Săptămâna leneşă, dar plină de revelaţii

Am lipsit din nou. Nici nu mai îmi caut scuze. Aseară pur şi simplu căutam ceva, dar nici eu nu ştiam ce.
Ei, cum a fost vacanţa? Cum aţi petrecut de Paşte?

Deşi vremea a fost naşpa, dar spre suprinderea mea ziua de Paşte a fost însorită.  Am petrecut-o împreună cu familia şi m-am simţit atât de bine.

Am avut vacanţă de pe 11 aprilie până pe 22, cred. Frate, toată săptămâna aia a plouat sau a fost frig. Am stat numai în casă. Nu m-a deranjat prea tare pentru că am citit la fel cum aş fi făcut-o şi dacă era soare, dar eu vruiam să ies afară şi să citesc.
Să revin la săptămâna actuală. A fost plină de revelaţii, ca să spun aşa. Să încep cu prima.

Pe 23 aprilie a fost Ziua Mondială a Cărţii, despre care am vrut să fac o postare în ziua respectivă, dar m-am răzgândit. La Universitate a avut loc cunoscutul eveniment pe care editura Litera îl face în fiecare an de Ziua Cărţi. Cele 10 000 de cărţi oferite gratuit cititorilor.

Da, am fost şi eu acolo. Da, n-am apucat nimic.
Evenimentul începea la 18:00, iar eu atunci ieşeam de la facultate. M-am gândit că 10-15 minute nu o să conteze, poate apuc şi eu o carte.

La ce m-am gândit?

Eram acolo la 18:27, ştiu că m-am uitat la ceas, şi pe jos mai erau doar semne de cărţi şi praful.
Okkkkkkkkkk.

Am fost şocată pentru cel puţin două ore. Adică erau 10 000 de cărţi şi chiar dacă nu erau, 5 000 tot au fost. Atâtea cărţi în 27 de minute, pur şi simplu au dispărut.

Am văzut o ştire ceva mai târziu seara aia, oameni aveau deja cinci cărţi în mână şi încă mai căutau. Yap.

Nu ştiu de ce sunt aşa suprinsă, dar mă aşteptam la altceva. Din câte am înţeles evenimentul s-a terminat în 10 minute.

Dar cum eu venisem acolo pentru o carte, am sfârşit prin a plecat cu patru. La câţiva paşi de locul unde a fost celebrul eveniment se afla un Anticariat, de unde nu m-am putut abţine să nu cumpăr ceva. Aşa că mi-am luat:
·       Cartea primului născut (Eragon#2)   de Christopher Paolini
·         Shinning de Stephen King
·         Tess d’Urberville de Thomas Hardy
·         Fundaţia, Imperiul şi Fundaţia de Isaac Asimov

Ultimele trei cărţi sunt cele de la Adevărul, cartonate şi frumoase.

Deci ziua acea chiar a fost un motiv de bucurie până la urmă.
În următoare zi am găsit pe mai multe bloguri, ceea ce pare un trend pe moment. Postările în care literatura YA este blamată şi recomandările sunt să citim altceva.
Am vrut să scriu şi despre asta, dar am renunţat. Până la urmă nu vreau să influenţez pe nimeni în a continua cu YA sau a citi clasici sau science fiction.
Eu le citesc pe toate, citesc orice îmi pică în mână. Sincer, genul e ultimul lucru la care mă gândesc atunci când îmi aleg o carte.

Trebuie totuşi să recunosc că într-una din postări am găsit ceva deranjant. Faptul că citind YA, nu te alegi cu nimic, gradul de inteligenţă rămâne acelaşi şi nu-ţi îmbogăţeşti cu nimic cunoştinţele personale.
Părerea mea este că depinde ce cauţi în cartea respectivă. Tindem, în ultima perioadă, să cer foarte mult de la cărţi, tindem să vrem să fie perfecte. Uităm că sunt scrise de un om. Clişeele care apar în cărţi sunt ceva după care nu mă uit expres.

