Provocarea Grimm’s Fairy Tales – Un basm pe zi

Cum provocările mele de vara aceata s-au dus pe apa sâmbetei, cum s-ar spune, am zis că totuşi încă o provocare nu ar strica. Aceasta nefiind legată de vară.

Cu toţi adorăm basmele, nu-i aşa? Cenuşăreasa, Frumoasa şi bestia, Albă ca zăpada, sunt basme cu care am crescut şi pe care adoram să le ascultăm înainte de culcare. Apoi urmăream desenele animate şi tot ce ne doream era să fim prinţese.

Undeva în martie mi-am cumpărat o carte care cuprinde 53 de basme scrise de Fraţii Grimm. Tot în perioada aceea m-am apucat să o citesc, însă deşi în puneam în minte să citesc măcar două basme înainte de culcare, cărţile, pe care le citeam la momentul respectiv, le luau mereu locul.

Aşa că m-am hotărât să mă provoc din nou. În fiecare zi voi citi un basm şi îmi voi posta gândurile despre el, pe blog şi tumblr. Astfel voi posta în fiecare zi şi poate că în 53 de zile voi termina şi cartea.
Astăzi este şi prima zi de provocare.

Basmul pe care l-am citit este The Rabbit’s Bride.
Un basm foarte scurt şi puţin ciudat. Nu are un ţel anume, pare că nici nu are final. Însă ceea ce îmi place foarte mult la această carte, sunt imaginile de început şi de sfârşit, în cazul fiecărui basm. Aici o vedeţi doar pe cea de la început.

Sunt foarte curioasă de cum va decurge provocare. Sper să mă ţin de ea.

Mâine voi posta la rubrica Plouă cu melodii, de asemenea voi încerca să scriu o recenzie.


Deci, pe curând.  

Comentarii

Pufuleț a spus…
Pare un basm ciudresant (siudat si interesant xD)
Te tuc!

Postări populare de pe acest blog

RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu

RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman