sâmbătă, 15 martie 2014

Quote #15

Dragi mei cititori, voi încerca să fiu cât mai scurtă deoarece vreau să mă întorc la lecturat cât mai repede.

Deci ieri seară m-am apucat de Allegiant, a treia, şi ultima carte din trilogia Divergent de Veronica Roth. Ok, cred că o să aibă şi ceva gif-uri postarea asta.

Cartea e uimitoare. Autoarea e uimitoare. Nu vreau ca trilogia să se termine. Nu vreau.

Divergent a fost cartea care m-a ajutat să trec printr-o perioadă grea, care mi-a ridicat moralul, care m-a învăţat cum să fiu curajoasă şi să-mi înfrunt problemele, să-mi controlez frica.

Am aflat că sunt curajoasă. Am aflat că sunt divergentă, am aflat că sunt eu.

Aşa că îmi este foarte greu să mă despart de trilogia asta. Simt că o parte din mine se rupe, cu cât mă apropi de final, şi credeţi-mă nu m-am putut opri de când am pus mâna pe ea.

Am spus că o să fiu scurtă, dar deja m-am lungit. Probabil undeva în viitorul apropiat, recenziile cărţilor vor apărea pe blog, dar asta după ce le voi reciti. Până atunci, vă las mai jos un mic citat din Allegiant.





“You know what Mom told me once? he says, and the way he says Mom, like he didn’t betray her, sets my teeth on edge. “She said that everyone has some evil inside them, and the first step to loving anyone is to recognize the same evil in ourselves, so we’re able to forgive them.””




luni, 10 martie 2014

Plouă cu melodii

Bună seara dragilor, este luni. Momentul în care rubrica “Plouă cu melodii” – “Raining with songs”, revine. M-am gândit să-i schimb denumirea în română.

Deci să trecem la acţiune.

Cea mai nouă descoperire: Daniel  Farrant & Paul Rawson -  I dare you
Da, ne-am întors la “Jurnalele Vampirilor”, deşi serialul nu mai este chiar cum era înainte, coloana sonoră a rămas unică. Această melodie era defapt în prom-ul pentru episodul ce va apărea vinerea aceasta sau viitoare, nu prea am fost atentă. Oricum o melodie foarte bună.
"I dare you to lose control,
 I dare you to bare your soul"

Cântăreţ favorit: Lancifer – Bring your bass
Am dat din întâmplare peste cântăreţul acesta, dar melodia este plină de energie şi nu-mi pasă. Mă face să mă ridic şi să dansez.
“We won't be alone
But we'll dance like no one's watching”

Cântăreaţă favorită : Birdy – All you never say
O ador pe fata asta, este incredibilă. Vocea ei exprimă atât de multe. Puternică, dar fragilă. Iubesc melodiile ei, sunt incredibile.
“Have you been broken?
Are you afraid to show your heart?”

Trupă favorită : Daughtry - Waiting For Superman
Melodia asta are un mod de a-mi pune zâmbetul pe buze, în primele zece secunde. Toate îl aşteptăm pe Superman şi toate sperăm să ne salveze de pericol, de noi.
“She’s dancing with strangers,
Falling apart”

Inspiraţia săptămânii : Demi Lovato – Let it go (Frozen Soundtrack)
Iubesc animaţiile şi basmele, desenele animate. Sunt un copil. So, don’t let  this ever go.
“Let it go, let it go

And I'll rise like the break of dawn”


sâmbătă, 8 martie 2014

Primele 100 de cuvinte Declaraţia de Gemma Malley + Înainte de culcare #3

A trecut ceva timp de când nu am mai postat la aceste două rubrici, aşa că profitând de ocazie le voi combina.

Pentru început am să vă arată primele o sută de cuvinte din noua carte începută “Declaraţia” de Gemma Malley, care este o distopie. Îmi pare tare rău că cei de la Rao nu fac publicitate cărţilor, pentru că dacă nu erau fetele de pe blogul   Walking on Letters probabil nu aş fi aflat niciodată de această distopie.

Voi avea timp să îmi spun şi părerea despre ea, dar mai întâi cele o sută de cuvinte.




