RECENZIE: Prinţul Mecanic (Dispozitive Infernale #2) de Cassandra Clare

Descriere :
“În lumea magică a Londrei Victoriene, Tessa Gray şi-a şăsit În Sfârşit Locul, Alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture pe Charlotte, protectoarea ei, de la conducerea Institutului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.

Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.

Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Dacă-l vor găsi pe Magistru, va putea oare Will să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?

În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase, Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.”


Părerea mea :
De ce este aşa special al doilea volum al trilogiei “Dispozitive Infernale”? Motivele mele ar fi acestea :
1.      William Herondale
2.      Magnus Bane
3.      Relaţia dintre William şi James
4.      Relaţia dintre William şi Magnus

Ştiu că majoritatea motivelor mele se învârt în jurul lui Will, însă el este cel care mi-a atras atenţia cel mai mult. Schimbările lui bruşte de comportament, caracterul său puternic, îl fac un personaj incredibil. Nu spun că nu îmi place de Jem, rareori sunt momentele în care doar un personaj îmi atrage atenţia, însă Will are acel ceva care iese în evidenţă.

În acest volum acţiunea se concentrează în mare parte pe relaţiile dintre personaje, iar doamna Clare se pricepe de minune să scoată ce-i mai bun din personajele sale.

Încă din prolog avem parte de un mister. Pe care ştim că o să ne chinuim să-l dezlegăm înainte, însă ştim că nu avem nicio şansă, deoarece Cassandra Clare se pricepe să-şi ascundă secretele, îngropându-le printre rânduri.

Problema celor de la Institut rămâne aceaşi, găsirea Magistrului. Deşi aceştia încearcă din greu să-l găsească  şi să pună capat relelor sale, apar obstacole, nu atât de greu de evitat.
Benedict Lightwood încearcă să îngreuneze situaţia celor de la Institut, punând un timp limită în care Magistrul să fie găsit.

Lucrurile devin complicate şi astfel relaţiile se tensionează din ce în ce mai mult. Deşi încearcă să fie cu un pas înaintea Magistrului, el pare mereu cu doi paşi în faţa lor.

Încă din primele capitole, avem partea de frumuseţea sumbră a Londrei, pe care Will reuşeşte să ne-o arate, fermecându-ne. Londra însă ne este prezentată şi prin ochii Tessei, care o vede cu totul altfel datorită inimii de cititoare.

Cel mai plăcut  a fost să privesc din exterior cum unele lucruri încep să se aşeze, dezvlăuind mistere, iar altele se încurcă din ce în ce mai mult. La un moment dat o anumite parte a acţiuni a devinit previzibilă, însă asta nu m-a împiedicat să vreau să ţip la carte. Cum spuneam unele lucruri se clarifică, altele se complică şi mai mult.

Nu pot să spun dacă m-a mulţumit sau nu triunghiul amoros, aveam nevoie de el, însă am simţit lucrurile puţin forţate, din punctul meu de vedere. Am avut senzaţia ciudată că autoarea a pus accent pe o relaţie, apoi a trecut rapid la cealaltă fără să ne dea de ştire.

Aş fi vrut să văd mai mult, să observ cum lucrurile se leaga cu amândoi, însă după cum au decurs lucrurile în ochii mei nu pare un triunghi amoros veritabil.

Dar cum am mai spus nu acestea au fost singurele relaţii care s-au format şi s-au închegat, încet şi uşor printre rânduri. Toţi cei din Institut au trebuit să realizeze cine le sunt prietenii, cine îi poate ajuta, în cine pot să aibă încredere.

Ca şi în primul volum relaţia dintre Will şi Jem m-a impresionat foarte mult, aş fi vrut ca autoarea să pună mai mult accent pe ea. Merită mult mai multă atenţie, decât i se oferă. Iubirea frăţească pe care o împărtăşesc cei doi este specială, şi sper ca în volum trei să fie şi mai bine dezvoltată decât în acestea două.

Un alt personaj impresionat a fost Magnus Bane, din a cărui perspectivă lucrurile au căpătat alt sens. Modul lui lejer de a privi orice situaţie este şi cel care îl ajută să găsească şi o soluţie. Datorită vârstei sale, în mintea lui totul are un iz de mister.

Cu siguranţă acest volum merită, m-a impresionat mai mult decât primul, poate că nu a fost plin de acţiune, însă accentul pus pe relaţiile dintre personaje, m-a făcut să apreciez dezvoltarea lor atât individual cât şi în preajma celorlalţi.

Cassandra Clare ştie să-şi construiască personajele şi să le dezvolte chiar sub ochii noştri. Trebuie să spun că am ceva aşteptări de la volumul trei, având în vedere modul în care s-a terminat volumul doi.


Seria este superbă, iar epoca pe care o descrie este magnifică. Cu siguranţă merită toate laudele care i se aduc.

Denise C.

Comentarii

mm a spus…
Da,da şi eu îl iubesc pe Will, deşi Jem este atât de blând şi de bun, Will este pur şi simplu o flacără, un amalgam de emoţii. Doar ce am terminat volumul şi aş trăncăni aşa mult despre el, mă simt blocată în lumea nefilimilor. Asta este problema când citesc o serie ce are un adevarat impact sentimental, rămân blocată pe ea, nu pot să văd decât vânători de umbre, peceţi şi pe Magnus Bane (cel mai simpatic vrăjitor, mi-a plăcut mult de el în Instrumente Mortale, dar în Dispozitive Infernale îl ador). Anyway, îţi urez un Paşte Fericit şi la cât mai multe cărţi bune.

Postări populare de pe acest blog

RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman

RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

#TheReadingQuest TBR