Provocarea 2016
Provocarea mea pe 2015 s-a dus uşor pe apa
sâmbetei, nu am reuşit să citesc cărţile propuse la început de an şi nici sa
diversific prea mult. Am citit multe cărţi, dar nu cele pe care trebuia să le
citesc.
Având în vedere că sunt într-un mic book
buying ban cu o prietenă, până în luna mai, sper să ajung să citesc toate
comezile făcut în august, septembrie şi octombrie – care au fost multe.
Însă anul ăsta o să schimb ceva, şi anume nu o
să mai pun titlurile dinainte pentru că simt nevoia să mă uit peste şi văd că
nu am citit cartea X şi mă apucă depresia.
Glumesc.
Dar ştiu că anul acesta nu o să mai am atât de
mult timp şi am hotărât să nu mă stresez şi mai mult. Nu consider un stres
numărul de cărţi citite, însă mă enervez când am o carte de foarte mult timp şi
nu am citit-o, pentru că pierd o lume întreagă de explorat.
Am citit 82 de cărţi, spune Goodreads, dar am
avut şi în jur de 15 poveştiri, ceea ce îmi reduce numărul de cărţi cărţi. Sunt
mândră de toate, mă uit înapoi şi nu îmi vine să cred că anumite cărţi au fost
citite în 2015.
Anul acesta a fost un uragan. Am avut primul
job, am intrat în ultimul an de facultate şi am încercat să fiu mai deschisă şi
mai sociabilă şi nu dură, cum mi se spune de obicei.
În 2016 o să dau ce-i mai bun din mine. Totul.
Pentru reuşitele mele. Pentru reuşitele celorlaţi.
În ceea ce priveşte provocarea, mi-am setat
goal-ul pe Goodreads la 50 de cărţi şi o să încerc să bifez provocările de pe
lista de mai jos.
Dacă încercaţi, sunt curioasă ce cărţi o să alegeţi, aşa că
anunţaţi-mă în comentarii. O să creez, ca şi pentru provocarea din 2015, o
pagină separată.
Anul 2016 să fie unul plin de împliniri şi
cărţi minunate şi cât mai multe.
La mulţi ani!
Comentarii