Wrap up mai, iunie & iulie
Am vrut să postez cu totul altceva, având în
vedere lipsa de pe blog, dar până la urmă postarea nu îmi place şi o să mai
lucrez la ea. Este un „ghid” de supravieţuire a facultăţii care acum stă frumos
în draft. Sper să ajung să corectez şi să scriu cam tot ce vreau şi să ajungă
şi pe blog postarea.
Având în vedere că au trecut aproape 3 luni de
la ultima postarea, vreau să vă spun că frustarea a trecut, dar timpul trece în
continuare prea repede.
Dar eu zic să trecem la wrap up-ul pentru mai,
iunie şi iulie. Sunt sigură că şi eu o să fiu surprinsă de numărul cărţilor.
Mai: luna cu mai multe cărţi decât mă aşteptam
Luminile nordului, Pumnalul tăinuit (Materiile întunecate #1,
#2) de Phillip Pullman (4, respectiv 5 stele pe Goodreads) – trilogia aceasta
m-a surprins, nu doar prin lumea conturată ci şi prin persoanje şi modul în
care se dezvoltă pe parcusul acestor romane. Materiile întunecate ne aruncă în lumea plină de magie a Lyrei,
unde oamenii nu au doar animale de companie, ci animale care-i reprezintă pe
ei, daimoni. De la urşi cu armură, la vrăjitoare şi personaje foarte complexe,
atât în ceea ce priveşte personajul principal, cât şi cele secundare, Materiile întunecate reprezintă mai
mult decât o trilogie pentru copii.
Distanţa dintre noi
de Kasie West (4 stele pe Goodreads) – nu mă aşteptam ca această cărticică să
îmi placă atât de mult, dar am un punct sensibil când vine vorba de relaţii
imposibile. Acest roman prezintă viaţa lui Caymen o adolescentă care are o
singură regulă: să se ferească de cei bogaţii. Puteţi spune că aici intervine
clişeul fată săracă se îndrăgosteşte de băiatul bogat, ce mai telenovelă, însă
nu este aşa. Stilul autoarei de a trata ceva atât de clişeic, la prima vedere,
aducând în lumină anumite aspecte şi preconcepţii, este nu doar uşor de urmărit
ci şi uşor de îndrăgit. Îmi plac stilurile simple care nu se încurcă în
metafore, care prezintă relaţii simple dintre copii şi părinţi, dar şi dintre
doi adolescenţi care încearcă să se cunoască între ei, dar şi pe ei îşişi. Este
o lectură scurtă şi foarte drăguţă pentru o zi de vară.
Căutând-o pe Alaska
de John Green ( 2 stele pe Goodreads) – prima scriere a lui John Green, ultima
citită de mine în ceea ce priveşte romanele sale. Sunt fan John Green, însă
acest roman al lui nu l-am înţelese. Personajele nu sunt foarte plăcute, iar
acţiunea este puţin confuză. Personajul principal masculin, Miles, nu este
interesant, deşi îmi place să cunoască ultimele cuvinte rostite de oamenii celebri înainte ca aceştia să moară,
aspectul nu este pus în practică. Nu am înţeles legătura dintre personaj şi
hobby, a părut mai mult un lucru care era necesar pentru plot. Ce să mai spun
de Alaska, care m-a enervat şi nimic mai mult. Are momente de feminism, însă
personalitatea ei este foarte enervantă. Până la urmă nu am înţeles ce era aşa
misterios şi de ce toată lumea era atrasă către ea. Un trecut tragic nu
înseamnă o nepăsare totală. Recomand celelalte cărţi ale lui Green, în special Oraşe de hârtie, însă Căutând-o pe Alaska nu m-a impresionat.
Scandaloasa poveste a lui Frankie-Landau Banks de E. Lockhart (2 stele pe Goodreads) – dacă aţi ştii cât de mult am
crezut că o să-mi placă cartea asta, după ce Mincinoşii m-a şocat. Idea este că mă aşteptam la mai mult. Ori eu
am fost paralelă cu cartea în ceea ce priveşte contextul feminist, ori el nu
s-a ivit chiar de atâtea ori încât să mă facă să îmi placă cartea mai mult.
Micile farse şi tot ce ţine de modul în care Frankie încearcă să „make a
statement” (pentru că îmi scapă frazarea în română) nu au avut efect asupra
oamenilor din jurul ei, cel puţin nu cel aşteptat, şi pot spune că acelaşi
lucru mi s-a întâmplat şi mie. Eram entuziasmată în legătură cu multe
personaje, în special masculine, dar adolescenţi mai idioţi nu am văzut, mai
plini de ei şi enervanţi într-un final. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost
finalul, deşi deschis, a fost pentru mine cel mai bun lucru care i se putea
întâmpla lui Frankie. O recomand pe autoare, Mincinoşii a fost o lectură interesantă şi palpitantă, însă în ceea
ce priveşte povestea lui Frankie aş fi vrut mai mult.
Iunie: se diminuează lista de cărţi citite
Iron Man (Iron Man single issues #1) de Kieron
Gillen (2 stele pe Goodreads) – sunt mai mult decât familiară cu povestea lui
Iron Man, poate nu am citit comic-urile, dar am văzut filmele, nu aruncaţi cu
roşii încă. Probabil îmi e greu să-mi scot din cap versiunea lui Downey Jr. sau
poate trebuia să încep de la origini. Aş vrea să continui cu comic-urile însă
versiunea asta nu prea m-a entuziasmat. Poate o să încerc un alt erou.
The Glittering Court
(The Glittering Court #1) de
Richelle Mead (4 stele pe Goodreads) – negativitatea din jurul noilor cărţi ale
lui Mead m-a făcut să le citesc mai repede. Pentru mine rămâne o autoare care
ştie cum să-şi scrie poveştile, stilul ei de scriere este la fel de minunat şi
lumile pe care reuşeşte să le creeze sunt mereu atât de diferite faţă de
romanele ei anterioare. The Glitttering
Court ne prezintă viaţa lui Adelaide şi deciziile pe care aceasta trebuie
să le facă pentru a reuşi să fie fericită cu cine este ea. Romanul prezintă o
lume fantasy inspirată din epoca elisabetană şi colonizarea noului continent
(colonizarea Americii), care deşi nu prezintă elemente magice, te prinde în
magia The Glittering Court, care este o afacere în lumea nouă, menită să
tranforme fetele provenite dintr-un mediu sărac să treacă drept nobilime.
Acţiunea şi plot twist-urile, presărate cu replici amuzante şi personaje
complexe fac din acest roman un must read pentru fani lui Mead, dar şi pentru
cei care nu au citit alte cărţi ale acestei autoare.
Ocheanul de ambră (Materiile întunecate #3) de Phillip
Pullman (5 stele pe Goodreads) – încheierea acestei trilogii a fost pe măsură.
Plină de acţiune şi lumii noi, plină de magie şi personaje care sunt mult mai
mature decât vârsta pe care o au. Romanul prezintă mai multe puncte de vedere,
care adaugă mai multe detalii şi acţiune plotului, de asemenea oferind şi
complexitate anumitor personaje. Lyra este un personaj puternic, care trece
prin foarte multe peripeţii. Finalul trilogiei este deschis şi deşi aş fi vrut
un epilog mai în viitor, sunt mai mult decât ok cu modul în care aceasta a fost
încheiată. Trilogia prezintă şi o tematică, care poate fi considerată anti-religioasă,
însă consider că religia formată în roman este asemănătoare cu creştinismul
însă prezintă şi diferenţe, de aceea nu am considerat-o anti-religioasă. O
trilogie fantasy, plină de acţiune şi personaje complexe.
Iulie: sau cum am tot aşteptat licenţa (am
prezentat licenţa destul de târziu în iulie, pentru că în cadrul ASE-ului
există sesiunea de restanţe în vară, de aceea am avut foarte mult timp liber.)
Magie de doi bani (Femei din Cealaltă Lume #3) de Kelley
Armstrong (3 stele pe Goodreads) – deşi am vrut să citesc primele două cărţi
din serie, mi-am dat seama că nu am prea multe şanse în a le găsi. Am fost puţin confuză în legătură cu
elementele din cărţile anterioare, dar sunt rezumate succint şi sunt aduse în
lumină destul de rar. Mi-a plăcut conceptul aceasta de vrăjitoare şi modul în
care Armstrong le-a intregrat în lumea reală. Cartea este plină de acţiune şi
presărată de alocuri cu un strop de romance, care trece în categoria adult. Aş
fi vrut însă ca incantaţiile să fie scrie, nu doar menţionate când erau
rostite: „am citit incantaţia” sau „am rostit incantaţia X”. Mi-au plăcut
personajele, însă au fost şi personaje mai puţin agreabile. Nu cred că o să
continui seria, având în vedere că nu au fost publicate la noi şi sunt 13
volume în serie.
Red de Alison Cherry
(2 stele Goodreads) – eram foarte curioasă în legătură cu aceasta carte, după
sinopsis părea o carte amuzantă. După ce am citit-o am ajuns la concluzia că
s-a luat prea în serios. Acţiunea se petrece în Scarletville, un oraş unde
roşcatele sunt puse pe un piedestal, iar celelalte culori de păr erau
considerate inferioare. Din nou, s-a luat prea în serios. Nu cred că culoarea
părului reprezintă o idee foarte importantă şi deşi se puteau face multe în
ceea ce priveşte normele din societate, a fost prea serios şi în final a fost
doar un contemporan în care fata îşi dă seama că nu este definită de X calitate
fizică. Personajele au fost ok, povestea este predictibilă – ceea ce nu m-a
deranjat, însă aş fi vrut mai multă inteligenţă din partea personajului
principal şi puţină marcare a clişeelor în aşa fel încât să fie plăcut când le
citeşti.
