Invitaţia la vals de Mihail Drumeş
Romanul Invitaţia la vals este un fenomen unic în literatura
română, fiind un titlu atât de îndrăgit de cititori, încât, de-a lungul unui singur
deceniu, treizeci şi patru de ediţii au fost epuizate.
Cartea îşi seduce încă de la primele pagini cititorul, care
rămâne cu sufletul la gură, conectat la acordurile poveştii de dragoste dintre
cei doi studenţi, Tudor şi Mihaela.
Candoarea emoţiilor şi a frământărilor sfâşietoare provocate
de iubire, înregistrate de scriitor cu sinceritate şi sensibilitate, are darul
de a aduce revelaţia bucuriei de a trăi alături de cei dragi, făcând din
Invitaţia la vals o lectură necesară maturităţii.
Invitaţia la Vals de Mihail Drumeş (editura Scrisul Românesc, 1986/ ART, 2011)
Am
spus că prima recenzie pe 2015 va fi probabil la Jane Eyre de Charlotte Bronte, dar acolo am multe citate de scos şi
încă nu mă simt în stare să le scriu pe toate.
Aşa că
m-am hotărât să încep cu ultima carte terminată şi anume Invitaţia la vals de Mihail Drumeş.
Nu
ştiu exact ce mă aşteptam de la cartea această, auzisem o colegă că ar fi
foarte bună şi că ei i-a adus lacrimi în ochi, eram intrigată şi curioasă peste
măsură.
Consider
cartea această o lectură, cel puţin pentru mine, specială şi inedită. Am fost
un spectator şi nimic mai mult la toate evenimetele petrecute între paginile
acestei cărţi. Am cunoscut caractere în care m-am regăsit, dar al căror comportament
nu l-am corectat cum sunt veşnic îmboldită în cazul altor cărţi.
Începutul
este destul de clar şi pentru unii ar putea ruina suspansul de la sfârşitul
poveştii. Pentru mine nu, tot ce a făcut a fost să mă intrige şi mai tare,
trebuia să ştiu cum s-a ajuns acolo.
Invitaţia
la vals derulează povestea de dragoste a lui Tudor Petrican şi a Mihaelei
Deleanu, doi studenţi cu două firi asemănătoare, dar îmboldite de cu totul alte
simţăminte.
După
cum spuneam la început, am fost un simplu spectator, nu-mi doream să intervin,
nu mă supăra nicio acţiune a personajelor, fie ea greşită sau nu. Aţi putea
spune că nu-mi păsa de ele, însă nu este aşa. Convingerea cu care fiecare
personaj îşi alegea calea pe care avea să o urmeze mă făcea instantaneu să fiu
cu ochii în patru pe răspunsul celuilalt. Un joc periculos, dar prea incitant
pentru a i te opune.
Personajele
au fost creionate atât de frumos, cu toate defectele la iveală şi cu calităţile
lăsate în umbră. Scriitorul s-a bazat mai mult pe viciile fiecărei
personalităţi, pentru că acestea conduceau firea personajelor principale.
Frica
de a te îndrăgosti şi de a fi rănit şi umilit, pe o parte, şi mândria de a nu
te lăsa călca în picioare după ce ai fost rănit, pe cealaltă. Ar fi fost frumos
să avem două perspective la această poveste, însă avem parte doar de prima,
perspectiva lui Tudor Petrican.
Mândria amândurora îi aduce în faţa unor evenimente care ar fi evitate uşor,
dacă cei doi ar fi comunicat. Dar cum persoanele sunt rar împinse, în dragoste,
de către raţiune către compromis, inima decide să se apere şi mândria ne
orbeşte de multe ori.
Dragostea
care îi consumă pe cei doi, le hrăneşte totodată răzbunările şi visurile, însă
îi distruge pentru că nu pot avea ceea ce amândoi îşi doresc de fapt,
mângâierile celuilalt. Fiecare doreşte ca celălalt să simtă acelaşi lucru, să
simtă cu aceaşi intensitate.
Stilul
autorului este incredibil, te transportă
în viaţa personajele şi te face să simţi cu aceaşi intensitate dragostea care
se înfiripă între cei doi. Este un stil care te prinde şi care reuşeşte să
evidenţieze cum în dragoste cei mai vinovaţi de distrugerea ei sunt chiar îndrăgostiţi,
care se tem că cealălalt nu va răspunde cu aceaşi intensitate, iubirii lor.
Eu
recomand romanul Invitaţia la vals de
Mihail Drumeş, pentru că îl consider un roman care reuşeşte să evidenţieze
foarte bine modul în care ne lăsam influenţaţi de temerile noastre şi de frica
de a fi răniţi de către ceilalţi.
„[...]
pasiunile fug de lumină – lumina le omoară.”
„Între
noapte şi zi poate să fie un contrast. Dar acest contrast nu tulbură câtuşi de
puţin coexistenţa lor.”
„Unele
întâmplări mărunte din viaţa noastră, în loc să ni se şteargă din minte îndată
după săvârşirea lor, printr-un inexplicabil joc al funcţiei perceptive, ne
rămân fixate în memorie, uneori cu o lumină şi limpezime atât de neaşteptate în
ceea ce oriveşte detaliile, încât depăşesc adesea evenimentele capitale care ne
angajează soarta.”
„Numai
lipsa unui obiect ori a unei fiinţe, care ne-a aparţinut o dată, ne pune în
lumină adevăratul preţ.”
„Între
închipuire şi realitate se ivesc goluri care trebuie umplute la loc. Uneori,
însă, se deschide o adevărată prăpastie şi n-ai cum s-o umpli. Atunci fapta
rămâne neîmplinită, suspendată în aer. Închipuirea ţese simplist, în linii
mari, fără a veea detaliile care de multe ori sunt mai importante decât
principalul.”
„Oricum
- era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.”
„Paradisul
n-are numai un şarpe, ci mai mulţi.”
„Marile
dureri nu dor la început. Sunt mari pentru că deschidem o rană care nu se mai
vindecă.”
„Iubirea
e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere
nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă.”
Comentarii
Dupa ce am terminat Scrisoare de dragoste, mi-am propus sa citesc toate cartile lui Drumes pentru ca sunt geniale!
Dragute citate.
Te pup ♥