RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

Rezumat: “Clary Fray, o fată de cincisprezece ani, are darul Vederii... un dar pe care ceilalţi oameni nu-l au. Ea vede vampiri, vârcolaci, zâne, demoni şi alte creaturi care populează Lumea din Umbră.

În Oraşul Oaselor, cartea întâi din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare şi ea însăşi e atacata de un demon – un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni şi să-i controleze pe vampiri şi vârcolaci.

De asemenea, Clary îl întâlneşte pe Jace, un tânăr fermecător, şi, împreună cu el, încearcă să dezlege nenumaratele taine ale Lumii din Umbra. Cine a răpit-o pe Jocelyn? Unde se află Pocalul Mortal şi ce puteri are acesta? Cine l-a transformat pe Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, în şobolan şi cum poate fi desfăcută vraja? Cum a reuşit Clary să dobândească dintr-odată Vederea? De ce sunt demonii interesaţi de o mundană oarecare?

Nu în ultimul rând, Clary încearcă să-şi înţeleagă propriile sentimente – în ce relaţie se află ea de fapt cu Jace şi Simon?”

Părerea mea:

Motivele pentru care am adorat acest prim volum al seriei “Instrumente Mortale” de Cassandra Clare, ei bine, delectaţi-vă:

1.      Reîntâlnirea cu lumea vânătorilor de umbre

2.      Personalitatea Clarissei Fray

3.      Un anume vânător de umbre blond – Jace Wayland

4.      Şi puţin din memorabilul Magnus Bane

Avem motive mai diversificate decât la seria “Dispozitive Infernale”, pentru că avem de a face cu alte situaţii si cu alte personaje.

Cea mai mare dezamăgirea a mea în legătură cu acest volum, este că mă aşteptam ca Magnus Bane să apară mai mult, dar vom vedea în volumele viitoare.

Cartea asta mi-a întrecut aşteptările:  de la personaje, la acţiune şi la modul în care autoarea împleteşte momentele acelea perfecte între ele.

Am citit o grămadă de recenzii, despre volumul acesta, ca să nu mai spun de micile citate pe care le găseam peste tot, dar cumva cartea nu şi-a pierdut farmecul.

Am avut parte de toate în volumul ăsta, puţină introducere, amuzament cât curpinde, acţiune în fiecare capitol şi romantism pe alocuri.

M-a uimit mereu modul doamnei Clare de a împletit toate acestea între paginile unei cărţi.

Acţiunea se petrece în New York, unde Clarissa –Clary- Fray are o viaţă de adolescentă cât se poate de normală, asta până când lucurile iau o întorsătură ciudată şi totul se schimbă. Mama ei este răpită, iar ea este introdusă într-o lume de care nu avea habar.

Institutul din New York, unde îşi fac veacul protectorii lumii umane şi inamici demonilor este la fel de impozant ca şi cel din Londra. Elementul comun neaşteptat dintre cele două serii nu este numai Magnus Bane, ci şi motănelul Church, care mi s-a părut mult mai simpatic în seria asta.

După cum aţi observat şi mai sus, atenţia mi-a fost captată şi de Jace Wayland- frumosul vânător de umbre cu părul blond şi o atitudine de băiat rău, uneori poate prea rău.

Relaţia care se dezvoltă încet între el şi Clary este foarte uşor de îndrăgit şi privit. Accentul fiind pus foarte mult pe ei doi, lucru care uneori nu mi s-a părut atât de interesant.

Aş fi vrut ca personajele secundare, cum ar fi  Isabelle  şi Alec să fie mult mai bine conturate, fiindcă, cred eu, chiar merită. Şi altă relaţie pe care ar fi trebuit să se pună mult mai mult accentul este cea dintre Alec şi Jace, care deşi erau parabatai, nu prea se comportau ca atare. 

Poate că autoarea s-a concentrat mai mult pe relaţiile formate de Clary, pentru că şi Simon a avut un cuvânt de spus în legătură cu apariţiile lui. Prietenia lor bizară, m-a făcut să-mi amintesc de o prietenie din viaţa mea. Însă ce s-a întâmplat pe final între cei doi mi s-a părut forţat, sper doar să nu evolueze aşa în volumul doi.

Personajul negativ este sadic şi sumbru, bine ascuns şi cu scopuri destul de rele. Manipulator şi un mare mincinos, cred că este singurul personaj pe care nu am putut să-l agreez, deloc.

Ca de fiecare dată am fost în ceaţă în ceea ce priveşte trădători, nu puteam să cred. Mereu îi omit deşi sunt chiar în faţa mea. De data asta şi aliaţi m-au luat prin surprindere.

Iar finalul a fost dureros, pentru că deşi ştiam ce se va întâmpla, încă nu îmi venea să cred. Comportamentul lui Jace, m-a enervat la culme în ultimele pagini, însă tăria lui Clary mi s-a părut umitoare. 

Cred că acesta a fost punctul forte al cărţii: personalitatea puternică a Clarissei – Clary – Fray. Lucru care mă face să aştept nerăbdătoare lectura volumul doi.

În concluzie orice aţi fi auzit despre serie, cum că nu ar fi frumoasă şi specială eu vă spun că merită. Stilul autoarei este incredibil, iar felul ei de a relata trăile personajelor, fără reproş.