sâmbătă, 30 aprilie 2016

RECENZIE: Jane Eyre de Charlotte Brontë





 Jane Eyre a fost publicat în anul 1847. Romanul este inspirat din viața autoarei iar personajele sunt construite pe baza înfățișării persoanelor cunoscute de ea.
 „Felul cel mai concis de a defini importanta contribuţie adusă de Charlotte Brontë literaturii mi se pare a fi următorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism.” – G.K. CHESTERTON




Jane Eyre de Charlotte Brontë  (editura Corint, 2015 / ELEFANT)





Am tot zis că o să fac o recenzie, dar nu s-a întâmplat. Multe din cărţile mele preferate nu au recenzie pe blog, încerc să remediez acest lucru, începând cu Jane Eyre.
A trecut un an de când am citit cartea, dar cumva nu îmi pare atât de mult. Recunosc că interesul meu a venit şi din faptul că tot auzeam că acest roman este unul feminist. În acea perioadă, sfârşitul anului 2014- începutul 2015, îmi doream să citesc cât mai multe astfel de romane, ca într-un fel să susţin cauza.

Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, scoţând în relief toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.
Acea temă feministă cum o numi în ziua de azi, există din plin în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea este propria persoană şi face tot posibilul să se descurce singură. Vocea ei este foarte puternică şi devine din ce în ce mai sigură pe ea, pe măsură ce paginile romanului se scurg.
Călătoria lui Jane de la o personă închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de încăptăţânare prezintă nucleul romanului. Modul ei de a vedea situaţia, deşi este o persoană încăpăţânată nu este limitat doar de ceea ce ştie, dezvoltarea ei ca personaj o prezintă şi în situaţiile în care greşeşte, însă îşi asumă şi înţelege situaţia şi din perspectiva celorlalţi. Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care m-au impresionat şi pe care le-aş reciti din nou şi din nou.
În cazul în care vă întrebaţi dacă în această carte există şi o poveste de dragoste, există! Cred că toată lumea a auzit de domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.
Poţi spune că în cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester şi nu pe fizicul său, deşi nu te poţi plânge. Şi deşi nu am fost fană a domnului Rochester, modul în care Jane priveşte situaţia în cele din urmă este surprinzătoare, însă este ceea ce se potriveşte foarte bine cu personalitatea ei, iar cei doi sunt un cuplu foarte potrivit, de la discuţiile fără sfârşit până la tachinările uşor amuzante.
Intriga şi momentele de şoc, care sunt destul de numeroase, se întind pe tot parcursul romanului. Există şi mister, la care se adaugă şi puţine momente cu iz horror, acele elementele gotice presărate prin roman, pe care le-am mai întâlnit în Mănăstirea Northanger de Jane Austen, pe care poate anumiţi cititori nu le percep în acest mod, însă să vă spun pe şleau: eu m-am speriat.
Complexitatea romanului se datorează, părerea mea, în mare parte lui Jane. Se pot observa, pe parcursul romanului, toate acele momente în care personalitatea ei se aşterne pe paginile cărţii, expusă în faţa cititorului. Jane este un personaj complex şi aş putea să mai citesc despre ea încă un roman, deoarece este acel gen de personaj care surprinde prin înţelegere, încăpăţânare şi inteligenţă.
Stilul autoarei, foarte diferit din perspectiva mea de al surorii sale Emily Bronte, este un stil descriptiv şi plin de metafore. Dacă aveţi probleme cu paginile pline de monologuri şi descrieri detaliate, cred cu tărie că stilul autoarei vă va face să treceţi peste ele. Totul curge atât de frumos, încât nu o să vă daţi seama cum trec paginile.
Recomand Jane Eyre pentru un personaj bine conturat, momente de prietenie şi puţină dragoste.

luni, 25 aprilie 2016

Leapşa MOST WANTED & friends

Găsită pe blogul Heart of the Words, al Madelinei, şi preluată frumuşel pentru că de ce nu. Îmi era dor de o postare plină de gif-uri. Aşa că, să trecem la treabă.
Edit: la întrebări a mai răspuns şi o prietenă. Claudia fă cunoştinţă cu blogosfera. Blogosferă fă cunoştinţă cu Claudia.


1.      O carte publicată pe care ţi-o doreşti.
D: Sincer, anul ăsta wishlist-ul meu e aşa mare, că îmi vine să plâng. Cărţile 4, 5 şi 6 din seria Bloodlines de Richelle Mead, 2 şi 3 din Legend de Marie Lu. Să mai continui?
C: Pe viaţă şi pe moarte (Pe tărâmurile haosului #2) de Patrick Ness, în mare parte datorită cliffhangerului, din cauză căruia, mi-au picat măslinele din gură, invenţie proprie.  (D: şi eu sunt fan măsline.)


2.      O carte nepublicată pe care ţi-o doreşti.
D: M-am tot gândit la asta, dacă vorbim de viitorul apropiat aş zice, The Midnight Star (Young Elites #3) de Marie Lu, pe termenul lung aş zice prima carte din dulogia fără nume a Veronicăi Roth.
C: Their Fractured Light (Starbound #3) de Amy Kaufman şi Megan Spooner, pentru că vreau să se termine odată şi sper ca personajele să fie mai agreabile şi Elantris de Brandon Sanderson, pe care am început să-l apreciez după Calea Regilor.  

3.      O carte pe care ţi-o doreşti tradusă.
D: Vă rog LEDA, Endlessly (Paranormal #3) de Kiersten White.
C: Half Lost de Sally Green, pentru că, din nou, vreau să văd cum se termină.

4.      O carte pe care ţi-o doreşti datorită copertei.
D: Hmmm. Oh, oh, All the Light We Cannot See de Anthony Doerr, care am auzit că va fi publicată şi la noi. Cred. Nu ştiu. Nu mă luaţi în seamă.
C: Magonia de Maria Dahvana Headly, adică coperta!

5.      O carte pe care ţi-o doreşti datorită sinopsisului.
Practic o să am cartea asta, dar sinopsisul e prea amuzant ca să nu îl scriu şi eu pe undeva. Cartea cred că încă e la reducere pe Books Express.
D:  Dead Rules de Randy Russell.
Till death
Jana Webster and Michael Haynes were in love. They were destined to be together forever.
Do
But Jana's destiny was fatally flawed. And now she's in Dead School, where Mars Dreamcote lurks in the back of the classroom, with his beguiling blue eyes, mysterious smile, and irresistibly warm touch.
Us
Michael and Jana were incomplete without each other. There was no room for Mars in Jana's life—or death—story. Jana was sure Michael would rush to her side soon.
Part
But things aren't going according to Jana's plan. So Jana decides to do whatever it takes to make her dreams come true—no matter what rules she has to break.
C: Rook de Sharon Cameron
History has a way of repeating itself. In the Sunken City that was once Paris, all who oppose the new revolution are being put to the blade. Except for those who disappear from their prison cells, a red-tipped rook feather left in their place. Is the mysterious Red Rook a savior of the innocent or a criminal?
Meanwhile, across the sea in the Commonwealth, Sophia Bellamy’s arranged marriage to the wealthy René Hasard is the last chance to save her family from ruin. But when the search for the Red Rook comes straight to her doorstep, Sophia discovers that her fiancé is not all he seems. Which is only fair, because neither is she.
As the Red Rook grows bolder and the stakes grow higher, Sophia and René find themselves locked in a tantalizing game of cat and mouse.

6.      O carte pe care ţi-o doreşti datorită recenziilor.
Fun fact: nu ţinem cont de recenzii. Le citim, ne amuzăm, dar dacă ne interesează cartea, oricâte recenzii negative ar avea, tot o citim. (D: eu am corupt-o!)
D: Dar ca să spunem aici ceva, aş zice continuarea la The Raven Boys de Maggie Stiefvater, adică volumele 2, 3 şi 4 – care urmează să apară sau The Winner’s Curse de Marie Rutkoski, care urmează să apară la Leda Edge, curând.
C: Stars Above de Marissa Meyer, pentru că e singura carte din seria Lunar Chronicles pe care nu am citit-o, chiar dacă sunt doar mici povestiri, şi are recenzii destul de bune.

