marți, 6 mai 2014

RECENZIE: Gazda (Gazda #1) de Stephenie Meyer

“Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie,Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare ce se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură."



Am început cartea undeva în septembrie 2013, cel puţin aşa spune GoodReads, undeva prin noiembrie m-am oprit. Consider asta cea mai mare greşeală a vieţii mele. Zău, că nu ştiu ce a fost în capul meu. Am revenit cu lecturarea cărţii ăsteia geniale, prin martie.

Ştiu că recenzia este întârziată, dar mi-a fost greu să scriu o recenzie bună pentru cartea aceasta, parcă mi-am pierdut îndemânarea. Revenind.

O carte de 700 de pagini, citită în 3 zile cred, hai să spun 600 aveam deja 100 citite.

Oricum, o carte foarte bună, o autoare genială.

Cum ar fi să ne vedem pe noi aşa cum suntem din exterior, ar schimba asta ceva? Am încerca să ne reparăm, am încerca să ne schimbăm de dragul celorlalţi, să facem lucrurile bune pentru ei şi apoi să ne gândim şi la noi?

Poate că oameni nu sunt cele mai bune fiinţe care au locuit pe Pământ, însă sunt determinate să-l protejeze. Atunci când Pământul este invadat de extratereştri –Suflete- oameni luptă pentru a-şi păstrasa vieţile, luptă pentru viitorul lor ca rasă.

Sunt şi voi fi mereu o fană a autoarei Stephenie Meyer, nu am avut niciun dubiu că această cartea va fi genială, însă atunci când am început să o citesc, eram într-un impas şi n-am putut să o continui.

Modul în care autoarea expune sentimentele necunoscute Rătăcitoarei, la început, şi drumul pe care-l parcurge această încercând să le înţeleagă este incredibil.

Poate cartea nu este plină de acţiune, dar are momente limită, are o incredibilă forţă asupra gândirii, reuşind să dea şi o altă perspectivă lucrurilor, una care nu este într-u totul umană.

Stilul este uşor de urmărit, modul în care autoare expune sentimentele şi felul în care sunt diferenţiate de Rătăcitoare, luându-le pe fiecare în parte şi analizându-le, a făcut din această carte o adevărată operă.

M-am ataşat foarte repede de Rătăcitoare, care este personajul prin care participăm la acţiune. Uneori gândurile ei m-au indus în eroare, însă apoi am realizat că ea eram mai mult decât umană. Ea nu era umană.

Prin Melanie, am reuşit să înţeleg toate sentimentele duse la extrem, momentele în care ai vrea atât de mult să spui ceva, să ai control asupra unui lucru şi să nu poţi să faci nimic, să fi închisă într-o colivie, în propriul corp.

Ceea ce este şi mai frumos de urmărit la acestă carte sunt diferenţele dintre Melanie şi Rătăcitoarea. Modul lor de a reacţiona atât de diferit una de cealaltă.

Dacă una din ele ar rezista şi ar suporta cu stoicism tot ce i se aruncă în faţă, cealaltă ar lupta până la ultima suflare, s-ar răzvrăti.

În timp însă se observa şi influenţa oamenilor asupra Rătăcitoarei, neînţelegând pe deplin comportamentul oamenilor şi încercând să-l descifreze, curând totul se împleteşte. Deşi esti privită ca un intrus, dragostea pe care o arată şi bunătatea ei îi fac pe oameni să-şi schimbe comportamentul, dovedind astfel că oamenii sunt la fel de buni şi iubitori ca şi semeni ei.

Deşi aici nu este un triughi amoros, trebuie să spun că sunt de partea lui Ian. Da, mi-a plăcut de Jared şi de focul cu care luptă pentru Melanie şi am realizat cât de mult se aseamănă, trecând prin atâtea împreună, încercând să supravieţuiască. Dar nu e doar asta, povestea lor reprezintă mai mult decât o simplă poveste de dragoste care încearcă să treacă peste o invazie exterestră.

Ian. Cu Ian totul e diferit. Deşi aveam câteva spoilere legate de carte, datorită filmului cred, am avut dubii în legătură cu el. Este tipul de personaj pe care îl adori în timp, cu care încerci să te descurci, care apare de nicăieri şi îţi e greu să-ţi dai seama cum te-ai ataşat atât de tare de el. Este un luptător, însă este diferit de Jared. Ian este mult mai deschis, reuşeşte să vadă mai departe de aparenţe, nu se opreşte la primul stop, continuă să caute. Probabil asta m-a atras cel mai mult la personajul lui, personalitatea lui complexă, modul lui de a vedea lucrurile.

Relaţiile dintre personaje sunt atât de bine conturate, nimic nu este din senin. Nimic nu pare brusc şi nelalalocul lui. Totul cade perfect pe firul naraţiuni şi pe acţiune. Nu sunt prezentate doar relaţiile Rătăcitoarei, cele prezente, avem o mică abordare şi asupra relaţiilor pe care le formase Melanie, iar asta mi s-a părut foarte interesant, pentru că din nou modul în care sunt prezentate cele două în relaţie cu ceilalţi este diferit.

Da, poate că această carte nu debordează de acţiune, dar debordează de morală şi de modul în care ar trebui să privim lumea, ne arată noi perspective. Ne învăţă să nu mai fim limitaţi, ne arată că nu trebuie să fim brutali cu cineva care nu e ca noi. Dar ne arată şi că oameni sunt buni, că sunt gata să facă schimbări, că nu sunt egoişti.


Recomand cartea, poate nu e pentru toată lumea, cei care îşi doresc acţiune constant, în niciun caz. Dar este o carte care ne învaţă să fim oameni, ne arată pe noi exact aşa cum suntem. 

Am să fiu scurtă pentru că nu am să fac o altă postare în legătură cu filmul. Deoarece nu ştiu dacă mi-a plăcut sau nu. În ultima perioadă am vizionat filme şi singurul lucru concret pe care-l  fac este să mă aud spunând: nu, nu, nu.

Nu spun că “Gazda” este o adaptare proastă, nu. Au păstrat multe lucruri din carte, iar schimbările nu au fost majore.

Problema a fost cu relaţiile dintre personaje. Sunt 700 de pagini de relaţii între personaje în carte şi doar două ore în film. Nu, asta a fost pentru mine un lucru pe care l-am văzut constant, relaţiile apăreau de nicăieri. Am înţeles că 700 de pagini sunt greu de echivalat în două ore de film, dar la naiba. Relaţiile dintre personaje sunt pe ce cartea se bazează, cel puţin din perspectiva mea.

Au fost scene care le-au păstrat şi au ieşit foarte bine, dar au fost şi scene care nu şi-au găsit rostul. Probabil au făcut asta din cauză că au vrut să atragă publicul. Unde nu e violenţă sau nu moare cineva nu e realist. Problema e că nici carte nu e lapte şi miere.

 Au fost şi personaje scoase, personaje care au fost importante în carte, importante pentru Rătăcitoare. Cum spunea relaţiile apar de nicăieri, brusc lumea se obişnuieşte cu faptul că  un extraterestru e printre ei.

Da, m-am bucurat că au făcut filmul, dar ar fi trebuit să aibă altă abordare asupra problemei.

P.S. : citatele vor apărea într-o postare separată, pentru că sunt multe. 



Niciun comentariu: