marți, 19 aprilie 2016

RECENZIE: Chemarea Monstrului de Patrick Ness, ilustraţii de Jim Kay


Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei.
Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele.
Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.

Chemarea monstrului, roman dublu câştigător al Carnegie Medal (pentru ficţiune şi ilustraţii), spune o poveste extrem de emoţionantă despre dragoste, pierdere şi speranţă, după o idee a lui Siobhan Dowd, a cărei moarte prematură a împiedicat-o să dea glas poveştii.


Chemarea monstrului de Patrick Ness, ilustraţii de Jim Kay (editura TREI, 2015)








Nu aveam în plan recenzia cărţii, însă aparent scriu recenzii după cum bate vântul. Chemarea monstrului a fost o carte pe care am citit-o împreună cu o prietenă. Ne-am setat un număr de pagini pe zi şi am citit cartea în câteva zile.

După conceptul lui Siobhan Dowd, Patrick Ness şi Jim Kay continuă povestea micuţului Conor, un băiat a cărui lume este întoarsă pe dos. Conor întâlneşte în fiecare noapte acelaşi monstru, până când, într-o seară, apare şi un al doilea monstru. Însă ceva este diferit la acest monstru, nu îl sperie pe Conor la fel de mult ca primul şi oare ce doresc aceşti monştri de la el?
Am fost curioasă de stilul lui Patrick Ness şi de cum am văzut arta prin carte am ştiut că trebuie să o am. Am răsfoit puţin prin carte, uimită de arta alb-negru, dar neobservând detaliile.
Povestea lui Conor este plină de emoţie şi suspans, te face să te întrebi care sunt monştrii cu care un copil de 13 ani se luptă. Modul în care este împărţită povestea şi morala fiecărei secţiuni, adaugă acel strop de emoţie şi suspans, dar îi dă şi acel aspect de basm, în care eroul trebuie să-şi înfrângă temerile pe rând, reuşind în final să înveţe cum să se descurce, cu ajutorul altor persoane sau chiar singur.
Ceea ce este impresionant, la această poveste, este modul în care nu îl vedem doar pe Conor încercând să facă faţa emoţiile, dar avem şi personajele secundare care au parte de propriile lor momente de slăbiciune sau putere. Avem parte de arcuri, de-a lungul romanului, atât în cazul personajului principal, dar şi în cazul celor secundare.
Avem parte de lupte pe mai multe fronturi şi de răsturnări de situaţie, în care descoperim că poate nu avem toate datele şi poate nu cunoaştem persoanele atât de bine pe cât credeam, că poate să fii văzut de ceilalţi nu este cel mai bun lucru pe care ţi-l doreşti. Fiecare poveste spusă de monstrul care-l vizitează pe Conor se leagă foarte frumos de evenimentele din viaţa sa, învăţându-l pe acesta că uneori trebuie să lupţi şi alte ori trebuie doar să asculţi.
Stilul de scriere şi personajele creionate de Patrick Ness, împreună cu arta lui Jim Kay, fac din acest roman o capodoperă, care vă va pune pe gânduri.
Tragedia şi suferinţa, singurătatea şi coşmarurile pe care le trăieşte Conor şi modul în care acesta luptă sau renunţă să lupte la anumite lucruri din viaţa sa, învăţând ceea ce este important în raport cu el însuşi şi în raport cu persoanele din viaţa sa. Alegând sinceritatea, oricât de dură ar fi, este cea mai importantă decizie pe care o iei, învâţând să laşi lucrurile să curgă de la sine şi să te bucuri de momentele fericite.
Recomand acest roman, nu doar pentru mesajul incredibil pe care reuşeşte să-l transmită, dar şi datorită ilustraţiile şi stilului de scriere al celor doi autori. 

Niciun comentariu: