The Fox Made of Stories

“Carrie este o adolescentă timidă și retrasă, care, din copilărie, îndură persecuțiile și ironiile colegilor de clasă. Umilințele la care o supun devin o tortură din care simte ca nu mai poate ieși. Mai mult, este și victima fanatismului religios al mamei sale, o ființă violentă, brutală. Când disperarea ajunge la apogeu, Carrie își descoperă o putere înspăimântătoare - telekinezia -, ce-i oferă darul răzbunarii: poate să miște, să arunce, să zdrobească și să incendieze orice de la distanță.” Mereu m-am întrebat cum îi afectează pe cei din jur cuvintele noastre jignitoare. De ce unii dintre noi se simt bine atunci când insultă şi râd de ceilalţi? Romanul Carrie ne arată cât de mult rău pot să facă aceste cuvinte şi cum pot cei jigniţi să le întoarcă favorul celor care au râs de ei, însă totul combinat cu puteri telekinetice. Auzisem multe lucruri bune de Stephen King, aşa că am hotărât să-i încerc şi eu romanele. Am ales Carrie, deoarece mi s-a părut o ...

Long time, no see.   Bună, dragilor mei cititori  care încă mai cotrobăie pe bloguleţul meu pustiu. Ce mai faceţi? Toate bune, nu? Ei bine şi în cazul meu toate sunt bune, cel puţin au devenit în ultimele câteva zile. Nu ştiu ce s-a schimbat, nu ştiu cum am trecut la starea asta incredibilă. Urmează, sper eu, câteva recenzii. Cele la “Jocurile Foamei” pe care le am scrise de ceva timp, “Carrie”- care este absolut genială şi “Darul”- de care sunt sigură că nu mulţi au auzit. Acum citesc “Gazda” şi încă mă întreb ce a fost în capul meu când m-am oprit din citit. Sunt undeva pe la jumătate şi mai mult ca sigur până la sfârşitul săptămânii o termin. Este mult prea bună ca să o pot lăsa jos. Meyer este, cu adevărat, divină când e vorba de un roman bun. Dragilor ne auzim mâine, cu o recenzie, sper. Mă întorc la citit.