Anotimp nou, aspect nou!
După
cum vedeţi bloguleţul meu a suferit câteva modificări. Să le iau pe rând.
Numele este Confesiunile unei iubitoare de cărţi, practic numele pe care îl avea
înainte doar că în română. Mi-a plăcut mai mult cum suna în română, plus acest
blog e în română. Oricum nu asta contează, îmi place cum sună. Mă defineşte.
Am
vrut să-i schimb aspectul de mult, dar habar nu aveam cum anume. Nu ştiam cum
să-l fac să mă definească, să fie blogul meu drăguţ, pe care împărtăşesc
chestii amuzante, dubioase şi ciudate cu voi. Ei bine, azi, 4 aprilie, am
descoperit că aspectul ăsta se potriveşte de minune. M-am chinuit ceva la el,
dar a meritat.
Dacă
vă deranjează ceva şi culorile nu par să se potrivească, vă rog să-mi spuneţi
în comentarii. Nu vreau doar ca blogul să arate bine, ci să fie şi citit de
voi.
Ştiu
că în ultima vreme apar foarte rar pe aici. Am vrut să postez de atâtea ori,
dar tot timpul ajungeam să fac altceva. Vine vacanţă şi toată lumea s-a hotărât
că avem nevoie de proiecte şi note la seminarii.
Nu
asta mi-a ocupat tot timpul, au fost momente în care pur şi simplu stăteam fără
ceva anume de făcut. Citeam sau mă uitam la seriale, cu care am rămas în urmă şi
încerc să le recuperez.
Sper
eu să fiu ceva mai activă şi să postez măcar o dată pe săptămână, pentru că îmi
e dor de blog şi din câte am observat mai toată lumea a dispărut.
Ei
bine, până când reuşesc să mă mobilizez şi să fac o postare care să merite
citită pe blog, vă las cu o melodie care mă bine dispune de câteva zile.
P.S.
Am fost la Divergent. Cel mai bun film de anul acesta, încă nu am văzut
Academia Vampirilor, dar la naiba, cred că doar Revolta poate să-l mai
detroneze, deşi nici asta nu cred. Un film incredibil, pe care trebuie să-l
vedeţi în cinema, merită fiecare bănuţ. O să fac o postare separată pentru
recenzie, pentru că am atâtea să povestesc. Câte sentimente!!!
Comentarii
cumva sper sa ne salveze vacanta asta si sa ne revenim partial :))
xoxo
@Adry citeste Divergent, trebuie!! Vine vacanta, atunci chiar ca nu o sa-mi mai pese de nimic. :))
@Furelise mersi, sper sa fie si sa termin odata cu ele. :))