Înainte să te cunosc
(Înainte să te cunosc #1) de Jojo
Moyes (4 stele pe Goodreads) – recunosc filmul a fost un impuls mare şi faptul
că a fost publicată şi la noi, mă tot învârtea în jurul ediţiei în engleză şi
nu ajungeam să o cumpăr. Mi-a plăcut foarte mult cartea, deşi recunosc de la
bun început nu m-a făcut să plâng. Am apreciat foarte mult perspectiva asupra
vieţii în această carte şi faptul că respectarea deciziilor este importantă,
mai ales atunci când este vorba de o persoană iubită. Personajele se
completează reciproc, fiind opuse din punct de vedere al personalităţii. Mi-a
plăcut foarte mult stilul de scriere care curge foarte lin şi face paginile să
zboare. Recomand acest contemporan, este o poveste frumoasă despre dragoste şi
alegere. Plus filmul cu Sam Claflin şi Emilia Clarke este foarte bun.
Midwinterblood de Marcus
Sedgwick (5 stele pe Goodreads) – Sedgwick este un autor recomandat în
nenumărate rânduri de prietena mea, Claudia, care a avut dreptate în ceea ce-l
priveşte. Midwinterblood prezintă o
serie de povestiri care ajung să se împletească, acestea intrând în diferite
genuri. Ce este foarte interesant în ceea ce priveşte romanul sunt simbolurile
presărate în fiecare poveste, care se pot repeta sau sunt găsite în diferite
forme. Capitolele sunt foarte scurte, iar stilul de scriere se mulează în
funcţie de genul povestirii. De asemenea ordinea cronologică a povestirilor
face finalul să fie unul mult aşteptat de către cititor. Consider că în ceea ce priveşte acest roman,
el ar trebui citit având cât mai puţine informaţii despre acesta.
Soundless de Richelle
Mead (5 stele pe Goodreads) – din nou negativitatea din jurul romanului m-a
atras, asta şi faptul că prietena mea, Claudia, citise cartea şi îi plăcuse
foarte mult, iar ea nu a fost fan Academia
Vampirilor. Lumea fantasy din Soundless se bazează pe folclorul chinezesc,
respectând toate formalităţile şi ordinea ierarhică din cultura chineză. Ce am
observat în ceea ce o priveşte pe Richelle Mead după 4 serii începute, este că şi
în cazul acestui standalone personajul principal este foarte diferit de cele
anterioare şi acest lucru rămâne valabil şi în cazul celorlalte personaje.
Acţiunea, lumea construită şi fundalul exotic fac din Soundless un roman uşor de citit şi plăcut. Fanii Richelle Mead
trebuie să îi dea o şansă.
Every other day de
Jennifer Lynn Barnes (4 stele pe Goodreads) – această carte mi-a fost
recomandată de Claudia, după care eu am continuat trendul cărţilor acestei
autoare, după cum veţi vedea. Every
other day are un personaj puternic, un plot intrigant şi plot twist-uri
nenumărate. Punctul forte al acestui roman îl prezintă personajul principal,
Kali, care nu-şi cunoaşte propria natură şi doreşte să lucreze singură, asta
până când Skylar îi dă planurile peste cap şi se împrieteneşte cu ea. Este un
standalone plin de acţiune, umor şi personaje diferite, care nu are un triunghi
amoros şi dacă tot sunt la capitolul romance, aceasta lipseşte în mare parte.
Romanul se axează pe relaţiile de prietenie, în special relaţia de prietenie
dintre Kali şi Skylar. Acţiune, plot twist-uri şi personaje minunate.
The naturals (The naturals #1) de Jennifer Lynn
Barnes (4 stele pe Goodreads) – romanul ăsta m-a chemat, de aceea am comandat
volumul doi înainte să-l citesc pe primul, dar ştiam că seria aceasta o să-mi
placă şi aşa a fost. Cine a citit Fetele
Gallagher, o să îndrăgească şi aceasta serie. Romanul ne introduce în lumea
lui Cassie a cărei calitatea constă în cititul oamenilor şi care este recrutată
de FBI, pentru a fi un profiler în cazurile nerezolvate ale acestora. După
acceptarea propunerii, Cassie face cunoştinţă cu alţi adolescenţi care au
daruri asemănătoare. Acţiune, intrigă, dramă şi mister sunt câteva cuvinte care
pot descrie acest roman. În acest roman este şi un triunghi amoros, şi nu sunt
sigură care dintre ei ar fi mai potrivit, însă sunt curioasă în legătură cine
va rămâne în final. Jennifer Lynn Barnes este o autoare care ştie ce face şi
sunt foarte curioasă în ceea ce priveşte alte romane ale sale.
Voi ce aţi mai citit? Cum merge vara aceasta
cu cititul?
Eu nu am făcut un mare progres, doar două
cărţi până acum, dar aş vrea să mă apuc serios şi de recenzat.
Sper eu următoarea postare să fie şi o
recenzie. Dacă vreţi să mă ajutaţi cu un titlu la care aţi dori recenzie din
cele 15 cărţi, aştept în comentarii titlurile.
Ne vedem curând. Spor la citit! Şi o vară cât
mai frumoasă, sau ce a mai rămas din ea.
Comentarii