Wrap up august
În august am avut o lună mai leneşă, dar cred
eu că asta se datorează timpului liber şi faptului că asta mă face să lenevesc
mai mult decât de obicei.
Lasând deoparte asta şi bucurându-mă de faptul
că de două zile încoace sunt foarte activă, am zis să postez şi wrap up-ul
pentru august, până nu se strică treaba.
*sper să reuşesc să postez şi bookhaul-ul,
luna asta.*
Genesis de Bernard
Beckett (4 stele pe GoodReads) – această cărticică pe cât de scurtă, pe atât de
bine reuşeşte să te lase fără cuvinte. E greu de rezumat un plot şi e şi mai
greu să-ţi dai cu părerea despre personaje. Genesis prezintă
în acelaşi timp două poveşti, stilul fiind cel de interviu, prin care află atât
trecutul, cât şi prezentul naţiunii în cauză. Romanul are 7 părţi, iar
suspansul şi intriga nu încetează să vină după fiecare sfârşit de capitol.
Recomand romanul pentru un science fiction care o să vă lase fără cuvinte şi
care discută cu multă inteligenţă ce înseamnă de fapt să fii om.
Antigoddess (Goddess War #1) de Kendare Blake ( 3
stele pe GoodReads) – am avut parte de un roller coaster, însemânând că mi-a
plăcut tot la prima parte, de la plot la personaje, şi undeva pe la jumate,
personajele – o parte din ele – au început să mă enerveze. Antigoddess rezumă
viaţa zeilor din Grecia Antică în zilele noastre, într-o perioadă destul de
neagră – aceştia sunt pe moarte. Pentru a stopa acest lucru, Athena face tot
posibilul să găsească o profetă care-i poate oferi răspunsuri.
Antigodess are un plot plin de mister şi destul de fix, în ceea ce
vrea să rezolve, dar este şi destul de înceată la capitolul acţiune şi sinceră
să fiu nu pot spune că scena de luptă finală mi-a plăcut în ceea ce priveşte
motivul pentru care a avut loc, în primul rând. A primit 3 stele pentru
personajele Athena şi Hermes şi tot pentru ele vreau să continui trilogia.
A Mortal Song de
Megan Crewe (2 stele pe GoodReads) – e-book-ul pentru această carte mi-a fost
oferit de către autoare şi este un ARC, cartea urmând să apară în septembrie.
Am vrut să-mi placă cartea asta, pentru că începutul a fost foarte bun,
prezentând un personaj feminin care nu este cel ales în a salva lumea, dar care
ajunge să facă pe cel ales la fel de mult. Având acţiunea plasată în Japonia
zilelor noastre, A Mortal Song, ne introduce în lumea Sorei, o fată care
află că toată viaţa ei este o minciună şi că de fapt ea nu este kami – fiinţe
protectoare ale naturii, ci un simplu om. Toate bune şi frumoase până când
lamentările protagonistei încep să mă calce pe nervi. Am înţeles, eşti om şi nu
ai puteri, dar nu da vina pe cei din jur pentru că ei au. Nici romance-ul nu
m-a impresionat, de altfel nici încercarea de triunghi amoros. În cele din urma
mi-a plăcut lumea creionată şi am detestat personajele.
Vorbitor în Numele Morţilor (Jocul lui Ender #2) de
Orson Scott Card ( 4 stele pe GoodReads) – nu la fel de plin de suspans ca
Jocului lui Ender, însă abundent de această dată de filosofie şi moralitate.
Volumul doi din seria Jocul lui Ender
m-a surprins, prin trecerile în timp pe care le face, şi pe care le ador, şi
personajul pe care reuşeşte să-l aducă în prim plan, un Ender mai matur şi mai
conştient de ce se întâmplă în jurul său. Carte nu abundă de acţiune, însă are
un suspans şi mister care te ţin lipit de carte. Deşi are capitole destul de
lungi, stilul nu este greoi. În ceea ce priveşte seria o să o continui în
engleză pentru că la acest volum am avut câteva probleme cu traducerea.
The Martian de Andy
Weir (abandonată) – cu părere de rău nu am putut termina această carte.
Explicaţiile nesfârşite şi lipsa de personalitate a personajului principal m-au
făcut să renunţ la ea. Înţeleg că este o poveste despre supravieţuire, dar e ok
să reacţionezi mai urât sau să fi şocat pentru 3 paragrafe când afli că eşti
singur pe Marte, cu provizii limitate care sigur nu îţi ajung până vine un alt
echipaj. Am încercat şi am eşuat. O să încerc filmul.
Life Before Legend, Prodigy, Champion (Legend #0.5, #2, #3) de
Marie Lu (4, 5, respectiv 5 stele pe GoodReads) – nu ştiu cât de mult aş putea
să o recomand pe Marie Lu. Această trilogie nu este distopia obişnuită, atât în
ceea ce priveşte plotul, cât şi faptul că de la bun început este povestită din
două perspective. Chiar nu ştiu ce aş putea spune ca să vă conving să o citiţi,
urmează o recenzie destul de curând. Recomand pentru plot, acţiune şi romance,
dar mai ales pentru personajele principale: Day şi June.
Voi ce aţi citit în luna august?
Comentarii
Imi atrage atentia Angelfall, dar per total toate cartile sunt foarte interesante.