7.      O carte pe care ţi-o doreşti datorită autorului.
D: Six of Crows de Leigh Bardugo, şi eu care credeam că am rămas fără răspunsuri. Recomand trilogia Grisha. Six of Crows sau Banda celor şase ciori (poate nu cel mai inpirat titlu posibil) o să apară curând la editura TREI.
C: Newt’s Emerald şi To Hold the Bridge, plus noua carte din seria Abhorsen, Goldenhand de Garth Nix, pentru că am aproximativ toate cărţile lui.  (D: da, pot să confirm că le are!)

8.      O carte pe care ai citit-o deja şi ţi-o doreşti.
D: Hmmm, ce să zic, ce să zic. Seria grafică Amulet de Kazu Kibuishi, pe care nu o să mi-o permit fizic niciodată, şi pe care dintr-un noroc chior am găsit-o gratuit pe Amazon, într-o zi frumoasă.
C: The Wrath and the Dawn de Renee Ahideh, carte pe care nu mă aşteptam să o citesc, dar care mi-a plăcut foarte mult. (D: cartea o să apară si la editura Epica)

9.      O carte pe care nu ţi-o doreşti suficient de mult.
D: Tronul de cleştar de Sarah J. Maas. O să o citesc cândva, doar că nu chiar acum. Lista mea de cărţi necitite pare infinită în acest moment.
C: Consiracy of Blood and Smoke (Prisoner of Night and Fog #2) de Anne Blankman, s-ar putea să o citesc, dar primul volum s-a încheiat destul de ok şi momentan îl văd ca pe un standalone.

10.  O carte pe care ţi-o doreşti pentru tot, tot, tot.
D: Adică cum? Eu îmi doresc multe cărţi. O carte pe care o vrea pentru tot? Aş zice Angelfall de Susan Ee, pe care o să mi-o cumpăr eu cândva, în viitor când o să am din nou bani. O prietenă,adică Claudia, care a citit cartea mi-a spus că tipul care promovează Invictus are atitudinea lui Raffe şi îl reprezintă foarte bine. Clătiţi-vă ochii, doamnelor.
C: Recreated (Reawakend #2) de Colleen Houck, pentru că în ciuda recenziilor negative, am adorat cartea şi The Creeping Shadow (Lookwood & Co. #4) de Jonathan Stroud (D: primele două volume din seria Lockwood au apărut la editura RAO.) 

Asta a fost leapşa, sper că v-aţi distrat. Eu cu siguranţă. 
Nu mă uit încă la Pretty Little Liars (Micuţele Mincinoase) însă este unul din puţinele seriale pe care Claudia le urmăreşte, aşa că în onoare ei sunt toate acele gif-uri din serial.
Cine doreşte să facă leapşa, vă rog. Chiar sunt foarte curioasă de răspunsuri, adică amândouă suntem.


duminică, 24 aprilie 2016

RECENZIE: Jumătatea Sălbatică (Half Life #2) de Sally Green




După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise.
Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.


Jumătatea sălbatică de Sally Green (editura TREI, 2015






În pregătire pentru ultima carte, care sper să apară cât mai curând, m-am gândit că ar fi cazul să scriu o recenzie pentru Jumătatea sălbatică, continuarea romanului Jumătatea rea de Sally Green.

