Înainte de culcare #1
Bună
din nou.
Astăzi
o să introduc o nouă rubrică, începută
pe blogul Atunci şi acum, care mi se pare foarte tare. Trebuie să postăm o poză cu
cărticica noastră înainte de culcare şi să spune câteva impresii legate de ea.
Găsiţi mai multe detalii aici.
Cartea
pe care o citesc este “Prinţul Mecanic”
de Cassandra Clare, al doilea volumul al seriei “Dispozitive Infernale”.
După
un prim volum introductiv, în cel de al doilea lucrurile se mai schimbă şi
devenim mai familiarizaţi cu povestea, personajele şi relaţiile lor. După ce în
primul volumul lucrurile sau mai aşezat cât de cât la final, în cel de al
doilea avem din nou parte de răsturnări de situaţie şi replici amuzante între personaje.
Partea
cea mai interesantă este că nu am fost niciodată atât de fericită să citesc o
carte la persoana a treia, faptul că am parte de puncte de vedere ca ale lui
William Herondale şi Magnus Bane, sunt o adevărată încântare.
Seria
asta chiar îmi ajunge la inimă.Un
personaj care îmi place din ce în ce mai mult, şi este destul de surprinzător, este Magnus Bane. Şi cum nu m-am putut abţine a trebuit să pun şi un mic citat.
Seria chiar merită să fie citită.
-Una e
suficientă, zise Magnus şi, când Will dispăru din vedere, închise uşa.”
Cam
atât pentru azi. Noapte bună tuturor. :)
Comentarii
Abia aștept recenzia ^.^