Wrap up aprilie
Luna aprilie nu a fost
luna mea. Adică presupun ca în următoarele luni situaţia va fi similară. Mai,
iunie şi iulie, nu o să fie luni foarte încărcate cu lectură de plăcere. Dar
mor de nerăbdare să ajung la finalul lui iulie, pentru că atunci o să fiu
liberă. La revedere licenţă, bun venit două luni de vacanţă.
Lasând asta deoparte,
în aprilie am citit două cărţi şi o mică povestioară.
Încercările focului, Thomas’s
first memory of the flare, Tratament letal (Labirintul #2, #2.5, #3) de James
Dashner (4, 2, respectiv 2 stele) – nu o să zăbovesc mult pentru că am o
recenzie scrisă pentru această trilogie, însă pe scurt finalul m-a dezamăgit.
Aş recomanda primele două volume, însă concluzia pare ruptă din o cu totul altă
lume şi cu totul alte personaje. Găsiţi recenzia trilogiei AICI.
Tot în luna aprilie
m-am apucat şi de Luminile Nordului, însă am ajuns undeva la 40% şi nu am
mai înaintat, cu timpul liber de Paşte vreau să remediez acest lucru.
Voi
ce aţi citit în luna aprilie? Ce plănuiţi să citiţi în mai?
Comentarii
Eu am citit destul de puține cărți, în raport cu stilul în care citeam altădată! :) De citit, acum vreau să citesc „Se numea Sarah”; „îți voi dărui soarele”, „Dezastrul de la Cernobîl” (pe care o citesc acum), „Regina diavolului”, „Războiul nu are chip de femeie”, „Ultimii martori”, „Cântecul păsării Kiwi”. În general, astea-s target-ul! :) Lecturi plăcute!
Sunt curioasa si eu de "Se numea Sarah" si "Iti voi darui soarele", au auzit multe lucruri despre ele, dar nu ajung niciodata sa pun mana pe ele si sa ma apuc de citit. Sper sa remediez situatia in viitorul apropiat. Lecturi frumoase! :)