“11 ianuarie 2140
Numele meu este Anna.
Numele meu este Anna şi n-ar trebui să fiu aici. Nici n-ar trebui să exist,
Totuşi, aceasta e realitatea.
Nu e vina mea că mă aflu aici. Nu eu am vrut să mă nasc. Dar asta nu schimbă cu nimic situaţia. Totuşi, m-au capturat devreme, ceea ce a fost bine. Oricum, aşa spune doamna Pincent. Ea conduce Grange Hall. Îi spunem Matroans Casei. Grange Hall este locul unde trăiesc eu. Unde oamenii ca mine sunt crescuţi pentru a deveni Folositori – “partea bună într-o situaţie rea”, cum spune doamna Pincent.
Alt nume nu am. …”






Pe lângă “Declaraţia” citesc de asemenea înainte de culcare şi “Grimm’s Fairy Tales” o carte care cuprinde basmele fraţilor Grimm. Unele puţin mai ciudăţele, altele amuzante, altele cu o morală binevenită.

Revenind la “Declaraţia”, distopia care mi-a atras atenţia. În ultima perioadă majoritatea cărţilor citite de mine au fost distopii. Stilul scriitoarei este lejer, oferindu-ţi informaţii despre cum merg lucrurile în 2140, dar şi cum s-a ajuns la acest lucru. Este prezentat caraterul mândru al oamenilor, dar şi speranţa celor care nu sunt la fel de privilegiaţii.






Cam asta ar fi pentru moment. Ne cititim mâine. O seară plăcută.


RECENZIE: Sfidarea ( Jocurile Foamei #2) de Suzanne Collins

Descriere:




“Katniss si Peeta au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oara în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinşi că au câştigat o viaţă sigură şi decentă pentru ei şi familiile lor, speră că va urma o lungă perioadă de pace. Dar, în timp ce Katniss si Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Daca nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi nebuneşte, consecinţele ar putea fi dezastruoase…”









Părerea mea
Am auzit destule păreri despre volum. Mulţi se plâng de acesta ca fiind cel mai slab din serie, alţi spun că “Revolta” este cel mai slab. Ce spun eu? Seria asta este genială, iar dacă ar fi să aleg cel mai slab volum, aşa ceva nu ar exista.

Motive, motive, peste motive. Nu ştiu cum cineva poate să se plângă de seria asta. Nu e posibil oameni buni, este genialitate pură. Deci :

1.      Evoluţia personajelor.
2.      Katniss Everdeen şi Peeta Mellark.
3.      Peeta Mellark.
4.      Finnick Odair.
                                                                                                                       
Ştiţi cum avem de a face cu un moment incredibil care nu se poate întâmpla, nu la sfârşitul cărţi, mai degrabă niciodată. Am crezut că sfârşitul primeia a fost o săgeată în inima mea, de fan al trilogiei. Nu, ce s-a întâmplat atunci a fost nimic. 

Dar să revenim  la început. De data aceasta lucrurile sunt paşnice, nu mai este niciun motiv de panică, în rândul celor din Districtul 12, cel puţin pentru început.

Nu ştiu dacă ce voi spune este considerat spoiler, dar în caz că nu aţi citit prima carte, nu prea puteţi afla detalii despre a doua, dar logic, eroina noastră Katniss Everdeen a supravieţui Jocurilor şi nu numai atât, spre surprinderea tuturor a 74 ediţie a Jocurilor Foamei a avut doi învingători : Katniss Everdeen şi Peeta Mellark.

A doua carte a fost o surpriză de la început până la sfârşit. Nu am ştiut absolut nimic şi am fost atât de speriată la un moment dat încât am crezut că voi leşina cu cartea în mână.

Ceea ce nu lipseşte din cărţile lui Suzanne Collins este acţiunea, şocul, panica şi suspiciunile. Mi-a fost destul de greu să văd unde ajunge cu toate acestea. Surprize peste surprize.

