Săptămâna care m-a pus pe gânduri…

Mai sunt două zile până la sfârşitul săptămânii, însă sunt singură că am primit destule impulsuri ca să scriu o postare random. S-au adunat destul de multe în mintea mea, însă nimic nu părea bun de pus pe hârtie, de publicat.
Postarea este plină de gif-uri, pentru a o face mai amuzantă.
Primul impuls legat de o postare random a fost religia. Credem sau nu?
Cred şi nu. E greu de spus. Asta a fost mereu o întrebare grea care ridică alte semne de întrebare. Îi respect pe cei care cred, dar si pe cei care nu cred. E alegerea lor.
Totuşi cum eu sunt nehotărâtă nu am putut să fac o postare legată de asta. E decizia fiecăruia să urmeze calea pe care o consideră bună pentru el. Nimeni nu ar trebui să-i impună ce să facă sau să gândească.
Şi aici termin cu asta, deoarece nu cunosc lucrurile foarte bine şi nu doresc să stârnesc discuţii în contradictoriu.
Al doilea impuls a fost o campanie de promovare a lecturii. Am vrut să mă alătur, încă vreau, doar că nu ştiu exact cum să fac asta, în momentul acesta şi nu mi s-a părut corect să postez şi totuşi să nu mişc ceva în lumea din jurul meu.
Mai multe lucruri despre campanie aflaţi AICI. Eu consider că este foarte frumos şi important ce fac fetele. Cred că până la urmă toată lumea ar trebui să-şi facă timp măcar pentru câteva pagini pe zi. Câteva cuvinte pot face minuni. O să revin la asta mai târziu.
 În satul în care locuiesc nu există o bibliotecă, a existat însă neavând fonduri acum cărţile zac cine ştie pe unde. Sincer, ideea mea a fost şi este să reuşesc cumva să o deschid. Însă pentru asta trebuie să ajung la primar, iar timpul meu pentru a pune cap la cap argumente valide este destul de scurt, la momentul actual.
Le susţin pe fete, chiar dacă nu am postat pe blog, m-au inspirat. Însă cum am spus nu am vrut să postez pe blog, neştiind sigur dacă chiar pot face ceva.
Al treilea impuls a fost în legătură cu recenzarea cărţilor şi cum asta îi impulsionează pe alţi să cumpere sau nu o carte.
Fiecare carte are cititorii săi, nu am spus eu asta însă nu ştiu sigur cine a spus-o. M-aş simţi destul de vinovată dacă cineva ar spune nu unei cărţi doar pentru că mie nu mi-a fost pe plac. Toate cărţile publicate au şi părţi bune şi părţi rele, dar sunt privite pe rând din mai multe puncte de vedere.
Dar asta nu înseamnă că ar trebui să minţim în recenzii, din contră adevărul este esenţial, pentru că ceva ce pe noi ne-a deranjat, pe altul poate nu o să-l deranjeze şi multe alte exemple.
Termin şi cu subiectul acesta, deoarece nici aici nu sunt expertă şi dacă o să mai continui probabil o să credeţi că mă contrazic singură.
Al patrulea impuls şi ultimul a fost acum câteva momente legat de un filmuleţ, găsit din întâmplare. Minunile pe care le pot face cuvintele şi oamenii care ştiu cum să le folosească.
Eu sunt destul de familiară cu aceste minuni şi de aceea vrea să vadă şi alţi ce pot face ele. De aceea m-am hotărât ca anul acesta să mă alătur unei organzaţii studenţeşti şi să încerc să schimb ceva în jurul meu, este un ţel personal.
Întrebările mele sunt:
*      Credeţi sau nu într-o fiinţă divină?
*      Participaţi la campania iniţiată de fete pentru promovarea lecturii?
*      Cum credeţi că ar trebui să fie recenzată o carte?
*      Credeţi în minunile cuvintelor?

