marți, 30 decembrie 2014

Let it snow, let it snow! (tag)

Cum să închei anul mai bine dacă nu cu o leapşă? Minunata Strumphy de pe Vânzătorul de iluzii, mi-a pasat o leapşa tematică: Let it Snow.





1. Ce carte te introduce cel mai bine în spiritul sărbătorilor de iarnă?
Nu cred că am o carte anume, cum nici acum nu am avut. De exemplu de Crăciunul ăsta am citit Opal (Lux #3) de Jennifer L. Armentrout. Aşa că nu prea am un gen anume sau o carte anume de sărbători.

2. Afară este viscol iar tu ai rămas blocat/ă în casă din cauza nămeților. Ce personaj ai prefera să iți țină companie?
Cum am tot citit din seria Obsidian de Jennifer L. Armentrout, aş alege-o pe Katy, pentru că am putea să discutăm despre cărţi până ar trece viscolul.



3. Participi la o bătaie cu bulgări. Pe care personaj cu inima înghețată l-ai lovi primul?
L-aş alege pe Dorian Gray din Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, pentru că poate povestea lui ar fi fost altfel dacă ar fi avut alte influenţe.
4. Cu ce familie ficțională ți-ai petrece sărbătorile?
Aş alege familia Miei Hall din dulogia Dacă aş rămâne de Gayle Forman, pentru că m-aş distrat copios şi aş asculta muzică bună.
5. Cu cine ai vrea să te săruți sub vâsc?
Chiar dacă sunt o mulţime de personaje masculine care atrag atenţia, pentru asta o să-l aleg pe Tobias Eaton alias Four din trilogia Divergent de Veronica Roth.
6. Ce personaj a fost pe lista celor răi, dar a reușit până la urmă să ajungă pe lista celor buni?
Aş zice Sebastian din trilogia Elita Întunecată de Chloe Neill, chiar dacă nu ştim nimic sigur, aş vrea să-l trec pe lista celor buni, pentru că deşi am alt personaj în minte nu aş vrea să dau spoilere.
7. Ești singur/ă acasă când 2 hoți se strecoară înăuntru. Ce personaj ai prefera să te ajute să scapi de ei?
Zach Goode din seria Fetele Gallagher de Ally Carter, pentru că să fim serioşi, cu un spion lângă mine hoţii nici măcar nu ar reuşi să intre.
8. Canalul Hallmark găzduiește un maraton cu filme specifice sărbătorilor. Ce carte are cea mai cheesiest copertă?
 Seria Academia Vampirilor de Richelle Mead, seria Lux de Jennifer L. Armentrout, seria Instrumente Mortale de Cassandra Clare, oare chiar trebuie să mai continui?
9. Împrăștie spiritul spiritul sărbătorilor de iarnă și alege câteva persoane care să facă acest tag!
Toată lumea e obligată să facă tag-ul. Let it Snow *sunt singura care cântă numele  tag-ului pe ritmul melodiei Let it go?, sper că nu.*
Un an nou cât mai bun! Şi să ne citim, poate mai mult, în 2015.