Jumătatea rea a fost un roman controversat, datorită stilului de scriere unic ( ca şi în cazul Spulberă-mă de Tahereh Mafi), deşi plotul putea fi considerat asemănător cu cărţile care pun în prim plan vrăjitori negri şi albi.
Jumătatea sălbatică rămâne în continuare, spun eu, un roman controversat, însă nu neapărat datorită stilului de scriere, ci şi violenţei care este în roman, în cadrul mai multor scene de luptă.
Titlul surprinde foarte bine unul din mesajele romanului: sălbăticia pe care o aveam cu toţi în noi şi în faţa căreia cedăm câteodată şi ne lăsăm purtaţi de val, poate de aici şi scenele mai violente.  
Trilogia are un mister şi un suspans specific, atât în ceea ce priveşte personajele, cât şi plotul. Cu greu poţi să deosebeşti băieţii buni, de cei răi, cum s-ar spune, dar scopul nu le scuză neapărat mijloacele.
Am fost surprinsă de situaţiile în care Nathan a fost pus, pentru că sincer, după sfârşitul primului volum nu aveam nicio idee spre ce ar putea să meargă povestea lui. În acest volum personajele se conturează, în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare decizie îi şlefuieşte şi le schimbă viitorul, în special le schimbă relaţiile cu celelalte personaje.
Reuşim să aflăm mai multe detalii despre trecutul lui Marcus, tatăl lui Nathan, şi ce anume îl face pe el aşa rău şi se demonstrează că poate să fii Vrăjitor Negru, chiar înseamnă să faci anumite lucruri care nu sunt tocmai corecte din punct de vedere moral, dar asta nu schimbă personajul. Simpla interacţiune a lui Nathan cu Marcus nu schimbă cine este acesta de fapt, lucru pe care l-am apreciat şi îl apreciez din ce în ce mai mult acum.
Sunt introduse şi personaje noi, care cred că vor avea şi mai multe de spus în volum trei, şi care adaugă un sub-plot romanului, pe care nu l-am considerat până atunci.
Trebuie să vorbesc puţin şi de triunghiul amoros, care sinceră să fiu la începutul romanului nu mă prea interesa, dar având în vedere finalul sunt chiar curioasă de cum vor decurge lucrurile. Dar ce este şi interesant la acest triunghi amoros este şi modul în care discută orientarea sexuală a lui Nathan, făcută într-un mod în care nu este ciudat nici pentru personaj şi nici pentru cititor.
Acţiunea este mult mai consistentă, dar şi mult mai violentă. Sunt multe descrieri, care dezvăluie scene dezgustătoare şi la care rămâi şocat, dacă nu eşti obişnuit cu violenţă sau filmele horror. Nu pot spune că nu aş recomanda cartea unui anumit tip de cititor, dar poate că sunt şi persoane care nu apreciază descrierile detaliate dezgustătoare.
Stilul de scriere este cel cu care ne-am obişnuit şi în primul volum, unic şi ciudat pe alocuri. Cred în continuare că punctele forte ale romanului sunt secţiunile povestite la persoana a II-a, însă stilul autoarei la persoana I este la fel de minunat.

Dacă aţi citit primul volum şi sunteţi curioşi de călătoria lui Nathan, vă recomand continuarea, care vă va lăsa cu gura cascată dorind mai mult. Dacă nu aţi citit Jumătatea sălbatică, v-o recomand datorită stilului unic de scriere, acţiunii constante şi personajelor interesante.  

miercuri, 20 aprilie 2016

Plouă cu melodii #1, 2016

Cea mai nouă descoperire : Rationale - Fuel To The Fire (The White Panda Remix)
Am ascultat şi melodia originală, însă remixul îmi place mai mult. Şi videoclipul original este puţin ciudat, însă trebuie să recunosc că nu am fost atentă la el, atât de mult.
„Let it never be said that
We truly learned from darker days”

Cântăreţ favorit: Justin Timberlake - Dress On
Nu a mai scos nimic de ceva vreme şi sunt tristă, pentru că îi ador stilul.
„I see a world where our heart never breaks
To me that means that the whole world could change but not mine”

Cântăreaţă favorită: Tove Lo – Scars
Nu pot spune că este chiar cântăreaţa mea favorită, însă trebuie să recunosc, că din Allegiant, partea mea favorită a fost cea cu creditele de final şi melodia de pe fundal. (nu m-am putut abţine)
„Stories left on our skin
Wear them with everything”

Trupă favorită: Years & Years - King (MACE Remix)
Nu este chiar o trupă preferată, dar melodia este prea bună.
„They say it's easy to leave you behind
I don't want try”

Inspiraţia săptămânii: Descendants Cast - Rotten to the Core (Descendenţii)
Nu este cel mai strălucit film, dar melodia asta este genială, în felul ei. Ştiu. Ştiu.
„Mirror, mirror on the wall
Who's the baddest of them all?”

marți, 19 aprilie 2016

RECENZIE: Chemarea Monstrului de Patrick Ness, ilustraţii de Jim Kay


Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei.
Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele.
Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.

Chemarea monstrului, roman dublu câştigător al Carnegie Medal (pentru ficţiune şi ilustraţii), spune o poveste extrem de emoţionantă despre dragoste, pierdere şi speranţă, după o idee a lui Siobhan Dowd, a cărei moarte prematură a împiedicat-o să dea glas poveştii.


