RECENZIE: Prinţesa Mecanică (Dispozitive Infernale #3) de Cassandra Clare
ATENŢIE: Dacă nu aţi
citit volumul doi – Prinţul Mecanic – din trilogia Dispozitive Infernale, vă
recomand să nu citiţi descrierea ce se află mai jos îngroşată, deoarece conţine
spoilere. Recenzia nu conţine spoilere, aşa că dacă doriţi totuşi să o citiţi,
evitaţi descriere.
“ Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul
ticăie.
Toata
lumea trebuie să aleagă.
Tessa
Gray ar trebui să fie fericită – nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în
timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de
păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la
Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi
taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate
nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre.
Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul
diabolic. “
Şi
uite că am mai terminat o trilogie şi deja îmi este dor de ea.
Am
fost curioasă în legătură cu această carte încă de când a apărut, însă văzând
cât de mare era şi neavând o carte fizică am tot amânat-o, până în această
vară.
Am
fost surprinsă şi cred că acest lucru este puţin spus. Am fost dată peste cap
de multitudinea de sentimente pe care Cassandra Clare poate să le pună pe
hârtie.
Ceea
ce am adorat întotdeauna la această trilogie a fost faptul că personajele şi
relaţiile pe care le formau erau mereu în centrul atenţiei, se dezvoltau mereu
şi treceau prin atâtea încercări încât nu ştiai cum de rezistă.
Misterul
în care este înconjurată această carte te pune pe gânduri încă de la primele
pagini şi te ţine în suspans până la sfârşit. Acţiunea este constantă şi există
multe răsturnări de situaţie de-a lungul romanului.
Stilul
autoarei este foarte uşor de urmărit şi te trage în poveste de la primele
pagini, iar naraţiunea la persoana a treia ne trece prin perspectivele mai
multor personaje şi îmbină, de asemenea, povestea într-un mod natural şi foarte
frumos.
Fiind
recunoscută pentru faimosul triunghi amors – Will-Tessa-Jem-, care creează un
suspans continuu, această carte se axează însă şi pe alte probleme din
societatea nefilimilor, triunghiul amoros nefiind în prim plan.
Personajele
se dezvoltă foarte mult, nu doar cele principale, ci şi cele secundare care
ajută foarte mult la dezvoltarea actiunii fără ca această să pară grăbită.
Relaţia
care mi-a rămas în inimă şi probabil o să rămână mult timp de acum, este cea
dintre William Herondale şi James Carstairs. Cred că este cea mai bine scrisă
relaţie dintre personaje pe care am citit-o până acum. Aduce la suprafaţă exact
loialitatea şi dragostea pe care o au unul faţă de celălalt. Felul în care ar
face orice unul pentru altul reprezintă într-adevăr noţiunea de parabatai. O să
rămână mereu una din relaţiile mele preferate, la fel cum imediat după aceasta
este cea dintre William Herondale şi Magnus Bane, două personaje care m-au
impresionat şi care sunt greu de uitat.
Recomand
de asemenea să citiţi şi After the Bridge
(Dispozitive Infernale #3.1) care relatează o mică poveste chiar după epilog.
Totuşi nu este recomandată pentru fanii lui Will.
Recomand Prinţesa Mecanică, deoarece este o
concluzie superbă la o trilogie incredibilă pe care am să o recitesc cu cea mai
mare plăcere.
Comentarii
Şi apropo, uite o leapşă de la mine:
http://vanzatorul-de-iluzii.blogspot.ro/2014/09/back-to-school-2014-2015.html