucrurile par a se fi liniştit după acţiunea din primele două volume, având în vedere că ne aruncă opt luni în viitor. Însă lucrurile nu sunt nicidoată aşa cum par şi o nouă conspiraţie împotriva Republicii, riscă să lase naţiunea cu graniţele închise, chinuindu-se să supravieţuiască.
În ceea ce priveşte plotul din Champion, accentul este din nou pus pe plotul politic şi din nou se caută o rezolvare care să ajute Republica să se dezvolte şi să se integreze în economia mondială, încercând să comunice cu celelalte ţări şi să-şi lase graniţele deschise, în urma evenimentelor din Prodigy.
În Champion se accentuează arcul prin care au trecut cele două personaje, fiecare fiind conştient de statutul său, însă în acelaşi timp fiind în locuri destul de diferite. Pentru că asta este ceea ce face trilogia asta atât de bună, faptul că deşi personajele sunt diferite, se găsesc mereu puncte comune în ceea ce priveşte principiile lor. Asta demonstrează şi cât de mult s-au dezvoltat pe parcursul celor trei cărţi.
Cu toate că nu toate evenimentele din Prodigy au fost de bucurie pentru cele două personaje, nu există o tensiune prostească între cei doi şi chiar se susţin, cum acum fiecare a învăţat să aibă încredere în ceea ce poate celălalt. Ştiu că se pot baza unul pe celălalt şi chiar dacă fiecare are ceva de pierdut, încearcă să vădă şi punctul celuilalt de vedere.
În Champion se vede foarte clar cum s-a dezvoltat relaţia dintre Day şi June pe parcursul celor trei cărţi. Aş spune că în final June a fost cel mai puternic personaj pe care l-am citit, în ultima perioadă ţinând cont de cele întâmplate în trilogie.
Epilogul este cel mai frumos lucru pe care l-am citit. Ador epilogurile lungi şi care reiau evenimentele după o periodă de timp, îţi arată exact ce s-a întâmplat cu personajele, împacă acea dorinţă de a ştii exact ce s-a întâmplat cu ele. Epilogul din Champion va fi probabil pentru o bună perioadă de timp unul dintre cele mai bune epiloguri pe care le-am citit.
Stilul de scriere al autoarei este fenomenal, modul în care sunt descrise momentele de şoc şi modul în care reuşeşte să aducă la viaţă personaje care sunt vii doar în amintirile lui Day şi June, o trec pe lista autoarelor mele preferate.

Recomand şi nuvela Life before Legend, care are două mici povestioare din perspectiva lui Day şi June, înainte de evenimentele din Legend.
Recomand trilogia Legend, pentru o distopie plină de acţiune, cu personaje puternice şi un epilog minunat. 

joi, 29 decembrie 2016

RECENZIE: The Winner’s Curse, The Winner’s Crime, The Winner’s Kiss (The Winner’s Curse #1, #2, #3) de Marie Rutkoski




Winning what you want may cost you everything you love.

As a general’s daughter in a vast empire that revels in war and enslaves those it conquers, seventeen-year-old Kestrel has two choices: she can join the military or get married. But Kestrel has other intentions. One day, she is startled to find a kindred spirit in a young slave up for auction.
Arin’s eyes seem to defy everything and everyone. Following her instinct, Kestrel buys him—with unexpected consequences. It’s not long before she has to hide her growing love for Arin. But he, too, has a secret, and Kestrel quickly learns that the price she paid for a fellow human is much higher than she ever could have imagined.

Blestemul Câştigătorului / The Winner’s Curse (Leda Edge,2016 / Okian / Books Express)







Trilogia face parte din maratonul de vara aceasta, în care m-am pus la punct cu tot ce înseamnă serii şi trilogii populare.
Cred că ce se cunoaşte cel mai mult despre această trilogie este faptul că personajul principal feminin nu este badass, în sensul să poată lua la bătaie toate persoanele pe o raza de doi kilometri care o enervează. Nu, personajul nostru se bazează foarte mult pe strategie.
Să încep cu începutul şi anume lumea în care ne introduce The Winner’s Curse, o lume fantasy împarţită între cuceritori şi cuceriţi. Kestral face parte din populaţia Valoriei, care este cuceritoarea Herranilor. În timp ce Valoria se bazează foarte mult pe forţă militară şi investeşte mult în forţa de luptă, Herran este exact opusul, populaţia şi conducerea acestuia axându-se mai mult pe arte frumoase, fiind cunoscuţi pentru ţesăturile fine şi muzicieni lor.
Kestral, după cum spuneam nu este eroina tipică din fantasy, ea lucrează prin strategie, nu este nevoită să fie prima în câmpul de luptă. Arin, deşi şi el lucrează mai mult prin strategie, din cauza perspectivelor mai urâte, pe care poporul său le are, trebuie să participe în luptă. Într-un fel cele două personaje sunt opuse şi în acelaşi timp sunt foarte asemănătoare.
The Winner’s Curse este o carte care se bazează foarte mult pe personajele sale, care sunt scrise atât de bine, încât îţi este imposibil să te plictiseşti. Unii ar putea spune că este o carte foarte înceată pentru început, pentru că nu există aceea acţiune pe viaţă şi pe moarte, dar ceea ce consider că reuşeşte acest prim volum este să-ţi vobească despre un topic sensibil din ambele perspective: cuceritorul şi cuceritul, cum se comportă cele două puse faţă în faţă, cum îşi accepta statusul.
În ceea ce priveşte acţiunea, o mare parte a cărţii reprezintă introducerea în lumea creată de Rutkoski şi introducerea personajelor principale pe care o să le urmărim pe parcursul trilogiei, se pune accent pe relaţile care se formează între ele, pentru a se arată cu adevărat de ce sunt în opoziţie şi de asemenea de a se arată că nu prea există cale de mijloc, fără ca una din ele să nu piardă. Este ceea ce am numit la un curs de negociere, o situaţie win-lose, o parte o să fie mereu pierzătoare.
În ceea ce priveste personajele, după cum am spus multă lume vorbeşte despre Kestral şi cum ea nu este eroina tipică, dar recunosc că în acest volum mi-a atras atenţia Arin, având în vedere că în această situaţie el era cel care a pierdut totul. Mi-a plăcut modul în care autoare te face să te gândeşti la consecinţele pe care le au acţiunile celor doi protagonişti, dar cred că o mare parte din noi au fost de partea lui Arin şi a poporului său.
Nu spun că Kestral nu este un personaj interesant, din contră, am adorat felul în care autoarea a introdus prin ea politica şi strategiile, care afectează la fiecare pas plotul, care deşi nu pare complex la prima vedere, se dezvoltă odată cu personajele.
În acest prim volum Kestral este cea care are parte de un arc foarte mare, însemând că punctul de început, unde se află ea la începutul romanului, este foarte diferit de cel de final, unde ajungem să o găsim în urma unor decizii destul de periculoase. De asemenea, acţiunea şi suspansul se accentuează foarte mult pe final.
Finalul este foarte dureros, aşa că vă sfătuiesc să aveţi cu voi volumul doi.
The Winner’s Crime ridică standardele în ceea ce priveşte politica şi strategiile aferente acestei lumii. După cum probabil v-am obişnuit în recenzii să spun, cartea a doua prezintă expansiunea lumii fantasy, în scenă apar pe lângă Valorieni şi Herrani şi alte popoare care au ceva de spus în plotul politic al cărţii.
În urma deciziilor de la finalul primului volum ambele personaje se află într-o opoziţie totală, din nou. Doar că acum miza este mult mai mare şi posibilitatea de a eşua aduce cu ea perspective mult mai sumbre.
Personajele sunt extraordinare, având în vedere că trilogia se bazează foarte mult pe acţiunile lor, aşteptaţi-vă la decizii care mai de care mai periculoase şi foarte bine gândite, dar care o pot lua în jos la cea mai mică greşeală.