Chemarea monstrului de Patrick Ness, ilustraţii de Jim Kay (editura TREI, 2015)








Nu aveam în plan recenzia cărţii, însă aparent scriu recenzii după cum bate vântul. Chemarea monstrului a fost o carte pe care am citit-o împreună cu o prietenă. Ne-am setat un număr de pagini pe zi şi am citit cartea în câteva zile.

După conceptul lui Siobhan Dowd, Patrick Ness şi Jim Kay continuă povestea micuţului Conor, un băiat a cărui lume este întoarsă pe dos. Conor întâlneşte în fiecare noapte acelaşi monstru, până când, într-o seară, apare şi un al doilea monstru. Însă ceva este diferit la acest monstru, nu îl sperie pe Conor la fel de mult ca primul şi oare ce doresc aceşti monştri de la el?
Am fost curioasă de stilul lui Patrick Ness şi de cum am văzut arta prin carte am ştiut că trebuie să o am. Am răsfoit puţin prin carte, uimită de arta alb-negru, dar neobservând detaliile.
Povestea lui Conor este plină de emoţie şi suspans, te face să te întrebi care sunt monştrii cu care un copil de 13 ani se luptă. Modul în care este împărţită povestea şi morala fiecărei secţiuni, adaugă acel strop de emoţie şi suspans, dar îi dă şi acel aspect de basm, în care eroul trebuie să-şi înfrângă temerile pe rând, reuşind în final să înveţe cum să se descurce, cu ajutorul altor persoane sau chiar singur.
Ceea ce este impresionant, la această poveste, este modul în care nu îl vedem doar pe Conor încercând să facă faţa emoţiile, dar avem şi personajele secundare care au parte de propriile lor momente de slăbiciune sau putere. Avem parte de arcuri, de-a lungul romanului, atât în cazul personajului principal, dar şi în cazul celor secundare.
Avem parte de lupte pe mai multe fronturi şi de răsturnări de situaţie, în care descoperim că poate nu avem toate datele şi poate nu cunoaştem persoanele atât de bine pe cât credeam, că poate să fii văzut de ceilalţi nu este cel mai bun lucru pe care ţi-l doreşti. Fiecare poveste spusă de monstrul care-l vizitează pe Conor se leagă foarte frumos de evenimentele din viaţa sa, învăţându-l pe acesta că uneori trebuie să lupţi şi alte ori trebuie doar să asculţi.
Stilul de scriere şi personajele creionate de Patrick Ness, împreună cu arta lui Jim Kay, fac din acest roman o capodoperă, care vă va pune pe gânduri.
Tragedia şi suferinţa, singurătatea şi coşmarurile pe care le trăieşte Conor şi modul în care acesta luptă sau renunţă să lupte la anumite lucruri din viaţa sa, învăţând ceea ce este important în raport cu el însuşi şi în raport cu persoanele din viaţa sa. Alegând sinceritatea, oricât de dură ar fi, este cea mai importantă decizie pe care o iei, învâţând să laşi lucrurile să curgă de la sine şi să te bucuri de momentele fericite.
Recomand acest roman, nu doar pentru mesajul incredibil pe care reuşeşte să-l transmită, dar şi datorită ilustraţiile şi stilului de scriere al celor doi autori. 

luni, 18 aprilie 2016

Înainte de culcare #2, 2016

Pentru că mi-am promis că o să mă ţin de provocarea BuburuzeiBia, Înainte de culcare va deveni, cel puţin, o rubrică săptămânală.

De asemenea, m-am hotărât să postez în fiecare zi ceva pe blog, sper să-mi ţină figura. Oricum, astăzi m-am hotărât să postez un Înainte de culcare, pentru că e destul de târziu şi nu prea am idei.

Înainte de culcare săptămâna aceasta, pentru că îmi va lua ceva timp să o citesc, am Luminile Nordului  (Materiile întunecate #1) de Philip Pullman.


Lyra Belacque este aruncată fără să vrea într-o lume plină de acţiune şi intrigă, în care piesa cea mai importantă este chiar ea.

Până acum povestea este foarte drăguţă, sunt pe la pagina 135, şi trebuie să recunosc că este plină de acţiune carte şi mister, de asemenea. Micuţa Lyra trece prin atâtea peripeţii la cei unsprezece ani ai săi, încât este incredibil cât de bine face faţa acestora. De asemenea, conceptul de daimon este foarte interesant, deşi nu este pe deplin explicat, până acum. 

Voi ce citiţi Înainte de culcare?

miercuri, 13 aprilie 2016

RECENZIE: Evadarea, Încercările Focului, Tratament Letal (Labrintul #1, #2, #3) de James Dashner

Totul este pe cale să se schimbe...
Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv.
Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc. Şi, la fiecare treizeci de zile, un nou băiat apare acolo, adus cu un lift. Așadar, Thomas era așteptat.
Cu totul neașteptat, a doua zi este trimisă acolo și o fată – prima fată din grup. Şi mai surprinzător decât sosirea ei este mesajul pe care îl aduce. Thomas ar putea fi mai important decât ar fi crezut vreodată. Numai de-ar putea să scoată la iveală secretele întunecate îngropate înăuntrul minții sale.

Evadarea (Labirintul #1) de James Dashner (editura Litera, 2015)






Am fost curioasă de această trilogie, de când m-am apucat de blogging, însă atunci erau doar două volume publicate. Cu filmul şi toată vâlva, s-a publicat şi al treilea şi am reuşit să iau pachetul vara trecută, citindu-le tocmai acum.
Trebuie să recunosc că am fost surprinsă, tot auzisem de cât de displăcută era trilogia, dar asta nu mă îngrijora. Am descoperit că, fiecare carte în parte, luată individual are ceva al ei, trilogia însă dezamăgeşte în final, luată ca un tot, în mare parte datorită concluziei sale.
Prima carte, Evadarea, ne introduce în lumea lui Thomas, un băiat de aproximativ 16 ani, trimis într-un Labirint cu memoria ştearsă. Thomas este introdus în lumea din Poiană, încercând să se obişnuiască cu Poienarii şi limbajul lor specific. Totul se schimbă însă când o fată este introdusă în Poiană, purtând cu ea un mesaj alarmant. Lucrurile se schimbă drastic pentru Poienarii care încearcă să înţeleagă ce se întâmplă cu lumea lor.
După cum am spus, probabil că luate individual fiecare carte are misterul ei, însă ca şi trilogie nu reuşeşte să mă impresioneze, îmi lasă doar un gust amar.
Evadarea este plină de mister şi acţiune, momente de tensiune şi noi prietenii. Misterul este cel care m-a atras şi m-a făcut să dau pagină după pagină, nerăbdătoare să văd dacă Labirintul are o soluţie.
Mi-au plăcut personajele şi modul lor de a forma relaţii, având în vedere că toţi cu excepţia unei fete, erau băieţi. Thomas, Newt şi Minho sunt un trio descurcăreţ, care învaţă pe parcurs să aibă încredere în gândirea şi acţiunile celorlaţi. Îmi plac punctele de vedere masculine, oferă de obicei o perspectivă interesantă asupra lucrurilor şi Thomas trebuie să recunosc că m-a făcut să fiu curioasă în legătură cu personalitatea lui şi implicarea lui viitoare în acţiunile Poienarilor şi în succesiunea evenimentelor din Poiană.
Limbajul folosit de personaje, în Poiană, poate fi ciudat la început, însă eu am trecut uşor peste acest lucru şi nu mi s-a părut enervant, plus că în celelalte volume acest limbaj dispare aproape complet.
Punctul de vedere a lui Thomas şi amintirile răzleţe pe care acesta le are, adaugă acel suspans volumului şi te face să te gândeşti la cum se rezolvă Labirintul şi care este legătura dintre indiciile pe care le au Poienarii.
Încercările focului nu are plotul direct pe care îl avea Evadarea, pentru că sunt adăugate multe sub-ploturi pe parcurs şi situaţia devine confuză, în ceea ce priveşte cine de partea cui este. Din nou există misterul, însă parcă situaţia este şi enervantă pentru că până la urmă nu aflăm mare lucru din interior. Totuşi există o parte de descriere a lumii în care trăiesc personajele şi modul în care a fost aceasta afectată şi situaţia actuală care trebuie rezolvată. Sunt introduse şi guvernele şi organizaţiile care sunt la cârma unei lumii distruse.
Nu există însă, din nou, decât amintirile răzleţe ale lui Thomas care induc în eroare cititorul şi nu sunt aprofundate în convorbire cu niciun alt personaj, care ar putea lumina puţin situaţia.
Tot aici se conturează şi un triunghi amoros, care nu îşi merită numele şi pe care nu se pune accentul foarte mult.
Totuşi volumul doi prezintă acelaşi nivel de suspans şi acţiune ca şi în primul volum, iar în ceea ce priveşte personajele există o dezvoltare uşoară din partea lor şi a modului în care au grijă de grup şi de persoanele apropiate lor. Sunt intoduse anumite personaje, care ar trebui să ridice semne de întrebare, însă devin foarte uşor de încredere.
În ceea ce priveşte Tratament letal, este un volum care m-a dezamăgit foarte mult, pentru că oricât aş fi vrut să-mi placă, ştiam de la început că situaţia nu o să fie pe placul meu.
Având în vedere evenimentele din primele două volume, în mintea mea erau conturate anumite acţiuni logice pe care personajele urmau să le facă, însă care au fost ignorate din încăpăţânarea foarte necaracteristică a acestora.
Cu cât citeam mai mult din Tratament letal cu atât simţeam că autorul parcă s-a plictisit să-şi explice lumea şi vrea să ne ţină în ceaţa printr-o decizie foarte necaracteristică personajului său principal, Thomas. Există întrebări la care nu avem răspuns şi există multe acţiuni care nu îşi au rostul.
Practic vedem persoanajele care au încercat să rezolve o situaţie de două volume aruncând totul pe apa sâmbetei şi luând-o la fugă. De asemenea anumite personaje sunt date deoparte pe motive care nu au nicio logică, având în vedere toate cunoştinţele lui Thomas despre lumea în care trăieşte, şi punându-se accentul pe anumite personaje care sunt acolo la momentul potrivit şi pentru care nu am simţit niciun pic de simpatie.
Finalul nu ştiu ce anume vrea să reprezinte, pentru că nu rezolvă nimic din problema iniţială şi ne aruncă într-un paradis care ar fi fost imposibil, ţinând cont de explicaţiile din volumul doi. Acel triunghi amoros din volum doi este „rezolvat” cum nu se poate mai urât, lăsând personajul principal la fel cum a început, fără a se dezvolta prin alegerea luată.