Nu am înţeles niciodată comparaţia între cărţi sau faptul că mă uit să văd ce clişeu a folosit autoarea/autorul.
Cărţile ne oferă multe. Cunoştinţe, perspective obiective, dar şi personale, curaj.

Citesc clasici. Primul meu roman clasic a fost La răscruce de vânturi, iar asta se datorează în totalitate lui Stephenie Meyer. Eram atât de curioasă să descopăr de ce Bella aprecia această carte, încât a trebuit să o citesc.

Mi-a plăcut. Aşa că am continuat.

Am descoperit-o pe Jane Austen, care este autoarea mea preferată. L-am descoperit pe Oscar Wilde, pe F. Scott Fitzgerald.

Dar asta nu m-a oprit să caut aventura şi în literatura YA, care ne oferă la fel de multe ca şi clasici, dacă suntem atenţi.
Oscar Wilde mi-a arătat că suntem diferiţi ca şi personalităţi, dar că asta nu trebuie să ne facă să ne lăsăm influenţaţi de cei mai puternici decât noi. Trebuie să fim noi cei care ne definim calităţile şi experienţele de viaţă.  Iar Jane Austen mi-a arătat că uneori e bine să laşi prejudecăţile deoparte.

Veronica Roth mi-a arătat cum să-mi înfrunt temerile, cum să nu le las să mă acapareze.  La fel ca şi Stephenie Meyer, amândouă mi-au arătat că merită să lupt pentru ceea ce cred. Merită să continui să lupt. 


Aşa că părerea mea ar fi să citiţi tot ce puteţi. Nu separaţi cărţile pe genuri, nu încercaţi să le găsiţi defecte.

Toate persoanele pe care le cunosc au defecte, toţi prieteni mei au, la fel şi eu, dar asta nu mă împiedică să  le fiu prietenă, nu mă împiedică să vreau să-i cunosc mai bine.
Vă mulţumesc dacă aţi ajuns până aici şi aş vrea să  ştiu şi părerea voastră.

Ce părere aveţi despre evenimentul Litera? Chiar merită?

Sunt cărţile YA depăşite şi pline de clişee?

Comentarii

Unknown a spus…
Hey !Nu esti singura care a ramas surprinsa de cat de repede au disparut cartile !Cred ca in 2-3 minute nu mai era nimic si in plus era mare inghesuiala !Si eu am ajuns la anticariat si mi-am luat cateva carti...poate era acelasi anticariat in care ai fost si tu:)))Bafta la citit!!!
meduza a spus…
Am văzut la televizor ce înghesuială și țărănime a fost acolo. Nu zic, pprobabil că jumătate din ei erau citittori, dar restul erau acolo doar pentru că se dădea ceva gratis, ceea ce mă dezgustă profund. Felicitări Literei pentru inițiativă dar o bilă neagră pentru organizare. Oricum, legat de genuri și eu sunt de acord cu tine. Adică, citesc cam orice. Nu mă feresc nici de Twilight, nici de Mânăstirea din Parma la o adică, și pot să spun că din fiecare carte am învățat ceva. Un cuvânt nou, sau cum să exprim o stare pe care o resimt, sau cum să mă comport într-o situație. Așa că eu în principiu, citesc. Ce, nu contează atât de mult :) Pup :*
Pufuleț a spus…
Eu una citesc orice, YA mi-a deschis portile asa ca tind sa-i multumes. Cu timpul ne maturizam si facem si alegeri mai bune, dar cate o carte YA, sau mai multe in cazul meu, nu strica.
Te tuc!
Pufuleț a spus…
Oh, btw un concurs cu carte la alegere: http://in-love-with-books002.blogspot.ro/2014/04/concurs-primul-meu-concurs.html

Postări populare de pe acest blog

RECENZIE: Oraşul Oaselor (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

RECENZIE: Legend, Prodigy, Champion (Legend #1, #2, #3) de Marie Lu

RECENZIE: Luminile Nordului, Pumnalul Tăinuit, Ocheanul de Ambră (Materiile Întunecate #1, #2, #3) de Philip Pullman