duminică, 7 septembrie 2014

RECENZIE: Prinţesa Mecanică (Dispozitive Infernale #3) de Cassandra Clare

ATENŢIE: Dacă nu aţi citit volumul doi – Prinţul Mecanic – din trilogia Dispozitive Infernale, vă recomand să nu citiţi descrierea ce se află mai jos îngroşată, deoarece conţine spoilere. Recenzia nu conţine spoilere, aşa că dacă doriţi totuşi să o citiţi, evitaţi descriere. 






“ Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toata lumea trebuie să aleagă.
Tessa Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic. “




Şi uite că am mai terminat o trilogie şi deja îmi este dor de ea.
Am fost curioasă în legătură cu această carte încă de când a apărut, însă văzând cât de mare era şi neavând o carte fizică am tot amânat-o, până în această vară.
Am fost surprinsă şi cred că acest lucru este puţin spus. Am fost dată peste cap de multitudinea de sentimente pe care Cassandra Clare poate să le pună pe hârtie.
Ceea ce am adorat întotdeauna la această trilogie a fost faptul că personajele şi relaţiile pe care le formau erau mereu în centrul atenţiei, se dezvoltau mereu şi treceau prin atâtea încercări încât nu ştiai cum de rezistă.
Misterul în care este înconjurată această carte te pune pe gânduri încă de la primele pagini şi te ţine în suspans până la sfârşit. Acţiunea este constantă şi există multe răsturnări de situaţie de-a lungul romanului.
Stilul autoarei este foarte uşor de urmărit şi te trage în poveste de la primele pagini, iar naraţiunea la persoana a treia ne trece prin perspectivele mai multor personaje şi îmbină, de asemenea, povestea într-un mod natural şi foarte frumos.
Fiind recunoscută pentru faimosul triunghi amors – Will-Tessa-Jem-, care creează un suspans continuu, această carte se axează însă şi pe alte probleme din societatea nefilimilor, triunghiul amoros nefiind în prim plan.
Personajele se dezvoltă foarte mult, nu doar cele principale, ci şi cele secundare care ajută foarte mult la dezvoltarea actiunii fără ca această să pară grăbită.
Relaţia care mi-a rămas în inimă şi probabil o să rămână mult timp de acum, este cea dintre William Herondale şi James Carstairs. Cred că este cea mai bine scrisă relaţie dintre personaje pe care am citit-o până acum. Aduce la suprafaţă exact loialitatea şi dragostea pe care o au unul faţă de celălalt. Felul în care ar face orice unul pentru altul reprezintă într-adevăr noţiunea de parabatai. O să rămână mereu una din relaţiile mele preferate, la fel cum imediat după aceasta este cea dintre William Herondale şi Magnus Bane, două personaje care m-au impresionat şi care sunt greu de uitat.
Recomand de asemenea să citiţi şi After the Bridge (Dispozitive Infernale #3.1) care relatează o mică poveste chiar după epilog. Totuşi nu este recomandată pentru fanii lui Will.
Recomand Prinţesa Mecanică, deoarece este o concluzie superbă la o trilogie incredibilă pe care am să o recitesc cu cea mai mare plăcere. 

2 comentarii:

Strumphy spunea...

Foarte frumoasă recenzia. Vreau şi eu să pun cât mai curând gheruţa pe cartea asta, ador această serie. Personajul meu preferat este Will, sunt curioasă cum o să rezolve problema de la finalul volumul doi.
Şi apropo, uite o leapşă de la mine:
http://vanzatorul-de-iluzii.blogspot.ro/2014/09/back-to-school-2014-2015.html

Chihiro_Tsukimi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.