Recomand această trilogie? Recomand volumul unu, iar dacă acesta vă prinde încercaţi şi doi, cu volumul trei am cele mai multe probleme şi nu ştiu dacă ar putea reprezenta o încheiere statisfăcătoare pentru cititorii acestei trilogii. Dacă doriţi mister şi multă acţiune, Evadarea este cu singuranţă o alegere potrivită.

vineri, 8 aprilie 2016

Wrap up martie

Pentru că plouă şi pentru că oricum am vrut să postez wrap up-ul lunii martie de la începtul lunii aprilie, iată că facem şi asta.
Multe cărţi în luna martie, foarte multe. Nu ştiu cum am reuşit asta. De fapt ştiu, drumul de la Bucureşti până acasă la fiecare final de săptămână. Poţi să citeşti cărţi întregi în trei ore. Cărţi foarte bune în luna martie.


Camera de Emma Donughue (3 stele) – am cumpărat cartea pentru că ştiam că o să apară un film. Am citit cartea pentru că filmul a fost nominalizat la Oscar, încă nu am văzut filmul. Camera este supusă din perspectiva lui Jack, un băieţel de 5 ani, care a cunoscut doar lumea din Cameră spusă şi interpretată de Mama lui. Este un roman foarte interesant, în special în ceea ce priveşte perspectiva lui Jack asupra captivităţii sale, dar care nu inspiră frică în cititori săi. Stilul de scriere este unul simplu, având în vedere şi vârsta lui Jack. Mi-a plăcut foarte mult ciudăţenia romanului şi sunt foarte curioasă de film. Este un roman care se citeşte foarte uşor, de asemenea.
Edenbrooke de Julianne Donaldson (3 stele) – o carte pe care o aveam, cam de când am început şi descoperit bloggingul. Este un historical fiction, asemănător cu romanele lui Jane Austen. Cumva însă poţi să vezi că nu e un clasic şi că este scris în secolul nostru. Este un roman romance, uşor de citit cu un stil foarte drăguţ, care te transpune în epoca lui Jane Austen. Dacă sunteţi fani Jane Austen sau a romanelor romantice inocente, aceasta este unul dintre ele, dar parcă nu a avut misterul acela, ştiam cu se va termina romanul.

