The Fox Made of Stories

Înainte de a trece la leapşa, pe care am completat-o cred că acum o săptamână, dar nu regret nicio clipă. Veţi vedea cât de veselă eram, atunci. Starea mea de spirit suferă de pe urma stresului şi învăţatului şi prezentărilor de proiecte.  Dar am decis ca în 2015 să văd mereu partea bună a lucrurilor şi aşa voi face. O să vă ofer o recomandare. Este ceva care mă ajută să mă relaxez, dar îmi  pune şi mintea în mişcare. O să vă uitaţi la mine ca la felul paişpe când o să vă spun ce să urmăriţi. Avatar. Nu, Avatarul cu chestii albastre, ci Avatar: Ultimul   mânuitor   al aerului , nu filmul. Am realizat de ce se plângea toată lumea de filmul acela. Au pierdut atâtea din vedere. Şi n-ar fi trebuit ca traducerea la noi să fie Ultimul războinic al aerului , pentru că mânuitori aerului nu căutau război. Dar, na, ce ştiu eu cu traducerea asta comercială.  Vă recomand Avatar: Ultimul  mânuitor  al aerului , cele 3 sezoane animate, de 20 de...

Mi-am dat seama că nu vreau să scriu doar despre cărţi. Şi îmi pare rău pentru mine că mi-a luat atât să-mi dau seama. Am descoperit multe lucruri care mi-au dat de gândit în ultimele luni, în care am tot încercat să-mi revin în legătură cu recenziile şi blogul în general. Mi-am dat seama recent că ceva lipseşte şi poate că tocmai din cauza asta nu puteam să-mi revin. Nu puteam să scriu ceva. Am mai avut postări de genul în care mă descopăr şi vă întreb oare sunt singura care crede asta? Sau pot să descopăr şi mai multe? Mi-am dat seama că nu aş vrea să fac asta săptămânal, ci zilnic. Pentru că deşi îmi dau seama că e imposibil să mi se întâmple ceva spectaculos în fiecare zi, cred că ceva tot se întâmplă. Creierul meu refuză să se oprească. Găsesc în fiecare zi câte ceva care mă pune pe gânduri, în legătură cu subiecte care nu prea aş putea să le discut pe blog, dar cum ăsta e blogul meu personal şi internetul e  un loc în care pot să-mi arunc gândurile, iar ele pot l...

 Asta este cea mai dubioasă postare de pe blog, de anul ăsta, au fost şi mai ciudate, probabil. Deci pentru cea mai ciudată postare pe anul 2014. Bineînţeles că am postat şi am uitat să mulţumesc persoanelor care m-au tăguit. Deci mulţumesc, Victoria şi Alexandra  Mulţu, mulţu, mulţu.  Reguli: 1. Trebuie să răspunzi sincer. 2. Trebuie să iei imaginea tag-ului şi s-o încorporezi în postarea ta. 3. Taguieste cât mai mulţi din bloggari tăi favoriti/care îţi plac foarte mult. Ceriţe: - 7 întrebări universale (pe care le ia toată lumea) - 4 (sau mai multe, dar minim 4) lucruri pe care vrei să le ştie lumea despre tine 1. Din ce oraş eşti? Nu sunt tocmai dintr-un oraş, dar de 5 ani îmi petrec aproape tot anul în Bucureşti. Se pune. Sunt fată de ţară. E greu să explic asta, niciodată nu mi-a plăcut să explic asta. E complicat. Nu o să divulg vreun nume al unei localităţi, pentru că iubesc misterul, corect. Misterul e bun. Tag-ul şi-...

Long time, no see.   Bună, dragilor mei cititori  care încă mai cotrobăie pe bloguleţul meu pustiu. Ce mai faceţi? Toate bune, nu? Ei bine şi în cazul meu toate sunt bune, cel puţin au devenit în ultimele câteva zile. Nu ştiu ce s-a schimbat, nu ştiu cum am trecut la starea asta incredibilă. Urmează, sper eu, câteva recenzii. Cele la “Jocurile Foamei” pe care le am scrise de ceva timp, “Carrie”- care este absolut genială şi “Darul”- de care sunt sigură că nu mulţi au auzit. Acum citesc “Gazda” şi încă mă întreb ce a fost în capul meu când m-am oprit din citit. Sunt undeva pe la jumătate şi mai mult ca sigur până la sfârşitul săptămânii o termin. Este mult prea bună ca să o pot lăsa jos. Meyer este, cu adevărat, divină când e vorba de un roman bun. Dragilor ne auzim mâine, cu o recenzie, sper. Mă întorc la citit.