luni, 29 decembrie 2014

Ce-mi doresc în 2015

Am lipsit, dar am citit.
Şi m-am tot gândit.
O să scriu postarea asta, acum, pentru că nu vreau să încep 2015 cu negativism.
Despre ce vreau să vorbesc în postarea asta s-a vorbit probabil de prea multe ori, însă trebuie să abordez şi eu subiectul pentru că jur nu pot să dorm noaptea.
Marea mea problemă de azi este în legătură cu seriile/trilogiile care sunt începute dar lăsate baltă pe evidentul motiv că nu atrag publicul.
Nu fac parte din lumea publishingului, şi nu prea înţeleg ce anume vor editurile atunci când se aşteaptă ca o carte să prindă la public, însă deviza mea este şi probabil va fi mult timp de acum înainte: termină ce ai început.
Fiind o ţară liberă şi care poate face import şi export şi care nu e supusă cenzurii, cred că influenţează cât de cât publishingul din ţara noatră, pentru că acum dacă vezi o carte să spunem pe GoodReads sau la unul din booktuberi străini, mergi repede pe Amazon sau BookDepository şi îţi cumperi frumuşel cartea, care la noi în ţară poate va fi publicată peste un an sau mai mult.
Sunt o infinitate de exemple pentru asta. Nu neapărat pentru că sunt cumpărate din afară, ci  pentru că aşteptările de la vânzările pe care le au editurile nu ajung în punctul dorit.
Iar asta duce la lăsarea multor serii în aer, pentru că nu sunt dorite de publicul larg.
Multe serii devin trilogii, şi mai multe trilogii devin stand alone-uri şi aşa multe serii/trilogii nu sunt niciodată duse până la capăt.
Leda a publicat de curând Obsidian de Jennifer L. Armentrout. Nu mă plâng pentru că am citit cartea în engleză şi este chiar bună, plus că seria devine din ce în ce mai bună. Serie care are 5 cărţi.
Totuşi mi se părea mai normal să fie publicată Prinţesa Mecanică de Cassandra Clare, care este ultimul volum din trilogia Dispozitive Infernale şi care a apărut, în străinătate,  în septembrie 2013.
M-am bucurat că au publicat Experiment de Veronica Roth, chiar dacă titlul mi se pare un mare spoiler, până la urmă cum spunea o prietenă: nu contează titlul, ci conţinutul. Dar când eşti un fan al trilogiei te deranjează groaznic.
Cred că de la editura Leda pot să dau atâtea exemple, pentru că este editura care scoate, cred, cele mai multe cărţi pe piaţă, dar nu stă bine la capitolul continuării.
Fetele Gallegher de Ally Carter o serie superbă din punctul meu de vedere, cu acţiune şi romance şi personaje foarte frumos descriese, cu un stil de scriere atât de frumos, serie de 6 volume, a devenit de 4 la noi.
Saga lui Darren Shan de Darren Shan o serie mai horror, care descrie vampiri un pic mai altfel şi se apropie foarte mult de faimoasa serie a lui Anne Rice, cu foarte puţin romance şi cu multe momente de prietenie, cu ploturi şi intrigă,  serie de 12 volume, a devenit trilogie la noi.
Spulberă-mă de Tahereh Mafi o trilogie cunoscută pentru stilul de scriere un pic mai diferit, o trilogie distopică cu romance şi personaje misterioase care abia aşteaptă să fie descoperite, cu momente de umor şi o dezvoltare a personajelor foarte frumoasă,  a devenit stand alone la noi.
Madison Avery de Kim Harrison după care nu am fost aşa înebunită, mi-am plăcut foarte mult idea pe care s-a bazat, m-a intrigat, chiar dacă personajele mi-au dat bătăi de cap, m-am decis că o să continui totuşi pentru idea care nu cred că a mai fost abordată, a devenit duologie la noi.
Elita Întunecată de Chloe Neill o trilogie care mie mi-a plăcut foarte mult, poate şi pentru că am citit-o la începutul carierei mele de cititor, ca să spun aşa, dar a stat destul de bine la capitolul personaje şi intrigă, plus că relaţia de prietenie este foarte frumos descrisă, nu mă dau în vânt după ultimil volum, dar mi-ar plăcea să am trilogia în bibliotecă, a devenit duologie la noi.
Altfel de îngeri de Lili. St. Crow,o altă serie după care nu m-am dat în vânt, dar am citit două volume deja şi nu am să renunţ prea curând la serie, pentru că ştiu că Dru poate să fie un personaj badass. Stilul nu este pe gustul meu, pentru că chiar dacă este plin de descrieri, ele apar fix când nu trebuie şi se întretaie cu prezentul într-un mod nu foarte plăcut, totuşi cum am spus o să continui cu ea, serie de 5 cărţi, a devenit trilogie la noi.

De la Rao am să mă leg de  o trilogie, care nu e chiar trilogie.
Darul de Kristin Cashore, este prima carte din trilogia Cele Şapte Regate, de ce spun că nu e tocmai trilogie, pentru că următoarele volume nu continuă primul volum. Fire, al doilea volum, este din câte am înţeles un prequel şi urmăreşte alte personaje, Bitterblue, ultimul volum urmăreşte din nou alte pesonaje, cel puţin cel principal, pentru că sunt sigură că în acest volum mai întâlnim şi personajele din volumul unu.
A 16-a lună de Kami Garcia şi Margaret Stohl, este prima carte dintr-o frumoasă serie care urmăreşte un fel de vrăjitori, mai specific Casteri, perspectiva masculină este lipsită de puteri, însă cred că asta face lectura şi mai frumoasă, serie de 4 cărţi, a devenit stand alone la noi.
Astea sunt exemplele şi editurile care-mi vin acum în minte, plus că nu am toate cărţile la mine, deoarece sunt acasă de sărbători şi cam astea sunt seriile/trilogiile nerterminate pe care le-am adus acasă.
Sunt sigură că şi voi veţi avea exemplele voastre, pe care le cer foarte frumos în comentarii.
Totuşi, deşi termin 2014 într-o notă mai negativistă, o să încep 2015 într-o notă mai pozitivă, pentru că o să încerc să trezesc interesul în blogosferă pentru unele dintre seriile/trilogiile acestea neterminate şi poate aşa voi reuşi cumva să conving editurile să le mai dea o şansă.
Voi organiza concursuri, voi încerca ceva pentru a mă bucura de trilogi şi serii întregi în biblioteca mea.
Deci dacă aveţi idei puteţi să le lăsaţi în comentari, de asemenea şi seriile/trilogiile care doriţi să fie continuate.

Vă doresc un an nou plin de bucurii şi plin de lecturi fantastice.



 

luni, 15 decembrie 2014

Quote #18

Am observat că bate vântul pe aici. Ştiu că toată lumea e ocupată, vin sărbătorile. Ceea ce e minunat. Cum şi eu sunt destul de prinsă cu testele de ultim minut, voi posta probabil o recenzie pe miercuri sau joi.
Acum însă vreau să vă arăt un citat dintr-o carte pe care am început-o. Aş fi  vrut să postez în cadrul rubricii Înainte de culcare, dar mi-am dat seama că nu o sa am timp de asta, aşa că acum o să vă las doar un citat.
Cartea se numeşte Frenezia şi ştiu că există păreri mixte în legătură cu ea. Sunt la pagina 50 şi nu pot să spun că am o părere despre ea. Francesca Lia Block, autoarea, abordează într-adevăr tema vârcolacilor într-un mod inedit.





