Wrap up martie
Pentru că plouă şi
pentru că oricum am vrut să postez wrap up-ul lunii martie de la începtul lunii
aprilie, iată că facem şi asta.
Multe cărţi în luna
martie, foarte multe. Nu ştiu cum am reuşit asta. De fapt ştiu, drumul de la
Bucureşti până acasă la fiecare final de săptămână. Poţi să citeşti cărţi
întregi în trei ore. Cărţi foarte bune în luna martie.
Camera de Emma Donughue (3 stele) – am cumpărat cartea pentru că ştiam că o să
apară un film. Am citit cartea pentru că filmul a fost nominalizat la Oscar,
încă nu am văzut filmul. Camera este
supusă din perspectiva lui Jack, un băieţel de 5 ani, care a cunoscut doar
lumea din Cameră spusă şi interpretată de Mama lui. Este un roman foarte
interesant, în special în ceea ce priveşte perspectiva lui Jack asupra
captivităţii sale, dar care nu inspiră frică în cititori săi. Stilul de scriere
este unul simplu, având în vedere şi vârsta lui Jack. Mi-a plăcut foarte mult
ciudăţenia romanului şi sunt foarte curioasă de film. Este un roman care se
citeşte foarte uşor, de asemenea.

On the bridge (Dispozitive Infernale
#0.5) de Cassandra Clare (3 stele) – este o mică povestioară pe care autoarea a postat-o pe
blogul ei. Este o mică discuţie dintre Jem şi Will care prezice practic toată
trilogia. Am fost şi sunt fan Will şi Jem, aşa că toată discuţia dintre ei a
fost foarte drăguţă şi mi-a adus aminte de trilogie.
Legend (Legend #1) de Marie Lu (4
stele) – am primit cartea în engleză, cadou, şi am citit-o când a ieşit şi în
română. Mă bucur că au publicat cartea şi la noi. Este plină de acţiune, umor
şi situaţii limită. Marie Lu are un mod de a scrie personajele, atât de vii şi
puternice, încât parcă respiră prin paginile cărţii. Am adorat-o pe June şi
l-am susţinut pe Day. Pespectivă dublă oferă informaţii asupra lumii
protagoniştilor noştri, însă nu se ştie exact cum s-a ajuns la Republică şi la
războiul acestora cu Coloniile. O recomand pe Marie Lu, cărţile ei sunt pline
de acţiune şi personaje foarte bine scrise. Sunt foarte curioasă de celelate
două volume, sper să pun mâna pe ele cât mai curând.
Harry Potter and the
Philosopher’s Stone (Harry Potter #1) de J. K. Rowling (5 stele) – nu mă aşteptam la
asta, sincer. Adică am tot auzit de serie, am văzut filmele, ştiam că e bună,
dar nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Stilul lui J. K. Rowling, chiar te
face să te simţi ca şi cum ai fi la Hogwarts. Nu mă aşteptam la umorul pe care
l-am găsit în Dumbledore şi Ron. Acţiune şi misterul şi personajele, fiecare
special în felul său. Este o primă carte foarte bună, sunt foarte curioasă de
dezvoltarea personajele în celelate cărţi din serie. Le voi citi în engleză,
cel mai probabil. (Okian a devenit noul meu prieten)

Evadarea (Labiritintul #1) de James
Dashner (4 stele) – filmul a avut influnenţă asupra mea, dar filmul e cam meh,
în comparaţie cu cartea. Am impresia că fac parte din minoritate aici, pentru
că mie Evadarea mi s-a părut foarte plină de mister şi acţiune. Mai ales de
mister. Rezolvarea labirintului şi tot ce presupune supravieţuirea în labirint
m-au atras şi m-au făcut să dau pagină după pagină. Este o lume foarte
interesantă, care te face să te gândeşti la ce se întâmplă şi să vrei să
descoperi o modalitate de scăpare. O primă carte foarte bună. Limbajul
personajelor, s-ar putea să fie o problemă, dar eu am trecut repede peste asta.
Recomand romanul pentru misterul şi acţiunea constantă.
Voi ce aţi citiţi în luna martie? Ce planuri
aveţi pentru luna aprilie?
Comentarii