RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman

O lume în care sufletul oamenilor se află în afara corpului, o lume populată de vrăjitoare, urși cu armură și în care o substanță misterioasă, numită Praf, îi uimește pe unii și îi înspăimântă pe alții – acesta este universul Lyrei Belacqua, eroina Luminilor Nordului.

Fata pornește la doar unsprezece ani în cea mai mare aventură a vieții sale, spre tărâmul întunecat și magic al Nordului, ca să-l salveze pe Roger, cel mai bun prieten al ei. Fără știrea Lyrei însă, rolul pe care-l are de jucat e mai mare de-atât: călătoria ei devine poveste și povestea legendă, pentru că, de deciziile pe care le va lua, depinde însăși soarta lumii.

Luminile Nordului de Philip Pullman (editura ARTHUR, 2014)

Nu am mai scris o recenzie de ceva timp şi deşi am încercat să mai fac o recenzie la trilogia lui Pullman, nu mi-a plăcut deloc ce a ieşit, aşa că o rescriu.

Pentru mine trilogia asta are ceva al ei, unic, în modul în care este scrisă şi în modul în care acţiunea se împleteşte pe parcursul celor trei cărţi. Să spun că e middle grade şi că am găsit asta enervant, ar fi o minciună. Există cărţi middle grade, printre care şi aceasta care se pot citi oricând şi oriunde, doar să nu ajungeţi la un plot twist şi să rămâneţi şocaţi prin metrou.

Mă tot gândeam la protagonişti de 12 ani, care înfruntă toate obstacolele şi care parcă le fac prea bine, apoi mă gândesc la mama povestindu-mi toate peripeţiile din copilărie. Să spunem că la un anumit grad lucrurile sunt destul de asemănătoare.

Luminile Nordului, prima carte din trilogia lui Pullman, prezintă viaţa Lyrei Belacqua, o fată care nu are timp de aranjat şi purtat ca o lady. Se joacă cu prietenul ei, Roger, pe străzile Oxfordului şi nu lasă niciun băiat să creadă că ea nu poate face faţă provocării. Într-un cuvânt este băieţoasă. Dar nu aici se opreşte personalitatea Lyrei, pe care îmi place să mă axez, pentru că Luminile Nordului, demonstrează cât de mult se poate transforma o persoană. Ea este încăpăţânată şi nu îi pasă deloc de profesorii care încearcă să o ţină în frâu, nu se plânge, alege doar să facă ce o face fericită.

Intriga din Luminile Nordului apare la începutul romanului, prin personajul Lordului Asriel şi continuă prin apariţia doamnei Coulter. Două persoanaje destul de opuse, care vă vor chinui mental. Nu pot spune că există o categorie pentru ei, dar dintre adulţi romanului sunt cei mai interesanţi, atât ca personalitate, cât şi în ceea ce priveşte acţinile întreprinse.

Luminile Nordului prezintă un început destul de încet, fiind povestit în mare parte din perspectiva Lyrei. Misterul însă este ceea ce atrage şi te ţine prins de această carte. Încă de la început prin răpirile copiilor şi prin anumite schimbări de perspectivă, care răspund la anumite întrebări, însă ridică altele. Pe lângă acest mister există şi creaturile create şi fiinţele care străbat lumea lui Pullman, printre care se numără daemoni – cei mai speciali şi cei mai interesanţi, zic eu, din trilogie, vrăjitoare, urşi cu armură şi alte creaturi cu moralitate mai gri.

Aş spune că Luminile Nordului este o mare introducere în ceea ce priveşte lumea pe care Pullman a creat-o, atrăgând cititorul cu un plot destul de fix, cu puţine sub-ploturi, care îşi arată adevăratul potenţial abia la final.

Pumnalul Tăinuit, se ridică la aşteptările pe care le crează finalul primului volum. Dinamismul acţiunii se schimbă, în mare parte datorită schimbărilor mai frecvente de perspective şi aducerea în prim-plan a unui personaj care poate schimba totul. 

Se continuă plotul din Luminile Nordului, care deşi vag în acest prim volum, capătă o altă nuanţare în acest al doilea, nu doar prin schimbarea perspectivelor, ci şi prin adăugarea unor noi personaje, cu moralitate puţin mai gri. Sincer, dacă mă gândesc mai bine fiecare parte consideră modalitatea de acţiune potrivită, având în vedere ce ar putea face inamicul.

În Pumnalul Tăinuit, avem parte şi de o împărţire a rolului principal. Lyra face cunoştinţă cu Will, care devine o parte importantă din acţiunea volumului.

Dacă Luminile Nordului poate fi percepută ca o introducere, al doilea volum lasă deoparte toate introducerile şi abundă de acţiune, din toate perspectivele. Numeroase schimbări în ceea ce priveşte scopurile personajelor şi numeroase planuri de acţiune. Toate acestea se leagă foarte frumos, prin schimbarea perspective atunci când este nevoie sau atunci când este necesară lăsarea cu gura căscată a cititorului.

În Pumnalul Tăinuit se pune accentul atât pe acţiune şi momente şocante, cât şi pe o dezvoltarea a personajelor, în toate direcţiile. Cumva însă lucrurile nu devin prea greu de urmărit, ci din contră şocurile sunt absorbite de intriga care se pune în prim plan odată cu schimbarea scopurilor personajelor.

În ultimul volum al trilogiei, Ocheanul de Ambră, dezvoltarea lumii create este în prim plan, din nou există o schimbare a perspectivelor care să ajute la acest lucru. Planurile şi scopurile personajelor converg către un singur scop.

În ceea ce priveşte personajele, importanţa acţiunilor se întoarce la Will şi Lyra, care trebuie să treacă printr-o mulţime de aventuri pentru a repara rău făcut în trecut. Aceştia sunt împinşi la maxim şi trebuie să demonstreze că sunt destul de puternici să treacă şi peste cele mai mari frici.

Per total în ceea ce priveşte nuanţele plotului, în volumul doi şi trei se poate observa o discuţie despre religie, care nu este tocmai pro. Însă personal nu am avut nicio problemă, pentru că deşi este atacată, am privit religia din aceasta trilogie ca fiind ceva asemănător cu creştinismul, însă nu total acelaşi lucru. Originile sunt destul de asemănatoare şi doar puţin schimbate pentru a se putea încadra în lumea creată, însă într-un final discuţia aprinsă din această trilogie, cred eu, poate fi constructivă. Încă un lucru, plotul în ceea ce priveşte religia este dezbătut de personajele mai învârstă.

În concluzie trilogia Materiile Întunecate este o aventură plină de intrigă, mister şi magie şi multitudinea de prietenii legate. Lumea creată este unică, iar stilul de scriere şi modul prin care personajele se dezvoltă aduc alte plusuri modului în care acţiunea se dezvoltă pe parcursul celor trei volume.

Recomand această trilogie pentru toţi iubitori de fantasy şi să nu vă lăsaţi păcăliţi de targetul acesteia. Această trilogie este multe lucruri, dar nu foarte mult middle grade.