Go, go, glorious 2014!
Prima zapadă
zdravănă din 2014, prima postare, care ajunge pe blog, din 2014.
A trecut o
lună şi jumătate de la ultima postare. Da, da, facultatea e de vină. N-am de
gând să ma plâng, dar e peste capacităţile mele de înţelegere, cum în liceu mă
descurcam foarte bine cu 14 -15 materii şi acum la 7 – 8 rezistăm cu greu.
Eh, aşa-i
viaţa, din ce în ce mai obositor, dar merită.
Am rămas în
urmă cu recenziile, mi-am pierdut puţin din fler, probabil de asta nu am postat
nimic. Nu reuşesc să mai citesc, am nevoie de o carte care să mă prindă de la
primele pagini. Aşa am scăpat mereu de “necheful de citit”.
Am ratat cam
orice leapşa de Crăciun. Le mulţumesc celor care m-au nominalizat şi îmi pare extrem
de rău că nu am reuşit să le fac. Promit că pe următoarele le voi face,
imeditat cum mi se vor da.
Am ratat de
asemenea orice urare de Crăciun şi Anul Nou. Dar, ca să încep măcar februarie
bine, vă urez un 2014 cât mai fericit şi
împlinit.
Cum numele blogului meu conţine şi cuvântul “confesiuni” trebuie să vă mărturisesc că înainte să
înceapă facultatea şi toată oboseala asta, eram în urmă cu câteva recenzii.
Probabil voi reciti cărţile, pentru că din câte îmi aduc aminte mi-au plăcut.
Nu prea pot să scriu o recenzie din amintiri, mereu uit câte un lucru
important. Sper totuşi să-mi revin din “necheful de citit” şi să mă apuc de
recenzat.
Ca să închei
cum trebuie, vă urez din nou un an plin de fericire şi bucurie. Apăsaţi play
pentru un nou an plin de toate visele şi împlinirile pe care le doriţi.
“Push play,
stop rewind”
Comentarii