“Nici măcar nu bănuiam cât de îndrăgostită eram de Corey. Era mai mult sentimentul pe care-l ai în legătură cu ochii sau mâinile tale. Pur şi simplu nu-ţi imaginezi ceva diferit.”

(Frenezie de Francesca Lia Block, pagina 31, editura LEDA, 2012)

sâmbătă, 13 decembrie 2014

RECENZIE: …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic

Acţiunea cărţii se petrece în Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevărat Rău.
Invitat la nunta unei necunoscute într-un castel bântuit de diavol, nobilul decăzut Arthur de Seragens se trezeşte prins într-o îngrozitoare plasa a nebuniei, trădării şi crimei.
În vreme ce oaspeţii mor în jurul lui unul după altul într-un mod misterios, seceraţi de un duşman inuman, Arthur întrezăreşte cu groază cum laţul se strânge în jurul singurei persoane de care i-a păsat vreodată, superbă Adrianna de Valois, tânăra fiică a întunecatului şi temutului şef al Poliţiei.
Panicat şi confuz, Arthur se vede astfel nevoit să încheie o alianţă fragilă şi controversata cu cei mai puternici dintre supravieţuitori, care au început deja o anchetă în întuneric, împreună dar suspectându-se unii pe alţii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilărie al lui Arthur, versat în intrigile de salon, logician şi vânător iscusit; baronul german Von Walter Călătorul, ale cărui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atâtea ori în faţa unor adevăruri de neîndurat; frumoasa şi imorala Giulianna Sellini, despre care se spune în şoaptă că i-a sedus deodată pe Dumnezeu şi pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al cărui drum presărat cu cadavre duce la o amantă misterioasă; ducele de Chalais, puternic şi crud stăpânitor al ţinutului, rafinat, arătos şi incapabil de a-şi stăpâni pornirile violente; şi, mai ales, bărbatul care conduce investigaţia şi de care se tem toţi, căci o singură vorbă a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic (editura VREMEA, 2010)

Când am început să citesc cartea asta nu am crezut că o să fiu atât de prinsă de ea. Nu am crezut că o să mă gândesc la atâtea posibilităţi şi să-mi dau seama că am ratat personajul negativ cu mult. Nu m-am gândit că o să-mi prezinte o era şi o lume în care să privesc religia şi Biserica altfel de cât o fac acum.
Am început cu multe negaţii şi tot aşa am şi terminat. Pentru că am fost surprinsă de întorsătura luată de evenimentele prezentate.
Primul lucru pe care aş vrea să-l spun este că această cartea nu a fost chiar atât de horror. A avut multe momente de tensiune şi descrieri care m-au speriat, însă cred totuşi că nu este horror.
Arthur de Seragens este cel care ne introduce într-o eră medieval în care fantezia nu este la fel de frumos înfăţişată ca în zilele noastre. Invitat la nunta marchizei Josephine de Lauras, Arthur pătrunde într-o lume care credea că nici măcar nu există.
Primul lucru care mi-a atras atenţia şi m-a captivat pe toată perioada lecturii a fost stilul de scriere al autorului, care te transpune imediat în era medievală. Uneori m-a trimis cu gândul la stilul autorilor clasici presărat cu multe descrieri şi personaje complexe pe care nu ajungi să le cunoşti niciodată în întregime şi chiar dacă o faci descoperi mereu lucruri la care nu te-ai fi aşteptat.
Personajele deşi  multe, accentul nu s-a pus decât pe câteva în special. Cum ar fi  cavalerul Arthur de Seragens, vicontele Raoul de Vincennes, vicontesa Adrianna de Valois, ducele de Chalais, inchizitorul Albert de Guy şi încă câteva personaje pe care o să vă las să le descoperiţi pe parcursul lecturii.
Modul în care au fost portretizate a fost în mare parte indirect. În privinţa lui Arthur şi a vicontelui de Vicennes avem parte şi de o descriere directă, însă restul personajelor sunt prezentate prin ochii lui Arthur, fie din cele auzite de la ceilalţi invitaţi, fie din impresiile pe care Arthur şi le face pe parcurs.
Arthur ca şi personaj m-a surprins foarte mult, pentru că în marea parte a desfăşurării acţiunii puteam să-l văd foarte uşor ca un personaj secundar. Arthur nu este eroul cu care ne-am obişnuit, face greşeli, îi este frică şi ca fiecare om ratează şansele de a spune ce simte cu adevărat. Nu trebuie să fii un om curajos tot timpul, nu trebuie să fii genul de om care sare cu capul înainte în orice pericol, ca să fi erou. Trebuie să ştii cum să-ţi aduni energia şi curajul ca să înfrunţi ce te aşteaptă, asta face dintr-un personaj un erou.
Un loc important în această carte l-a avut şi religia, prezentând Inchiziţia într-un mod diferit (dacă veţi citi postfaţă, ceea ce recomand, veţi vede că autorul prezintă materialele din care s-a inspirat şi explică puţin Inchiziţia şi rolui ei la aceea vreme) faţa de cum este prezentată de obicei. Inchiziţia nu tortura oamenii, ci îi îndrepta pe cale cea bună, iar de multe ori nu se recurgea la metode extreme pornind cu un avertisement şi nu cu tortură.
Îmbinarea realului cu fantasticul s-a petrecut destul de încet, oamenii privind mai întâi faptele din pespectiva unui criminal uman şi neajungând imediat la concluzia că de fapt criminalul este de natură fantastică.
Atmosfera din castel devine mai întunecată cu cât înaintăm în lectură, iar personajele devin pe rând acuzaţi, aliaţi, nevinovaţi şi vinovaţi.
Realismul pe care îl prezintă această carte cu elemente fantastice este ceea ce o face o lectură deosebită. Chiar dacă fantasicul face parte din lumea noastră, asta nu înseamnă că totul o să fie bine şi că personajele se vor descurca de fiecare dată cu problema care le este pusă în faţă.
Recomand această carte, chiar dacă nu sunteţi fanii genului horror eu cred că este o experienţă pe care fiecare ar trebui să o încerce. Modul în care sunt prezentate acţiunile şi modul în care misterul şi suspansul se construiesc în fiecare capitol merită. 

“Dar omul este învăţat să tragă concluzi din informaţiile pe care le are, în vreme ce adevărul se află, de cele mai multe ori, în informaţiile care lipsesc. “

“Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că-l face să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit […] “

“Era extreme de clar că, deşi se afla de şaptesprezece ani printre muritori, nu-i căzuseră aripile. “

“Când nu-ţi mai rămâne decât un singur ochi, începi să vezi lucrurile cu adevărat bine. “

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Quote #17

M-am întors la rubrica asta pentru că îmi place să împărtăşesc cu voi ce citesc şi sub forma citatelor. M-am apucat ieri de …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic şi am rămas plăcut surprinsă.
Sincer, stilul autorului mă duce cu gândul la stilul clasicilor, dar despre asta o să discut mai mult în recenzia ce o să apară pe blog după ce termin cartea.
După cum aţi observat am început să postez din nou recenzii, poate că nu sunt cele mai bune, însă decât să stau şi să mă plâng că nu-mi ies, mai bine mă apuc de treabă şi rezolv problema pe parcurs.
Întorcându-mă la motivul iniţial, mai jos aveţi un citat care sper să vă stârnească entuziasmul pentru această carte, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu.




“Dar omul e învăţat să tragă concluzii din informaţiile pe care le are, în vreme ce adevărul se află, de cele mai multe ori, în informaţiile care lipsesc…”
(…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic, pagina 21, editura Vremea, 2010)

RECENZIE: Magazinul de sinucideri de Jean Teulé

Într-un viitor îndepărtat, în Oraşul Religiilor Dispărute, singura speranţă de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se găsesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, personalizate, teatrale, care să facă cinste sinucigaşului – peşti otrăvitori, decoruri şi costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sărutul morţii.
Toţi membrii familiei - care poartă numele unor sinucigaşi celebri - împărtaşesc părerea că viaţa e o mare deziluzie şi că trebuie curmată cât mai repede. Toţi, în afară de mezinul Alan, care este de un optimism incurabil. Treptat, sumbrul Magazin de sinucideri tinde să se transforme într-un coltişor vesel şi luminos. Iar comerţul cu lipsa de speranţă pare să se ducă de râpă...

Magazinul de sinucideri de Jean Teulé (editura ALL, 2011)




Am auzit multe despre cărticica asta înainte să  o cumpăr, ştiam că este o lectură destul de amuzantă şi ciudată, în acelaşi timp. Nu pot să contrazic asta.
După cum spune si titlul cărţii suntem introduşi în Magazinul de sinucideri de familia Tuvache, care este în afacerea de sinucideri de mai multe generaţii şi care îşi ajută clienţii să găsească metode cât mai inedite prin care să-şi pună capăt zilelor.
Soţii Tuvache sunt mândri de afacerea lor condusă împreună cu cei trei copii. Vincent, botezat după faimosul pictor Van Gogh, Marilyn, botezată după şi mai faimoasa Marilyn Monroe şi Alan, botezat după cel considerat părintele calculatorului Alan Turing.
Totuşi, nu toţi copii lor sunt de acord cu afacerea familiei. Alan, mezinul, încearcă să schimbe perspectivele familiei îndemnându-i să-şi înveselească clienţii, nu să le procure obiectele necesare sinuciderii.
Cartea are o notă sumbră dar este presărată cu mult umor, venind fie din partea lui Alan, fie din partea părinţilor săi care înebunesc când îl aud cântând sau îl văd desenând lucruri vesele.
Personajele sunt prezentate ca fiind urâte şi diforme, prin ochii lor, şi frumoase, prin ochii lui Alan,  ceea ce creează diferenţa felului în care noi ne vedem ca persoane şi felului în care ne văd pe noi cei din jur.
 Familia Tuvache se aseamănă foarte mult cu familia Addams, dacă aceştia ar fi în afacerea de sinucideri. Aceaşi bucurie faţă de lucrurile care în mod normal ne-ar lăsa pe noi perplecşi.
De ce înaintezi cu lecturarea cărţi îţi dai seama că ceva se schimbă, dar nu ai cum să ştii încotro se îndreaptă desfăşurarea acţiunii, ce turnură de evenimente se poate întâmpla şi cum îi afectează acestea individual pe cei din familia Tuvache. Dar familia nu este singura care este afectată de aceste evenimente, clienţi magazinului sunt şi ei influenţaţi şi lăsaţi să decidă ce vor de fapt şi unde vor să ajungă.
Felul în care Alan îi influenţează pe cei din familia sa, lasă asupra lor gânduri şi gesturi pe care înainte nu şi le puteau imagina gândite sau făcute de ei. Felul în care personajele se dezvoltă şi realizează de fapt cine sunt şi cine vor să fie în viitor, se conturează uşor în fiecare capitol.
Stilul autorului este foarte lin şi te trage în povestea pe care nu poţi să o laşi din mână, deoarece presiunea pe care familia Tuvache o pune pe afacerea de sinucideri, face ca suspansul să crească cu fiecare capitol.
Recomand această carte, care este foarte scurtă şi care vă va arăta câteva perspective noi şi vă va demonstra că optimismul poate să fie molipsitor.

“Viaţa e ce e. Are şi ea o valoare, acolo! Face ce  poate, chiar dacă se mai împiedică. Nu trebuie să-i ceri mai mult decât poate să ducă, să ştii! De-aia ajung unii să termine cu ea, fiindcă-i cer prea mult. Mai bine o privim ca pe ceva bun, aşa cum e ea.”

“Greu e să fii om. Greu e să renunţi la tot.
[…]Pentru că mai e şi mâine de trăit.”

“E un copil ce-şi trece viaţa însufleţind pe oameni cu-n vis din altă lume. “

vineri, 5 decembrie 2014

RECENZIE: Când eşti vrăjitoare…,Rămâi veşnic vrăjitoare... (Când eşti vrăjitoare #1,#2) de Carolyn MacCullough

Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.
TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă.
 Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.

Când eşti vrăjitoare de Carolyn MacCullough (Leda, 2013)


Nu am citit multe cărţi cu vrăjitoare şi cu atât mai mult nu am citit cărţi care să mă captiveze atât de tare pe subiectul acesta.
Când eşti vrăjitore…, continuată de Rămâi veşnic vrăjitoare..., este o duologie care mi-a atras atenţia în primul rând din cauza subiectului, deoarece ca şi în cazul vampirilor şi vârcolacilor, vrăjitoarele sunt un subiect destul de discutat, însă la fel ca în cazul celor două anteorior menţionate autori nu se opresc din a ne surpinde prin originalitatea lor.
Tamsin Green este personajul prin care suntem introduşi în lumea vrăjitoarelor din Hedgerow, un orăşel unde populaţia se fereşte de familia Green, însă după căderea nopţii nu se feresesc din a le cere poţiuni şi leacuri venind prin spatele casei.
Ceea ce este plăcut la această duologie este stilul autoarei, care mie mi-a plăcut foarte mult. Un stil simplu care te captivează şi te transpune în lumea lui Tamsin, fără prea multe descrieri şi uşor de urmărit.
Modul în care autoare îşi conturează nu doar personajele principale, ci şi pe cele secundare m-a făcut să vreau să aflu cât mai multe despre ele. În special bunica lui Tamsin, Althea, care era tot timpul misterioasă şi despre care aş fi vrut să aflu mai multe, mai ales din tinereţea ei.
Relaţiile dintre personaje sunt autentice şi nu par grăbite, nu se formează instant, ci în timp. Cel mai frumos exemplu, aici, ar fi Tamsin şi bunica ei, Althea, care m-a făcut să-mi doresc o asemenea relaţie cu bunica mea. Felul în care Althea pare să cunoască atât de bine de ce este în stare Tamsin, atunci când ea nu ştie şi o încurajează mereu, reprezintă cu adevărat o puternică legătură de familie, care nu poate fi ruptă.
Totuşi lucrul care m-a deranjat a fost faptul că nu am reuşit să găsesc în Tamsin elementul acela caracteristic care te face imediat să te gândeşti la un personaj. Ea era puţin din toate eroinele pe care le-am citit, dar care reuşeşte în volumul doi să-şi găsească elementul definitoriu.
Dezvoltarea de care au parte personajele în volumul doi poate nu este destul de vizibilă la început, însă pe parcusul romanului realizaţi că personajele sunt mai mature şi că nu mai sunt atât de previzibile în ceea ce priveşte acţiunile lor.
Tamsin în special se tranformă într-o eroină demnă de urmat, atunci când realizează câte sunt în joc şi care este singurul lucru care se poate face, chiar dacă asta ar distruge tot ceea ce avea până atunci.
Acţiunea şi suspansul sunt destul de pronunţate, în special în volumul doi, dar nici primul volum nu duce lipsă de acţiune şi mai ales de suspansul de a afla care este personajul negativ.
Recomand această duologie pentru că aduce elemente noi în lumea vrăjitoarelor şi pentru că reuşeşte să surpindă prin originalitate şi felul în care personajele reuşeşc să îşi depăşească temererile şi piedicile puse dea lungul călătoriei lor.