Cu ocazia Jubileului Pacificării, se oranizează a 75 Ediţie a Jocurilor. Ajungând din nou în arenă, datorită regulilor impuse de preşedintele Snow, Katniss şi Peeta se confruntă din nou cu durerea de a alege. 


După cum observaţi sunt introduse şi noi personaje în această carte. Aruncate toate în arenă, ajungând să le cunoşti cât de cât, te întrebi:  Oare chiar se va întâmpla? Îmi este destul de greu să mă despart de personaje atunci când sunt în viaţă, ce să mai spun când sunt rupte de lângă mine, într-o secundă.

Talentul doamnei Collins este să ne lase în ceaţă, atacând exact când nu te aştepţi. Am avut dubii în legătură cu noile personaje, am avut dubii în legătură cu cele vechi - Haymitch nu-mi inspira prea multă încredere.

Evoluţia personajelor a fost uimitoare.

Katniss nu pare o fată de şaptesprezece ani, dar presupun că datorită încercărilor prin care a trecut acestea au călit-o. Deşi este la fel de încăpăţânată, este mult mai deschisă celorlaţi. Dar asta nu o face să-şi piardă farmecul sau spontaneitatea pentru care toată lumea o îndrăgeşte.

Peeta Mellark, este întotdeauna o surpriză, plăcută. Evoluţia prin care trece faţă de prima carte, maturizarea lui treptată şi forţa, nu neapărat fizică,  de care dă dovadă în clipele de panică, îl fac un personaj uşor de îndrăgit. Deşi pare uşor de descifrat, realizezi că Peeta e într-o continuă schimbare şi nu ştii exact ce să te aştepţi de la el.

Pentru prima oară pericolul a fost vizibil. Preşedintele Snow şi-a făcut apariţia, una destul de ciudată, umindu-mă cu cruzimea cuvintelor sale.  Sunt tare curioasă cum a ajuns să fie preşedinte.

Am avut parte de mai mult umor în această cartea, datorită punctului patru de pe lista motivelor mele şi anume : Finnick Odair. Un personaj nou şi greu de descifrat.

Având în vedere noul obstacol pe care îl înfruntă cei doi, e greu să deosebeşti prietenii de duşmani. Riscurile sunt mult mai mari în acest volum, ameninţările cad din mai multe direcţii, neştiind în cine să ai încredere mai întâi.

Şi acum ajungem către cel mai dureros moment.

Finalul volumului. Nu ştiu cum au supravieţuit fani care nu au avut a treia carte lângă ei, cert este că am rămăs uimită preţ de câteva momente, realizând de fapt cea ce tocmai citeam. Am cel mai mare respect pentru răbdarea fanilor care au aşteptat a treia carte.

Cliffhanger-ul , nu am cuvântul în română, de la final e sfâşietor.  Mă bucur doar că am avut a treia carte lângă mine, altfel aş fi înebunit.

Seria după cum am spus şi la recenzia primului volum este incredibilă. Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult să ajung să o citesc. 


Citate
"- Peeta, cum se face că eu nu ştiu niciodată când ai tu coşmaruri? întreb.
- Habar n-am. Cred că nici nu ţip, nici nu mă zvârcolesc, nici nu fac altceva. Mă trezesc pur şi simplu, paralizat de groază, zice el.
- Ar trebui să mă trezeşti, spun, gândindu-mă cum îi stric eu somnul de două sau trei ori într-o noapte proastă şi cât timp îi trebuie ca să mă liniştească cu adevărat.
- Nu e nevoie. În coşmaruri te pierd de obicei pe tine, povesteşte el. Sunt OK imediat ce-mi dau seama că eşti aici."

"- Argumentul lui Peeta a fost că, de vreme ce te-am ales pe tine, acum îi sunt dator lui. Trebuie să-i dau orice vrea. Iar ceea ce îşi doreşte e şansa de a ajunge din nou în arenă, ca să te protejeze, îmi povesteşte Haymitch.
Ştiam. În privinţa asta, Peeta e previzibil. În timp ce eu mă tăvăleam pe podeaua pivniţei, gândindu-mă numai la mine, el era aici, gândindu-se numai la mine. Ruşine nu e un cuvânt destul de dur pentru ceea ce simt.
- Ştii, ai putea trăi o sută de vieţi fără s-ajungi să-l meriţi, spune Haymitch."