Volumul doi are şi acţiunea cu care suntem obişnuiţi, mai mult din perspectiva lui Arin, decât a lui Kestral. Din nou în ceea ce o priveşte pe Kestral personajul ei se bazează foarte mult pe decizii strategice, foarte periculoase şi cu o miză foarte mare în acest volum.
Vă avertizez că în acest volum există acea lipsă de comunicare, care să nu se confunde cu drama. Kestral şi Arin iau decizii pe baza a ceea ce cred că este corect, nu pentru a creea dramă.
De asemenea în volumul doi apar personaje secundare mai proeminente şi cele din volumul unu sunt mai bine puse în evidenţă, şi pe lângă personajele secundare pe care le agreem sau chiar ne plac, în acest volum apare şi personajul negativ, efectiv în persoană, ceea ce a fost o parte foarte interesantă. În volumul unul mare parte din focus este pe Arin şi Kestral şi relaţia dintre ei.
Aş spune că dacă în volum unu Kestral a fost cea care a suferit o schimbare de perspective şi a avut parte de un arc, în al doilea volum Arin este cel care îşi revizuieşte într-un fel prioritaţile şi gândirea şi are de asemenea parte de o revelaţie, mai mult decât Kestral.
Iar dacă finalul volumului unu a fost dureros, cel al volumului doi induce panică.
The Winner’s Kiss face ca tot suspansul şi tensiunea din volumele anterioare să crească, pentru că dacă până acum mizele erau mari, acum sunt gigantice.
Dacă până acum v-am spus că acţiunea consta foarte mult în deciziile luate de personaje şi nu se observa mereu lupta efectivă, pentru că perspectiva lui Kestral se baza pe strategie şi nu luptă corp la corp, volumul trei schimbă totul.
Nu cred că am citit niciodată scene de luptă scrise atât de bine, în perspective alternante, între Arin şi Kestral, te lasă efectiv fară aer.
O primă parte din volum este mai greu de citit, decât ce urmează, însă dezvoltarea lui Kestral ca personaj este incredibilă şi ca într-o oglindă Arin într-un fel are şi el parte de mica lui schimbare de perspectivă, deşi în cea mai mare parte aceasta s-a definitivat în volumul doi.
După cum spuneam pe lângă politica şi strategiile din volumele anterioare în The Winner’s Kiss apare şi lupta corp la corp, atât în perspectiva lui Kestral, cât şi a lui Arin, aici cred că se vede cel mai bine cât de mult au putut să se dezvolte personajele în cele trei volume.
Vorbesc foarte mult de Kestral şi Arin şi nu prea pomenesc personaje secundare pentru că focusul este pus foarte mult pe acţiunile lor şi pe momentele prin care trec, unele de şoc şi durere, altele de bucurie. Deşi, recunosc în trilogia asta sunt puţine momente de bucurie, dar există şi sunt foarte bine scrise.
Pomenesc de personajele secundare acum mai mult, pentru că în volumul trei sunt mai proeminente. Cel mai mult se pune accentul pe unul din ele, pentru că în felul acesta ne sunt arătate  şi  celelalte naţiuni şi vedem o altă pespectivă care are atât de câştigat, cât şi de pierdut în funcţie de cum decurg lucrurile. Nu am să vă spun numele personajului, dar pe parcursul volumul trei are parte de o caracterizare mult mai focusată pe el, în aşa fel încât descoperim cât de amuzant este şi cum poate face ca momentele de umor din carte, deşi puţine, să ridice moralul poveştii, chiar dacă pentru o durată scurtă de timp.
Ca să închei, trilogia The Winner’s Curse este unică prin modul în care discută topicul cuceritor/cucerit şi prin modul în care îşi introduce personajele şi le dezvoltă pe parcursul celor trei volume.
Deşi nu are un epilog, trilogia este încheiată cât se poate de frumos.
Stilul de scriere a lui Rutkoski este atât de frumos, perspectiva la persoana a III a, lasă loc pentru descrierea scenelor de luptă din volumul trei, care sunt atât de bine scrise şi alternate între Kestral şi Arin. Stilul crează ceva magic, şi este unul din motivele pentru care trilogia este atât de bună.
Recomand de asemenea şi nuvela 0.5 – Bridge of Snow, care ne arată perpectiva unui Arin mai mic, dornic să asculte poveştile mamei sale. Este o nuvelă atât de frumoasă.
Recomand trilogia The Winner’s Curse pentru o lume fantasy bazată foarte mult pe un plot politic, personaje interesante care se bazează pe inteligenţa lor şi sunt foarte badass şi o acţiune care vă va lasă fără suflare în ultimul volum. 