“Un lucru este rareori pierdut pentru totdeauna.”
 “ Viitorul e scris în apă. ’’
“Yet even now Time erases what Blood would buy.”

miercuri, 3 decembrie 2014

Primele 100 de cuvinte & Înainte de culcare - Magazinul de sinucideri de Jean Teulé

Am să mă întorc la două rubrici cam uitate, dar la care sper să revin în forţă. Şi anume Primele 100 de cuvinte şi Înainte de culcare. Prima rubrică fiind iniţiată de Rosia, iar a doua de BuburuzaBia, ale căror bloguri vă recomand să le vizitaţi printr-un click pe numele lor.
Cărticica pe care vreau să v-o prezint în această seară este Magazinul de sinucideri de Jean Teulé.
Nu ştiam absolut nimic de această carte, dar chiar m-a surprins. Însă să vă las mai întâi cele 100 de cuvinte după care câteva rânduri despre ce cred până acum.
“E un magazin mic, unde nicio rază vreodată nu a zâmbit. Are o singură fereastră, în stânga intrării, şi aceea ascunsă de conuri de hârtie şi de stive de cutii din carton. O tăbliţă de ardezie stă atârnată de închizătoare.
Spânzurate de tavan, câteva neone luminează o doamnă în vârstă, care se apropie de un bebeluş aflat într-un landou gri.
-          A, uite că zâmbeşte!
O altă femeie, mai tânără – negustoreasa -, aşezată lângă fereastră, în faţa casei de marcat, unde-şi face socotelile, zice indignată:
-          Cum adică zâmbeşte? Fii-miu? Nu, nici vorbă! Poate că strâmbă din buze, aşa da. “
Magazinul de sinucideri de Jean Teulé (editura ALLFA, 2011)

 



După cum probabil v-aţi dat seama din titlu este vorba despre un magazin care vinde lucrurile necesare unei sinucideri personalizate şi stilate.
Povestea se învârte în jurul familiei Tuvache şi al modului lor special de a aborda lucrurile. Trebuie să spun că sunt foarte intrigată de perspectiva autorului şi sunt foarte curioasă de cum o să decurgă povestea.
Nu vreau să vă stric plăcerea de a citi cartea, mai ales că este foarte scurtă.






joi, 27 noiembrie 2014

Gaiţa Zeflemitoare trăieşte!

Şi am reuşit să ajung şi la Jocurile Foamei #3, Revolta partea I. Am aşteptat filmul ăsta de când am ieşit din sala de cinema anul trecut, de la Sfidarea.

Un singur lucru trebuie să faceţi: trebuie neapărat să vedeţi filmul.
Probabil vă gândiţi că totuşi nu am niciun argument şi nu prea aş putea să vă spun ceva fără să stric farmecul filmului.
Probabil dupa cum bine ştiţi Jocurile Foamei au deja o reputaţie în lumea cărţilor, dar şi a filmelor.
Cărţile sunt magnifice, iar filmele au devenit un fenomen.
Motivul pentru care Jocurile Foamei au avut un aşa mare success este parţial datorat faptului că s-a respectat foarte mult cartea.
Revolta partea I era cel mai aşteptat film al anului 2014. Aşteptarea a meritat.
Atmosfera întunecată şi gri ne este prezentată încă din primele secunde şi te ţine captivat până la final.
Revolta partea I pregăteşte terenul pentru Revolta partea II, care este adevărata revoltă.
Actorii au fost minunaţi, am avut pielea de găină aproape tot filmul.
Jennifer Lawrence ne demonstrează că-şi merită pe deplin Oscarul. Felul în care aduce la viaţă o Katniss care este distrusă de jocuri şi de pierderea lui Peeta, mi-a adus lacrimi în ochi.
Josh Hutcherson, deşi nu apare la fel de mult ca în primele două filme, reuşeşte să-l aducă la viaţă pe un Peeta zbucimat, care nu ştie ce să creadă.
Liam Hemsworth, deşi nu interpreta personajul meu preferat, a reuşit să mă facă să-l văd altfel pe Gale, să realizez că deşi nu a luat parte la jocuri şi el este distrus.
Woody Harrelson îl aduce la viaţă pe un Haymitch treaz care reuşeşte să ne aducă un zâmbet pe buze prin francheţea specifică lui Haymitch.
Sam Claffin deşi nu apare atât de des pe cât mă aşteptam reuşeşte să tulbure publicul cu o nouă personalitate a lui Finnick.
Julianne Moore este exact aşa cu mi-am imaginat-o pe preşedinta Coin, o femeie dură care luptă pentru a obţine ceea ce îşi doreşte.
Şi acestea sunt doar câteva personaje care fac din acest film o adevărată capodoperă.
Totuşi laudele sunt pentru toţi cei care au contribuit la acest film. În special Francis Lawrence fără a cărui viziune toate acestea nu ar fi fost posibile.
Soundtrack-ul este de asemenea incredibil şi reuşeşte să transmit atât de multe din atomosfera filmului şi din a următorului.
“This is the start of how it all ends
They used to shout my name, now they whisper it”

Eu vă recomand să mergeţi la cinema unde veţi avea parte de o experienţă incredibilă.

 

vineri, 21 noiembrie 2014

Ce a fost în mintea mea în ultimele luni + Câteva schimbări

Mi-am dat seama că nu vreau să scriu doar despre cărţi.
Şi îmi pare rău pentru mine că mi-a luat atât să-mi dau seama. Am descoperit multe lucruri care mi-au dat de gândit în ultimele luni, în care am tot încercat să-mi revin în legătură cu recenziile şi blogul în general.
Mi-am dat seama recent că ceva lipseşte şi poate că tocmai din cauza asta nu puteam să-mi revin. Nu puteam să scriu ceva.
Am mai avut postări de genul în care mă descopăr şi vă întreb oare sunt singura care crede asta? Sau pot să descopăr şi mai multe?
Mi-am dat seama că nu aş vrea să fac asta săptămânal, ci zilnic. Pentru că deşi îmi dau seama că e imposibil să mi se întâmple ceva spectaculos în fiecare zi, cred că ceva tot se întâmplă. Creierul meu refuză să se oprească.
Găsesc în fiecare zi câte ceva care mă pune pe gânduri, în legătură cu subiecte care nu prea aş putea să le discut pe blog, dar cum ăsta e blogul meu personal şi internetul e  un loc în care pot să-mi arunc gândurile, iar ele pot liniştite să se piardă în tornada de informaţii, am prins curaj.
Sper ca postarea să nu fie lungă, deoarece ştiu că de obicei postările de genul obosesc, de aceea încerc să arunc gif-uri prin ea, care ar reprezenta reacţia mea, deşi voi nu mă vedeţi.

Primul impuls care m-a făcut să mă gândesc la problema mea cu scrisul pe blog şi în general, au fost concepţiile sau principiile pe care ni le formăm în timp.
M-am obişnuit în timp să mă uit la oameni din mai multe puncte de vedere, indiferent dacă ei sunt ca mine sau nu, dacă au principii asemănătoare sau nu. Poate nu sunt singura care face asta, dar cred că e o deprindere pe care mi-am format-o după ce am început să privesc cărţile mai atentă.
Toate personajele pe care le uram sau care mă enervau, aveau personalităţi pe care le pot găsi cu uşurinţă în viaţa de zi cu zi. Dar nu mă gândeam niciodată de ce fac ceea ce fac, pentru că erau personaje negative şi trebuiau să existe. Momentul când am devenit pretenţioasă în legătură cu cărţile a fost atunci când observam că personajul negativ, era negativ, doar de dragul de a fi.
Nu spun că trebuie să acceptăm pe toată lumea şi că criminali, de exemplu, ar trebui iertaţi din cauza trecutului pe care îl au, dar în viaţa de zi cu zi, avem concepţiile astea bazându-ne pe un singur lucru pe care îl ştim despre persoana respectivă.

Nu aş veni cu asta dacă nu aş fi fost martoră la o caracterizare de genul acesta. Nu spun să nu aveţi principii, dar să critic o persoană şi să o dau deoparte din simplul fac că merge în club, iar asta e un lucru rău, mi se pare aiurea.
Efectul de turmă sau copierea a ceea ce vedem în jurul nostru, aşa a fost numit. Recunosc că uneori fac parte din turmă. Iubesc să dansez, îmi place sentimentul că deşi poate nu sunt cea mai bună dansatoare, muzica la maxim şi o mulţime de oameni care au propriile mişcări pe aceaşi melodie este uimitor.
Deşi generaţia noastră are şi bune şi rele, ce generaţie nu are? Da, nu mai dansam vals sau tango, dar ăsta e modul nostru de a ne simţi bine. Puteţi să criticaţi, dar la concluzia asta am ajuns eu. Orice altă părere este binevenită în comentarii, vă rog. Oricum o să am şi întrebări la sfârşitul postării, deci nu scăpaţi de mine.
Concluzia ar fi: nu suntem definiţi de un singur lucru. Cred că tocmai modul în care se completează calităţile şi defectele noastre ne face unici.

Următorul impuls a fost un video pe YouTube, postat de un booktuber destul de popular, zic eu. În acel video persoana respectivă încerca să motiveze de ce nu o să citească doar YA.
Deci, dacă fac parte dintr-o comunitate de iubitori de cărţi, trebuie să justific de ce pe blog/canalul de youtube o să apară şi recenzii la alte cărţi în afară de genul YA.

Ei, asta nu ştiam.
O urmăream de ceva timp pe această persoană şi observasem că citeşte şi alte genuri, deci nu prea am înţeles de ce s-a justificat. Nu o să mai spun că m-am decis să renunţ la presiunile cum ar fi: serie asta e atât de populară trebuie să o citesc. Nu, nu şi nu.
Am avut în cap o iniţiativă destul de tare: vreau să citesc în fiecare lună un autor dintr-o anumită ţară (excepţie făcând America) şi să ajung astfel să citesc mult mai diversificat. Un autor din Norvegia, Australia, China indiferent de subiect, pentru că vreau să-mi diversific şi acolo gusturile. Deci dacă aveţi recomandări, vă rog să le lăsaţi în comentarii.

Un ultim impuls a fost feminismul.
FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. – Din fr. féminisme, rus. feminizm. (DEX 2009)
N-am ştiut niciodată ce nume să-i dau nevoi mele de a explica tot timpul că femeile şi bărbaţi pot să fac acelaşi lucru.
Auzisem mereu de feminism, dar niciodată nu căutasem mai mult. Până acum câteva săptămâni. Şi atunci a fost momentul în care am primit răspuns.
Da sunt feministă. Da e un lucru grozav. O să las mai jos discursul Emmei Watson care explică conceptul mult mai bine decât aş face eu vreodată.

Totuşi trebuie să vă spun că am întâlnit şi eu principul că bărbatul poate face anumite lucruri mai bine decât femeia.
Incorect. O femeie care are acelaşi cursuri/antrenamente ca un bărbat poate să facă lucrul respectiv la fel de bine ca şi el. N-am înţeles niciodată de ce sunt mereu afirmate lucruri de genul acesta.
Deci cam asta ar fi pe scurt tot ce aveam de spus în ultima perioadă. O să postez mai des acum, după ce m-am descărcat.
PS: Numele blogului s-ar putea să sufere modificări în următoarele zile.
 