"- Crezi că am fi sfârşit tot aşa dacă ar fi câştigat numai unul dintre noi? întreabă el, rotindu-şi privirile asupra celorlalţi învingători. Ca o altă piesă dintr-o expoziţie de ciudăţenii?
- Sigur. Mai ales tu, îi răspund.
- Oh. Şi de ce mai ales eu? spune el, zâmbind.
- Pentru că tu ai o slăbiciune pentru lucrurile frumoase, pe care eu nu o am, îi explic, cu un aer de superioritate. Te-ar fi atras în modul lor de viaţă din Capitoliu şi te-ai fi pierdut pe de-a-ntregul.
- A avea ochi pentru frumuseţe nu e totuna cu o slăbiciune, subliniază Peeta. Poate cu excepţia cazului când e vorba de­spre tine."

“Când încep să mă ocup de al doilea picior, îi arunc tubul lui Finnick, care mă priveşte cu îndoiala.
- Arăţi de parcă te-ai descompune, zice el.
Dar bănuiesc că mâncărimea lui e foarte puternică, fiindcă după un minut începe să-şi trateze şi el pielea. Combinaţia dintre cruste şi unguent arată într-adevăr hidos. Nu pot să nu mă distrez pe seama nefericirii lui.
- Bietul Finnick. E prima dată în viaţa ta când nu arăţi superb?
- Probabil.Senzaţia e cu totul nouă. Tu cum te-ai descurcat în toţi aceşti ani? Întreabă el.
- Evită pur şi simplu oglinzile. Pe urmă o să uiţi, îi răspund.
- Nu şi dacă te văd pe tine, ripostează.”

joi, 6 martie 2014

Quote #14

 Trebuie să recunosc că sunt o fană a cărţilor care-mi pun rotiţele în mişcare, care mă fac să mă gândesc la lucrurile obişnuite din altă perspectivă, cui nu-i plac?

Cartea asta este una din acelea în care mai ai puţin şi coalizezi cu inamicul.


Da, Stephenie Meyer este autoarea şi sunt mândră să spun că sunt un mare fan al romanelor ei. Mânuieşte atât de bine cuvintele, pătrunde în profunzimea celor mai ascunse sentimente şi le pun în valoare aşa cum nu am mai văzut la niciun autor. 




“Ce avea această dragostea  umană de era mai de dorit  pentru mine decât dragostea celor din neamul meu? Poate fiindcă era exclusivă şi capricioasă? Sufletele îşi oferă dragostea şi acceptarea tuturor. Aveam chef de o provocare mai mare? Dragostea aceasta era înşelătoarea, nu are reguli stricte - poate fi dată pe degeaba, aşa cum e cazul lui Jamie, sau câştigată în timp, cu muncă grea, cum e cazul lui Ian sau de neatins, inima, aşa cum e în cazul lui Jared. “

miercuri, 5 martie 2014

Şiiiiii...m-am întors

Long time, no see. 

Bună, dragilor mei cititori  care încă mai cotrobăie pe bloguleţul meu pustiu.

Ce mai faceţi? Toate bune, nu?

Ei bine şi în cazul meu toate sunt bune, cel puţin au devenit în ultimele câteva zile. Nu ştiu ce s-a schimbat, nu ştiu cum am trecut la starea asta incredibilă.

Urmează, sper eu, câteva recenzii. Cele la “Jocurile Foamei” pe care le am scrise de ceva timp, “Carrie”- care este absolut genială şi “Darul”- de care sunt sigură că nu mulţi au auzit.

Acum citesc “Gazda” şi încă mă întreb ce a fost în capul meu când m-am oprit din citit. Sunt undeva pe la jumătate şi mai mult ca sigur până la sfârşitul săptămânii o termin. Este mult prea bună ca să o pot lăsa jos. Meyer este, cu adevărat, divină când e vorba de un roman bun.


Dragilor ne auzim mâine, cu o recenzie, sper. Mă întorc la citit.