miercuri, 28 decembrie 2016

RECENZIE: Angelfall, World After, End of Days (Penryn and the End of Days #1, #2, #3) de Susan Ee


It's been six weeks since angels of the apocalypse descended to demolish the modern world. Street gangs rule the day while fear and superstition rule the night. When warrior angels fly away with a helpless little girl, her seventeen-year-old sister Penryn will do anything to get her back.
Anything, including making a deal with an enemy angel.
Raffe is a warrior who lies broken and wingless on the street. After eons of fighting his own battles, he finds himself being rescued from a desperate situation by a half-starved teenage girl.
Traveling through a dark and twisted Northern California, they have only each other to rely on for survival. Together, they journey toward the angels' stronghold in San Francisco where she'll risk everything to rescue her sister and he'll put himself at the mercy of his greatest enemies for the chance to be made whole again.



Îngeri căzuţi / Angelfall (Editura TREI, 2016 / Okian )




Vara aceasta m-am pus la punct cu toate trilogiile populare pe care nu le citisem până acum. Un lucru bun din asta este că am avut multe cărţi de cinci stele şi multe favorite. Printre ele se numără şi trilogia lui Susan Ee, care m-a cucerit prin personaje, acţiune şi un romance care parcă nu se mai întâmpla, interzis bineînţeles.
Angelfall ne face cunoştinţă cu Penryn, care nu este tocmai eroina tipică. Are un singur ţel în lumea post apocaliptică, dată peste cap de îngeri, să-şi protejeze familia rămasă – mama ei şi în special sora mai mică – Paige – care este într-un scaun cu rotile.
Totul însă este dat peste cap de îngeri. În urma unui incident cu un grup de îngeri, Paige este răpită şi Penryn trebuie să se alieze cu inamicul pentru a o găsi. Un înger, în care nu poate avea încredere şi pe care trebuie să-l ameninţe cum poate pentru a se asigura că-şi recuperează sora.
Punctul fundamental al acestei trilogii este cu siguranţă acţiunea şi umorul. Nu cred că am citit niciodată o serie care să îmbine aceste două lucruri atât de bine, în aşa fel încât acţiunea să nu pară doar ceva de luat în râs, iar umorul să apară la momentul oportun şi nu în momentele de acţiune maximă.
Am adorat-o pe Penryn. Ea este tipul de personaj badass, care poate fi în acelaşi timp o persoană slabă, adică pe scurt o eroină cât se poate de normală. În lumea dată peste cap de îngeri, Penryn nu doreşte decât să supravieţuiască şi să aibă grijă de familia ei, dar totul se schimbă când în peisaj apare Raffe şi misiunea de a o salva pe sora ei mai mică.
Raffe este cel mai bine scris bad boy pe care eu l-am citit. Nu este prea înfumurat sau încrezut şi astfel  să facă ca personajul lui Penryn să fie mic pe lângă el, chiar dacă din punct de vedere fizic el este mult mai puternic ca ea. Are atitudinea necesară de bad boy, dar în acelaşi timp nu umbreşte personajul feminin. Este greu să-l descriu pe Raffe, dar credeţi-mă când spun că un astfel de personaj, atât de bine scris, găsiţi rar.
Lumea creată de Susan Ee este şi ea foarte interesantă. Misterul din jurul îngerilor şi motivul pentru care ei se afla pe Pământ rămâne un mister. Autoarea găseşte o metodă foarte interesantă pentru a evita să intre totuşi foarte mult în partea de religie.
Angelfall ne introduce foarte încet, dar în acelaşi timp repede – ţinând cont de acţiunea constantă, în lumea post apocaliptică a îngerilor. Obţinem câteva informaţii şi reuşim să vedem personajele dezvoltându-se şi de asemenea vedem şi relaţiile dintre ele înflorind, ca să rezum printr-o metaforă. Accentul este pus pe Penryn şi Raffe pentru că pe ei doi îi urmărim în această primă carte, dar în acelaşi timp se accentuează şi relaţiile de familie, în ceea ce o priveşte pe Penryn.
Finalul volumului, însă este exploziv şi şocant, pregătind multe pentru volumul doi, şi pentru personajele secundare.
Şi după cum spuneam acţiunea şi umorul nu încetează să apară. Romance-ul lipseşte cu desăvârşire, deşi se crează relaţii.
World After este mult mai complicat de explicat şi mult mai complex decât Angelfall în ceea ce priveşte acţiunea. În al doilea volum se formează alianţe şi se încearcă şi planuri de ripostă. Din World After lipseşte însă foarte mult Raffe, deci implicit lipseşte din nou conceptul acela de romance.
În acest volum se vede şi arcul lui Penryn mult mai proeminent decât în primul volum, deoarece aici este vorba despre reacţiile ei la anumite persoane din jurul ei, persoane apropiate. Intervine modul ei de a-şi proteja familia şi a de găsi o soluţie la evenimentele întâmplate în primul volum. Sora lui Penryn – Paige – devine un personaj foarte interesant în acest volum.
Iar în acest al doilea volum se vede clar şi participarea la acţiune a personajelor secundare, care aduc şi un iz mai întunecat trilogiei. Deşi în prima carte atmosfera nu era tocmai roz, în a doua sunt adăugate aspecte ale acestei lumi care adaugă o notă de horror. Nu este chiar horror, dar anumite descrieri vă vor da de gândit.
Deşi Raffe lipseşte din peisaj o bună parte din carte, prin asta mă refer la mai bine de 80%, avem parte de mici apariţii ale lui, el fiind incoştient de prezenţa lui Penryn. A fost interesant să vedem în această carte anumite părţi ale lui Raffe, prin ce modalitate îmi e greu să spun fără să dau un spoiler, dar când o să ajungeţi să citiţi o să vedeţi că metoda este amuzantă şi inteligentă în acelaşi timp.
După cum spuneam în World After există mai multă acţiune şi mai multă dezvoltare a lumii, dar şi a personajelor secundare.
End of Days este apogeul trilogiei, iar dacă credeaţi că nu se poate mai multă acţiune, ei bine se poate. De data această, cred că spre surpriza tuturor aici există romance, romance pe bune. Şi este atât de bine scris.
Lasând asta deoparte, autoarea dezvoltă lumea îngerilor şi aduce în prim plan anumite personaje oferindu-le motive. Ceea ce am apreciat pentru că ne oferă şi un motiv de empatie nouă, către personaje pe care la începutul trilogiei nu credeam că le-aş putea agrea.
Nota de horror şi puţină dubioşenie persistă, dar cu asta vine şi nota de inteligenţă în scrierea personajelor, cât şi a acţiunii. Ceea ce o să observaţi în această trilogie este că personajele secundare chiar au un rol în acţiune, constant şi care influenţează cât de cât finalul bătăliei.
Acţiunea este foarte bine gândită, de asemenea şi bătălia finală are momentele ei de şoc. Iar pe lângă această acţiune de care vă tot pomenesc există şi un romance foarte bine scris, care rezultă din dezvoltarea personajelor şi a încrederii pe care o au unul în altul, de care chiar m-am bucurat de la primele pagini.
Deşi consider că ar fi trebuit să aibă un epilog mai lung, trilogia Penryn and the End of Days este o trilogie post apocaliptică foarte bine gândită, cu un cast de personaje divers şi foarte bine scrise. Plusul meu este reuşita autoarei în a scrie un bad boy atât de bine ca Raffe.
Stilul de scriere este foarte plin de umor, şi o apreciez pe autoare pentru modul în care reuşeşte să îmbine umorul cu acţiunea.
Recomand trilogia Penryn and the End of Days pentru o lume foarte interesantă, acţiune bine scrisă şi personaje inedite, cu un umor foarte foarte bine scris. Şi pentru Penryn şi Raffe de care sigur o să vă îndrăgostiţi. 
Vă ataşez reclama la Paco Rabanne – Invictus – pentru că prietena mea Claudia, spune că tipul este Raffe, adică are atitudinea lui şi muşchii lui, cel mai probabil. Oricum ar fi, amândouă recomandăm brandul şi trilogia Penryn and the End of Days