Întrebările mele ar fi:
Ø  Ce concepte v-au afectat pe voi atunci când aţi întâlnit alţi oameni?
Ø  Ceva recomandări de autori străini? Şi români dacă se poate.

Ø  Ce părere aveţi despre feminism?


joi, 20 noiembrie 2014

Autumn melancholy

Înainte de a începe tag-ul am vrut să vă arată un clip de câteva secunde filmat de mine. Acţiunea se petrece în faţa blocului în care locuiesc.
video


Deci să trec la tag. Am fost nominalizată de Strumphy, al cărui blog merită să-l vizitaţi, un click pe numele ei vă va duce acolo.
Regulile tag-ului:
- Atasează în postarea si bannerul tag-ului (cel din dreapta)
*dacă doriţi, puteţi prelua şi cele două mini bannere (Quick Autumn Test şi Correlations) sau puteţi scrie voi cele două titluri, e alegerea fiecăruia
- Dă mai departe tag-ul si altor: tuturor, oricine vede postarea este rugat să-l facă.


Quick Autumn Test
4 cuvinte care îţi vin în minte atunci când spui ”toamnă”: şcoală (pentru mine acum facultate), arămiu, ploaie, ziua mamei mele
4 senzatii pe care le simti în acest anotimp: fericire, entuziasm, melancolie, visare
4 planuri pe care vrei să le îndeplinesti în toamna asta: să citesc cât mai multe cărţi, să reuşesc să vorbesc mai bine franceză, să mă implic într-o organizaţie şi să fiu fericită
Transcrie citatul tău preferat despre toamnă:
Acum creează tu un scurt fragment/ câteva versuri dedicate acestui anotimp: (cerintă optională, dacă aveti inspiratie)
Este frig dar ceva mă încălzeşte, faptul că am ajuns din nou aici. Frunzele arămi cad fără oprire şi nimic nu poate opri vântul. Copaci rămân dezbrăcaţi şi aşteaptă ploaia ce îi va curăţa de tot.

Correlations
Covor de frunze: Cărti citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (si ce mesaje ti-au transmis).
Allegiant/Experiment, tot nu pot să mă împac cu titlul în română, (Divegent #3) de Veronica Roth: sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru binele altora.
Revolta (Jocurile Foamei #3) de Suzanne Collins: durerea rămâne, însă învăţăm să luptăm pentru că trebuie să continuam.
Prinţesa Mecanică (Dispozitive Infernale #3) de Cassandra Clare: iubirea adevărată este cel mai mare dar pe care poate cineva să-l dea sau să-l primească
Hoţul de cărţi de Markus Zusak: voinţa oamenilor pentru ce cred este cea mai puternică armă
Şi probabil mai sunt multe, însă doar acestea îmi vine acum în minte.

Picături de ploaie: Ultima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi si 2-3 cuvinte despre carte.
Where she went (Dacă aş rămâne #2) de Gayle Forman este o carte cu o încărcătură emoţională atât de mare încă nu ştiu cum a reuşit cartea să rămână întreagă. Modul în care autoare leagă destinele celor doi şi îi pune faţă în faţă cu durerea lor, te lasă fără cuvinte.

Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldă: O carte care ţi-a încălzit sufletul în zilele reci.
Fangirl de Rainbow Rowell este atât de drăguţă şi relatează povestea unei fangirl atât de bine încât e imposibil să nu o îndrăgeşti.

Plimbare lungă prin parc: O carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simţi cum trece timpul.
Ignite me (Spulberă-mă #3) de Tahereh Mafi nu ştiu câte pagini are carte, dar am zburat prin ea fără să vreau. Este incredibilă.

Pulover călduros: Cea mai drăgălaşă carte pe care ai citit-o vreodată.
Destine la limită (Destine la limită #1) de Katie McGarry, care deşi abordează subiecte mai dure, stilul autoarei reuşeşte să te facă să lăcrimezi şi de fericire şi de tristeţe.

Must (suc de struguri): O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării.
Nu cred că am citit încă o carte de genul. Aşa că spun pas.

Dovleac sculptat: Lectura ideală pentru Halloween.
Nu am obiceiul de a citi anumite cărţi pentru Halloween, iar singura carte care-mi vine în minte este Carrie de Stephen King.

Ceaţă de toamnă: O carte complicată pe care nu ai înteles-o, pe care nu ai reusit să o deslusesti integral.
Nu cred că am avut problema asta cu cărţile, până la urmă fiecare le desluşeşte în felul său.

Miros de scortisoară: O carte tentantă, de care te-ai apuca chiar acum să o citesti, dacă ar fi în posesia ta.
Marginea fundaţiei (Fundaţia #4) de Isaac Asimov, trebuie neapărat să cumpăr cartea asta, seria mă dă pe spate, la propriu.

Castane: O carte de care dai peste tot, despre care se scrie pe toate blogurile, dar care tie nu ti-a trezit interesul până acum.
Jocul final: Convocarea de James Frey, pare un subiect interesant, dar nu cred că o să o citesc prea curând.

Melancolie: Cartea pe care o recomanzi tuturor să o citească toamna aceasta.

Citiţi orice vă pică în mână.