On the bridge (Dispozitive Infernale #0.5) de Cassandra Clare (3 stele) – este o mică  povestioară pe care autoarea a postat-o pe blogul ei. Este o mică discuţie dintre Jem şi Will care prezice practic toată trilogia. Am fost şi sunt fan Will şi Jem, aşa că toată discuţia dintre ei a fost foarte drăguţă şi mi-a adus aminte de trilogie.

Legend (Legend #1) de Marie Lu (4 stele) – am primit cartea în engleză, cadou, şi am citit-o când a ieşit şi în română. Mă bucur că au publicat cartea şi la noi. Este plină de acţiune, umor şi situaţii limită. Marie Lu are un mod de a scrie personajele, atât de vii şi puternice, încât parcă respiră prin paginile cărţii. Am adorat-o pe June şi l-am susţinut pe Day. Pespectivă dublă oferă informaţii asupra lumii protagoniştilor noştri, însă nu se ştie exact cum s-a ajuns la Republică şi la războiul acestora cu Coloniile. O recomand pe Marie Lu, cărţile ei sunt pline de acţiune şi personaje foarte bine scrise. Sunt foarte curioasă de celelate două volume, sper să pun mâna pe ele cât mai curând.

Harry Potter and the Philosopher’s Stone (Harry Potter #1) de J. K. Rowling (5 stele) – nu mă aşteptam la asta, sincer. Adică am tot auzit de serie, am văzut filmele, ştiam că e bună, dar nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Stilul lui J. K. Rowling, chiar te face să te simţi ca şi cum ai fi la Hogwarts. Nu mă aşteptam la umorul pe care l-am găsit în Dumbledore şi Ron. Acţiune şi misterul şi personajele, fiecare special în felul său. Este o primă carte foarte bună, sunt foarte curioasă de dezvoltarea personajele în celelate cărţi din serie. Le voi citi în engleză, cel mai probabil. (Okian a devenit noul meu prieten)

Adrian’s lost chapter, Bloodlines, The golden lily, The indigo spell  (Bloodlines #0.5, #1, #2, #3) de Richelle Mead (5 stele) – ce bine se simte când te întorci într-o lume pe care o iubeşti. După aventurile din Academia Vampirilor, ne întoarce în lumea vampirilor, văzută din perspectiva lui Sydney de data aceasta. Iubesc seria asta. Nu ştiu de ce lumea se plânge de Sydney, mi se par foarte normale reacţiile ei şi chiar se dezvoltă pe parcursul celor trei cărţi. Adrian, trebuie să recunosc că am ajuns să-l iubesc la fel de mult ca pe Dimitri, de asemenea şi dezvoltarea lui pe parcursul celor trei cărţi este frumoasă şi incredibilă. Adrian de la finalul Sacrificiului final (Academia Vampirilor #6) este mult mai stăpân pe ceea ce vrea şi cum să-l obţină. Stilul lui Richelle Mead este incredibil, frumos şi plin de metafore cum numai Adrian şi artistul din el poate să găsească. Multitudinea de elemente noi adăugate unei lumii deja existente mă surprinde peste măsură. Dacă aţi citit Academia Vampirilor, cu siguranţă citiţi Bloodlines.

Evadarea (Labiritintul #1) de James Dashner (4 stele) – filmul a avut influnenţă asupra mea, dar filmul e cam meh, în comparaţie cu cartea. Am impresia că fac parte din minoritate aici, pentru că mie Evadarea mi s-a părut foarte plină de mister şi acţiune. Mai ales de mister. Rezolvarea labirintului şi tot ce presupune supravieţuirea în labirint m-au atras şi m-au făcut să dau pagină după pagină. Este o lume foarte interesantă, care te face să te gândeşti la ce se întâmplă şi să vrei să descoperi o modalitate de scăpare. O primă carte foarte bună. Limbajul personajelor, s-ar putea să fie o problemă, dar eu am trecut repede peste asta. Recomand romanul pentru misterul şi acţiunea constantă.  

Voi ce aţi citiţi în luna martie? Ce planuri aveţi pentru luna aprilie?