Cam acestea sunt lucrurile despre care chiar simţeam nevoia să vorbesc cu voi. Sper să revin cu o recenzie, cât mai curând.

Comentarii

Madeline a spus…
Interesant articol. M-a impresionat foarte mult videoclipul. Mi s-a facut pielea de gaina cand a aratat ce a scris femeia aia acolo. :))
Acum, sa raspund la intrebari.
1. Cred in Dumnezeu, dar cred mai mult in mine.
2. I'm in. Sper sa pot ajuta cat mai mult cu toate ca acusica vine bac-ul peste mine.
3. Mie imi place orice fel de recenzie, doar sa nu aiba spoilere.
4. Da, cred! Cuvintele pot schimba viata cuiva, daca stii sa le spui cand si cum trebuie.

Pupici! <3
meduza a spus…
Ai avut-o pe săptămână! Mă bucur că această campanie te-a inspirat și apreciez că ai scris câteva cuvinte și chiar dacă nu te implici oficial, vrei să ajuți :* Mult succes cu biblioteca locală!
Ca să îți răspund la întrebări, nu știu ce cred. Sunt destul de confuză privind credința, divinitatea, religia. Cred că da, există o ființă superioară nouă, dar nu știu câtă legătură are cu ce e scris în biblie, sau mă rog, nu știu cât adevăr există în biblie. Da, particip, încep facultatea și vreau să ajut cât mai mult. O recenzie ar trebui să fie sinceră. Asta e cel mai important. Să fie sinceră și obiectivă. Poate la început o descriere a cărții cu puncte salbe și puncte tari și apoi o părere personală, fie ea negativă sau pozitivă. E imposibil să ne placă toate dar toate cărțile pe care le citim :)
Consider că într-adevăr, cuvintele sunt foarte puternice și pot răni sau face minuni, tocmai de acee e necesar să nu aruncăm vorbe la întâmplare, pentru că uneori e imposibil să le retragem, și e important să știm când să vorbim, pentru a ajuta, pentru a face un bine.

Foarte interesantăă postarea :* Mi-a dat și mie puțin de gândit :)
meduza a spus…
Am scris răspunsurile unul după altul :)) Scuze. :D
Denisa C a spus…
Madeline, Furelise ma bucur ca v-a placut postarea mea, postarea cu putin din toate.
Furelise chiar o sa incerc sa ma implic mai mult in campanie si o sa incerc sa imi oblig prietenii sa citeasca. :D
mm a spus…
Ce random e postarea random, îmi place modul ăsta de postări. E interesant.

1. Cred relativ în Dumnezeu, nu îmi prea place ce e scris în biblie fiindcă e controversat, complicat şi există multe contradicţii. Mi-l imaginez pe Dumnezeu ca pe tipul simpatic care îţi spune ce ar trebui să faci, care te motivează şi te susţine. Nu mi-l imaginez aşa cum e redat în icoane, mi se pare o aiureală ca toată lumea să aibă acelaşi tip de Dumnezeu, al meu e diferit. Uneori mă gândesc că Dumnezeu e conştinţa, vocea aia interioară care îţi spune "nu face aia, e greşit" sau "opreşte-te din comentat, nu e frumos". Cred că nu are sens ce am scris, dar îmi e greu să explic.

2.Aş vrea să particip dar din acelaşi motiv că şi tine, sunt un pic timorată. M-aş simţi ciudat să mă înscriu şi să nu am timp să mă implic cu adevărat.

3. Îmi plac recenziile ce cuprind multe păreri personale, daca aş vrea doar un rezumat nu aş mai căuta o recenzie. Îmi plac recenziile sincere.

4. Cuvintele sunt precum un cuţit cu două lame, te pot motiva şi ajuta, dar te pot şi distruge. Îmi plac oamenii care gândesc înainte de a vorbi, care înţeleg gravitatea unor vorbe.

Postări populare de pe acest blog

RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu

RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman