RECENZIE: Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

“Nick Carraway, un tânar fascinat de visul american, proaspăt venit la New York şi doritor de succes, împărtaşeşte povestea transformării lui James Gatz în Jay Gatsby.

Pe fundalul unei Americi prospere dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii faţă de Daisy Buchanan, îşi schimbă viaţa, devenind din student la Oxford gangster, traficant de alcool şi apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se împlineşte însă; rămâne povestea donquijotescă a Marelui Gatsby, desfaşurată odată cu un iluzoriu, nesfârşit American dream.”

Recenzia este scrisă mai demult, am modificat-o puţin, sper să vă placă. Ce trebuie să ştiţi este că trebuie să citiţi cartea, este incredibilă.

Am avut mereu un mare respect faţă de clasici. Modul lor de a contura povestea, de a contura personajele este uimitor.

Modul magnific prin care F. Scott Fitzgerald ne atrage cu uşurinţă în lumea superbă şi fabuloasă a lui Gatsby este de invidiat.

Deşi mă aşteptam ca povestea să fie spusă din punctul de vedere a lui Gatsby, către final m-am bucurat de alegerea autorului.

Acţiunea se pretrece în anii ’20, unde suntem întroduşi în fabulosul New York de către Nick Carraway, un bărbat dornic de schimbare şi dezvoltare.

Cel mai mult din roman reiese personalitatea şi caracterul personajelor, şi modul în care emoţiile le afectează acţiunile. Am fost mereu surpinsă de modul în care clasicii reuşesc să prezinte atât de clar defectele şi calităţile unui personaj, reuşind să ne arate cum partea sa bună încearcă să o acapareze pe cea rea.

Oamenii erau libertini, se puteau exprima liber, unii neavând frică de consecinţele acţiunilor lor. Impulsivitatea pe care am văzut-o în anumite persoanaje şi naivitatea altora, se contrastau perfect.

Personajul cel mai surprinzător a fost, desigur, Jay Gatsby. La început l-am privit ca pe un mister, însă descoperindu-l am ajuns să-l privesc cu admiraţie, dar şi cu scepticism.

Sensul pe care l-a dat vieţii lui, determinarea care l-a condus către împlinirea dorinţei sale, au fost calităţile care au făcut din el un model pentru mine. Însă asta nu înseamnă că defectele lui dispar, lupta pe care o dă cu el însuşi încercând să descopere ce ar vrea să facă, dar totodată şi ce e corect, este ceea ce îl face să fie om.

Un alt personaj care m-a suprins a fost Daisy, prima scenă în care am întâlnit-o am adorat modul ei de a privi lucrurile, cunoscând-o mai bine, însă, nu am mai avut acelaşi sentiment. Este prima dată când întâlnesc un personaj care îmi schimbă părerea despre el atât de radical, care mă face să nici nu îl respect.

Romanul prezintă tipologii de oameni, modul lor de a percepe fiinţele de lângă ei, frica şi curajul de a spune ce gândesc.

Întotdeauna am fost suprinsă de creionarea personajelor din romanele clasice, deoarece, cred eu, faţă de cele din ziua de azi, personalitatea lor e mult mai bine surprinsă. Mereu ajung să mă întreb, oare aş fi reacţionat la fel?

Sentimentele care împing un personaj să reacţioneze într-un fel la o întâmplare, îl fac pe altul să reacţioneze total opus. În timp cel îl respecţi pe unul pentru curajul lui, îl urăşti pe celălalt pentru laşitatea de care dă dovadă.

Am descoperit, alături de Nick Carraway, că adevărul, crud, doare, însă este o laşitate să te ascunzi, să fugi. Oameni au tendinţa să fug atunci când greutaţile apar, sau să plece atunci când perspectiva din care privesc ei lucrurile nu mai este la fel de bună ca înainte.

Dar asta nu înseamnă că nu există şi oameni care vor rămâne lângă tine.

În final această carte ne prezintă şi o prietenie adevărată, prietenia dintre Jay Gatsby şi Nick Carraway. O prietenie pe care mulţi ar dori-o, dar nu mulţi o găsesc în viaţa pe care o trăiesc.

Recomand această carte, la fel de mult cum recomand fiecare clasic, pentru că autori romanele clasice sunt cei care vă vor face să aveţi o multitudine de sentimente.

Încă nu am văzut filmul, cel cu Leonardo Dicaprio, dar după sesiune, cred că îl voi viziona. Din câte am înţeles respectă foarte bine cartea, doar petrecerile sunt puţin prea extravagante.

“ ’Whenever you feel like criticizing anyone’, he told me, ‘just remember that all the people in this world haven’t had the advantages that you’ve had’ “ 

“ ‘I’m glad it’s a girl. And I hope she’ll be a fool – that’s the best thing a girl can be in this world, a beautiful little fool.’ “ 

“ ‘You see I think everything’s terrible anyhow’, she went on in a convinced way. ‘Everybody thinks so – the most advance people. And I know. I’ve been everywhere and seen everything and done everything.’ “ 

 

“She was incurably dishonest. She wasn’t able to endure being at a disadvantage and, given this unwillingness, I supposed she had begun dealing in subterfuges when she was very young in order to keep that cool, insolent smile turned to the world and yet satisfy the demands of her hard, jaunty body.

It made no difference to me. Dishonesty in a woman is a thing you never blame deeply- I was casually sorry, and then I forgot.” 

“She saw something awful in the very simplicity she failed to understand.” 

“He talked a lot about the past, and I gathered that he wanted to recover something, some idea of himself perhaps, that had gone into loving Daisy.”

“He stretched out his hand desperately as if to snatch only a wisp of air, to save a fragment of the spot that she had made lovely for him. But it was all going by to fast now for his blurred eyes and he knew that he had lost that part of it, the freshest and the best, forever.” 

“Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter – tomorrow we will run faster, stretch our arms farther… And one fine morning -

So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.”