Postări

Se afișează postări din mai, 2014

Quote #16

Imagine
Trebuie să vă spun de noua mea descoperire. Am avut îndoieli în ce priveşte cartea asta, primele 30 de pagini nu m-au dat pe spate, dar, Doamne, acum simt că o să explodez în plâns la fiecare capitol. Destine la limită de Katie McGarry. Şi am ajuns doar la jumătate.  Cartea aceasta are toate şansele să îmi rupă inima. Nu mă mai întind pentru că o să am destul de scris în recenzie, vă las mai jos un citat drăguţ. A, încă ceva. Noah Hutchins mulţumesc că exişti. “Uneori, când vezi limita până unde poţi să  întinzi coarda, ţi se pare că ar fi o idee bună s-o  depăşeşti … dar numai până o şi faci.”

Magical Words Gazda (Gazda #1) de Stephenie Meyer

Imagine
Aşa cum am promis în postarea recenziei, citatele vor intrat în acestă rubrică, deoarece nu am vrut să lungesc postarea aceea prea mult şi nu am mai postat la rubrica Magical Words/ Citate de o veşnicie. “Ştiam cum exagereau oamenii durerea – o inimă frântă. Melanie şi-a amintit rostind ea vorbele, dar eu mă gândisem întotdeauna că este o hiperbolizare, o descriere tradiţională pentru ceva care nu avea o reală legătură fiziologică, gen cap pătrat. Deci nu mă aşteptasem la durerea pe care am simţit-o în piept. Ameţeala, da, nodul din gât, da, şi da, lacrimile arzându-mi ochii. Dar ce era senzaţia aceasta sfâşietoare din piept? N-avea nicio explicaţie logică. “  “S-a lăsat liniştea o vreme. Se auzeau doar ecoul paşilor noştri înăbuşit de pereţii tunelului. -Nu mi s-a părut cinstit, a zis Ian într-un târziu. M-am gândit mult şi nu văd cum uciderea ta ar fi un act de dreptate. E ca şi cum ai ucide un civil pentru crimele de război ale generalului. Nu pun preţ pe toate teor...

RECENZIE: Gazda (Gazda #1) de Stephenie Meyer

Imagine
“Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce...