RECENZIE: Jocurile Foamei (Jocurile Foamei #1) de Suzanne Collins

Rezumat:  “Ai putea supravieţui în sălbaticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare? Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în lupta pe viaţă şi pe moarte, televizată în direct şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi... viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?”

Părerea mea:

Uhuu, motive, câte motive aş avea aici. Seria  “Jocurile Foamei” de Suzanne Collins este genială, magnifică. Te lasă fără cuvinte. Să încep totuşi cu motivele.

1.      E eroină neînfricată – Katniss Everdeen. ( cât de tare e numele)

2.      Acţiune cât cuprinde.

3.      Umor pe alocuri.

4.      Ştiu că e urât din partea mea să-l las ultimul, dar doamnelor şi domnilor: Peeta Mellark.

O să încep prin a spune că am văzut fimul înainte să citesc cartea, dar l-am văzut şi după ce am citit cartea. O diferenţă uriaşă.

Distopiile devin din ce în ce mai geniale, chiar dacă sunt peste tot, se diferenţiază foarte mult. “Jocurile Foamei” este o carte incredibilă din punct de vedere a tot ceea ce trebuie să conţină o carte că să fie uimitoare. Probabil n-aş rezista nici două zile în lumea distopică a lui Suzanne Collins, ce să mai zic de jocuri.

Acţiunea este văzută prin ochii eroinei, Katniss Evedeen, o adolescentă de şaisprezece ani, care a văzut cam tot ce-i mai rău în lume. Felul în care sunt împărţite districtele şi faptul că fiecare are câte o îndeletnicire nu prea îţi dă multe opţiuni.

Cel mai mult m-am speriat de cruzimea cu care erau trataţi cei din Districte de către Capitoliu. Cât de bolnav să fi, încât să creezi o emisiune televizată în care douăzeci şi patru de copii, deoarece sunt aleşi cei între doisprezece şi optsprezece ani,  se omoară între ei?

Cruzimea nu se rezumă doar la asta, ci şi la faptul că cei din Capitoliu sunt extrem de entuziasmaţi în legătură cu jocurile.

Cei douăzeci şi patru de aleşi, numiţi tributuri, trec printr-o mulţime de schimbări, doar ca să le facă pe plac celor din Capitoliu, să facă spectacol. Dar apoi sunt aruncaţi în arenă unde trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a supravieţuii. La final rămânând doar un singur învingător.

Mă întorc asupra personajelor, unde s-au petrecut schimbări nu foarte majore, dar s-au petrecut.  Cum vedem acţiunea doar prin ochii lui Katniss, nu asistăm chiar la foarte multe schimbări ale personajelor, dar sunt şi acestea.

Cred că aş fi preferat partea din arenă povestită din mai multe unghiuri, cum ar fi cel a lui Cato, deoarece el era cam al doilea în rând, după Capitoliu, în ceea ce priveşte cruzimea. Îmi doream să aflu de ce era aşa pornit să câştige, ok cu execepţia faptului că vruia să rămână în viaţă.

Acţiunea de care are parte toată lumea din arenă se revarsă şi asupra lui Katniss, deoarece atunci când urmăreşti Jocurile Foamei, nu trebuie să te plictiseşti.

Peripeţiile prin care trece şi probleme pe care trebuie să le înfrunte, fac din Katniss o personă mai puternică şi mai hotărâtă. Aminitirile însă o ţin legată de familie, amintindu-i constant că trebuie să lupte nu doar pentru ea, ci şi pentru surioara ei.

Recunosc că  a trecut ceva vreme de când nu am mai fost aşa entuziasmată de un personaj masculin. Bine ai venit în lumea mea Peeta. Am fost confuză la început, nu ştiam exact ce să mă aştept de la el, chiar dacă am văzut filmul, bunătatea şi naivitatea lui mă făceau să cred că e ceva mai mult.

 Îmi era imposibil să cred că un băiat, care trăieşte într-un asemenea mediu, nu a dezvoltat sacrul mecanism de apărare: “sunt tare, pleacă”. Dar Peeta nu e aşa, undeva pe la jumătatea cărţi, simţeam cum toate cuvintele lui erau reale, tot ce simţea era adevărat şi nu o prefăcătorie.

Relaţia dintre el şi Katniss, a fost umitor de privit, confuzia lui Katniss m-a enervat  pe alocuri, deoarece consider că nu ai cum să dezvolţi sentimente pentru cineva care apare în carte doar treizeci de pagini, indiferent dacă îl cunoştii mai de mult. Da, despre tine e vorba Gale.

Finalul a fost cel mai dureros, mai ales când am citit imediat sub ultima frază “finalul cărţii întâi”. Dar am atâtea întrebări… Peeta… nu!

Da, mi-au trebuit câteva minute să realizez că nu am a doua carte şi că va mai trebui să aştept, dar încă nu-mi venea să cred.

Seria, merită. Este genială şi am numai cuvinte de laudă pentru Suzanne Collins. 

~Citate~

“-Katniss, am spus, cu voce tare.

E planta de la care îmi vine numele. Şi am auzit vocea tatei, glumind:

-Atâta timp cât te poţi găsi pe tine însăţi, n-o să rabzi niciodată de foame” 

“-Ştiu că i-am promis lui Haymitch c-o să facem exact ce ne spun, dar nu cred că a avut în vedere o situaţie ca asta.

-Oricum unde e Haymitch? N-ar trebui să ne ferească de aşa ceva? întrebă Peeta.

-Cu atâta alcool în el, probabil nu e indicat să-l avem în preajma unui foc deschis, spun eu.”

“-Şi crezi c-o să le placă? o întreb.

-Nu şi dacă le arunci tot timpul priviri crunte. Ce-ar fi să le păstrezi pentru arenă? Gândeşte-te în schimb că te afli printre prieteni, spuse Effie.

-Pariează cât de mult voi supravieţui! izbucnesc eu. Nu-mi sunt prieteni!

-Ei, atunci încearcă să pretinzi că-ţi sunt! se răsteşte Effie. Pe urmă se controlează şi mă priveşte cu o expresie radioasă. Vezi? Aşa. Îţi zâmbesc, deşi mă exasperezi.” 

 “-Mai întâi apleacă-te o clipă, zice el. Trebuie să-ţi spun ceva.

Mă aplec şi îmi lipesc urechea teafără de buzele lui, care mă gâdilă, în timp ce îmi vorbeşte în şoaptă.

-Nu uita că suntem îndrăgostiţi nebuneşte, aşa că poţi să mă săruţi ori de câte ori simţi nevoia."

“-Se pare că seamănă cu tine, spuse Peeta.

Aproape că uitasem de prezenţa lui.

-Oh, nu, Peeta. Ele fac minuni. Capra aia n-ar mai fi putut să moară nici dacă s-ar fi străduit, zic eu.

[…]

-Nu-ţi face griji. Eu nu mă străduiesc, glumeşte el.” 

“Fie ca sorţii să fie mereu de partea voastră. “

Nu m-am putut abţine, arată mult prea tare!