RECENZIE: The Winner’s Curse, The Winner’s Crime, The Winner’s Kiss (The Winner’s Curse #1, #2, #3) de Marie Rutkoski

Winning what you want may cost you everything you love.

As a general’s daughter in a vast empire that revels in war and enslaves those it conquers, seventeen-year-old Kestrel has two choices: she can join the military or get married. But Kestrel has other intentions. One day, she is startled to find a kindred spirit in a young slave up for auction.

Arin’s eyes seem to defy everything and everyone. Following her instinct, Kestrel buys him—with unexpected consequences. It’s not long before she has to hide her growing love for Arin. But he, too, has a secret, and Kestrel quickly learns that the price she paid for a fellow human is much higher than she ever could have imagined.

Blestemul Câştigătorului / The Winner’s Curse (Leda Edge,2016 / Okian / Books Express)

Trilogia face parte din maratonul de vara aceasta, în care m-am pus la punct cu tot ce înseamnă serii şi trilogii populare.

Cred că ce se cunoaşte cel mai mult despre această trilogie este faptul că personajul principal feminin nu este badass, în sensul să poată lua la bătaie toate persoanele pe o raza de doi kilometri care o enervează. Nu, personajul nostru se bazează foarte mult pe strategie.

Să încep cu începutul şi anume lumea în care ne introduce The Winner’s Curse, o lume fantasy împarţită între cuceritori şi cuceriţi. Kestral face parte din populaţia Valoriei, care este cuceritoarea Herranilor. În timp ce Valoria se bazează foarte mult pe forţă militară şi investeşte mult în forţa de luptă, Herran este exact opusul, populaţia şi conducerea acestuia axându-se mai mult pe arte frumoase, fiind cunoscuţi pentru ţesăturile fine şi muzicieni lor.

Kestral, după cum spuneam nu este eroina tipică din fantasy, ea lucrează prin strategie, nu este nevoită să fie prima în câmpul de luptă. Arin, deşi şi el lucrează mai mult prin strategie, din cauza perspectivelor mai urâte, pe care poporul său le are, trebuie să participe în luptă. Într-un fel cele două personaje sunt opuse şi în acelaşi timp sunt foarte asemănătoare.

The Winner’s Curse este o carte care se bazează foarte mult pe personajele sale, care sunt scrise atât de bine, încât îţi este imposibil să te plictiseşti. Unii ar putea spune că este o carte foarte înceată pentru început, pentru că nu există aceea acţiune pe viaţă şi pe moarte, dar ceea ce consider că reuşeşte acest prim volum este să-ţi vobească despre un topic sensibil din ambele perspective: cuceritorul şi cuceritul, cum se comportă cele două puse faţă în faţă, cum îşi accepta statusul.

În ceea ce priveşte acţiunea, o mare parte a cărţii reprezintă introducerea în lumea creată de Rutkoski şi introducerea personajelor principale pe care o să le urmărim pe parcursul trilogiei, se pune accent pe relaţile care se formează între ele, pentru a se arată cu adevărat de ce sunt în opoziţie şi de asemenea de a se arată că nu prea există cale de mijloc, fără ca una din ele să nu piardă. Este ceea ce am numit la un curs de negociere, o situaţie win-lose, o parte o să fie mereu pierzătoare.

În ceea ce priveste personajele, după cum am spus multă lume vorbeşte despre Kestral şi cum ea nu este eroina tipică, dar recunosc că în acest volum mi-a atras atenţia Arin, având în vedere că în această situaţie el era cel care a pierdut totul. Mi-a plăcut modul în care autoare te face să te gândeşti la consecinţele pe care le au acţiunile celor doi protagonişti, dar cred că o mare parte din noi au fost de partea lui Arin şi a poporului său.

Nu spun că Kestral nu este un personaj interesant, din contră, am adorat felul în care autoarea a introdus prin ea politica şi strategiile, care afectează la fiecare pas plotul, care deşi nu pare complex la prima vedere, se dezvoltă odată cu personajele.

În acest prim volum Kestral este cea care are parte de un arc foarte mare, însemând că punctul de început, unde se află ea la începutul romanului, este foarte diferit de cel de final, unde ajungem să o găsim în urma unor decizii destul de periculoase. De asemenea, acţiunea şi suspansul se accentuează foarte mult pe final.

Finalul este foarte dureros, aşa că vă sfătuiesc să aveţi cu voi volumul doi.

The Winner’s Crime ridică standardele în ceea ce priveşte politica şi strategiile aferente acestei lumii. După cum probabil v-am obişnuit în recenzii să spun, cartea a doua prezintă expansiunea lumii fantasy, în scenă apar pe lângă Valorieni şi Herrani şi alte popoare care au ceva de spus în plotul politic al cărţii.

În urma deciziilor de la finalul primului volum ambele personaje se află într-o opoziţie totală, din nou. Doar că acum miza este mult mai mare şi posibilitatea de a eşua aduce cu ea perspective mult mai sumbre.

Personajele sunt extraordinare, având în vedere că trilogia se bazează foarte mult pe acţiunile lor, aşteptaţi-vă la decizii care mai de care mai periculoase şi foarte bine gândite, dar care o pot lua în jos la cea mai mică greşeală.

Volumul doi are şi acţiunea cu care suntem obişnuiţi, mai mult din perspectiva lui Arin, decât a lui Kestral. Din nou în ceea ce o priveşte pe Kestral personajul ei se bazează foarte mult pe decizii strategice, foarte periculoase şi cu o miză foarte mare în acest volum.

Vă avertizez că în acest volum există acea lipsă de comunicare, care să nu se confunde cu drama. Kestral şi Arin iau decizii pe baza a ceea ce cred că este corect, nu pentru a creea dramă.

De asemenea în volumul doi apar personaje secundare mai proeminente şi cele din volumul unu sunt mai bine puse în evidenţă, şi pe lângă personajele secundare pe care le agreem sau chiar ne plac, în acest volum apare şi personajul negativ, efectiv în persoană, ceea ce a fost o parte foarte interesantă. În volumul unul mare parte din focus este pe Arin şi Kestral şi relaţia dintre ei.

Aş spune că dacă în volum unu Kestral a fost cea care a suferit o schimbare de perspective şi a avut parte de un arc, în al doilea volum Arin este cel care îşi revizuieşte într-un fel prioritaţile şi gândirea şi are de asemenea parte de o revelaţie, mai mult decât Kestral.

Iar dacă finalul volumului unu a fost dureros, cel al volumului doi induce panică.

The Winner’s Kiss face ca tot suspansul şi tensiunea din volumele anterioare să crească, pentru că dacă până acum mizele erau mari, acum sunt gigantice.

Dacă până acum v-am spus că acţiunea consta foarte mult în deciziile luate de personaje şi nu se observa mereu lupta efectivă, pentru că perspectiva lui Kestral se baza pe strategie şi nu luptă corp la corp, volumul trei schimbă totul.

Nu cred că am citit niciodată scene de luptă scrise atât de bine, în perspective alternante, între Arin şi Kestral, te lasă efectiv fară aer.

O primă parte din volum este mai greu de citit, decât ce urmează, însă dezvoltarea lui Kestral ca personaj este incredibilă şi ca într-o oglindă Arin într-un fel are şi el parte de mica lui schimbare de perspectivă, deşi în cea mai mare parte aceasta s-a definitivat în volumul doi.

După cum spuneam pe lângă politica şi strategiile din volumele anterioare în The Winner’s Kiss apare şi lupta corp la corp, atât în perspectiva lui Kestral, cât şi a lui Arin, aici cred că se vede cel mai bine cât de mult au putut să se dezvolte personajele în cele trei volume.

Vorbesc foarte mult de Kestral şi Arin şi nu prea pomenesc personaje secundare pentru că focusul este pus foarte mult pe acţiunile lor şi pe momentele prin care trec, unele de şoc şi durere, altele de bucurie. Deşi, recunosc în trilogia asta sunt puţine momente de bucurie, dar există şi sunt foarte bine scrise.

Pomenesc de personajele secundare acum mai mult, pentru că în volumul trei sunt mai proeminente. Cel mai mult se pune accentul pe unul din ele, pentru că în felul acesta ne sunt arătate  şi  celelalte naţiuni şi vedem o altă pespectivă care are atât de câştigat, cât şi de pierdut în funcţie de cum decurg lucrurile. Nu am să vă spun numele personajului, dar pe parcursul volumul trei are parte de o caracterizare mult mai focusată pe el, în aşa fel încât descoperim cât de amuzant este şi cum poate face ca momentele de umor din carte, deşi puţine, să ridice moralul poveştii, chiar dacă pentru o durată scurtă de timp.

Ca să închei, trilogia The Winner’s Curse este unică prin modul în care discută topicul cuceritor/cucerit şi prin modul în care îşi introduce personajele şi le dezvoltă pe parcursul celor trei volume.

Deşi nu are un epilog, trilogia este încheiată cât se poate de frumos.

Stilul de scriere a lui Rutkoski este atât de frumos, perspectiva la persoana a III a, lasă loc pentru descrierea scenelor de luptă din volumul trei, care sunt atât de bine scrise şi alternate între Kestral şi Arin. Stilul crează ceva magic, şi este unul din motivele pentru care trilogia este atât de bună.

Recomand de asemenea şi nuvela 0.5 – Bridge of Snow, care ne arată perpectiva unui Arin mai mic, dornic să asculte poveştile mamei sale. Este o nuvelă atât de frumoasă.

Recomand trilogia The Winner’s Curse pentru o lume fantasy bazată foarte mult pe un plot politic, personaje interesante care se bazează pe inteligenţa lor şi sunt foarte badass şi o acţiune care vă va lasă fără suflare în ultimul volum.