RECENZIE: Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

Descriere:” Jocul la care scriitorul englez isi face partasi cititorii este acela de a privi in doua oglinzi diferite, ambele deformatoare, destinul unui om supus in aceeasi masura realitatii si fictiunii. Altfel spus, ni se ofera sansa de a patrunde in lumea lui Dorian Gray, „cetatean“ al lumii si, in acelasi timp, al artei, om superficial si, in acelasi timp, interiorizat. Capodopera lui Oscar Wilde devine astfel, dincolo de arta narativa, o invitatie de a medita asupra conditiei artistului care penduleaza intre cele doua lumi ale sale: cea obiectiva (societatea) si cea subiectiva (arta).”

De ce este aşa special romanul lui Oscar Wilde? Ar fi multe motive, deoarece iubesc clasici. Dar ca să mă rezum la esenţial:

1.      Trei personaje diferite.

2.      Influenţa unuia asupra celuilalt.

3.      Londra secolului nouăsprezece.

4.      Lecţie de viaţă.

Întotdeauna am spus că autori clasici sunt minunaţi. Modul lor de a expune problema şi de a contura pesonajele este extraordinar.

Clasicul meu favorit este şi va fi întotdeauna Jane Austen, dar Oscar Wilde nu se lasă mai prejos.

“Artistul este creator de lucruri frumoase.”

Acţiunea este plasată la atelierul lui Basil Hallward, pentru început, unde Lordul Henry Wotton, îşi exprimă bucuria de a-l întâlnii pe magnificul Dorian Gray, care l-a fermecat pe Basil cu frumuseţea lui.

Deşi Basil refuză, ştiind prea bine influenţa negativă a lui Henry, destinul are alte planuri şi Dorian Gray apare la atelierul lui Basil.

“Conştiinţa şi laşitatea sunt de fapt acelaşi lucru, Basil. Conştiinţa nu-i decât numele commercial al firmei. Atâta tot.”

Lordul Henry este un tip destul de controversat, el a fost cel care mi-a trezit cel mai mult interesul, replicile lui, teoriile referitoare la viaţă. Ironizează cam tot ce este în jurul lui. Însă vede în Dorian o persoană interesantă, neşlefuită de viaţă.

Deşi nu vede, Lordul Henry îl influenţează foarte mult pe Dorian Gray, care este un băiat frumos şi apreciat de societate.

“Fiindcă a influenţa pe cineva înseamnă a-i dărui propriul tău suflet. Cel influenţat nu mai gândeşte în felul lui firesc şi nu mai este mistuit de patimile sale fireşti.”

Frumuseţea lui nu se schimbă, acest lucru fiind datorat tabloului pe care prietenului său Basil Hallward îl pictează pentru el. Înfăţişarea tinerească şi frumuseţea copleşitoare a lui Dorian, îl face pe acesta să-şi dorească frumuseţe veşnică.

Aparent nimic nu este schimbat, însă cu fiecare capitol Dorian Gray atrage şi mai mult atenţia asupra lui; modul său, atât de asemănător cu al Lordului Henry, de a trata probleme îl plasează pe acesta în prim plan. Deşi frumuseţea nu îi este atinsă, sufletul şi personalitatea sa suferă schimbări majore.

Modul său indiferent cu care tratează orice problemă şi modul în care îşi găseşte mereu câte o scuză pentru faptele sale mi s-a părut umitor.

Din naivul şi tânărul Dorian Gray, acesta se tranformă într-un om care nu are nici cea mai mică afecţiune pentru persoanele din jurul său. Nu refuză nimic din ce îi oferă viaţa şi devine un colecţionar înrăit.

“Astăzi mulţi oameni mor din pricina unui bun-simţ perfid şi descoperă  abia când este prea târziu  că singurele lucruri pe care nu le regreţi niciodată sunt greşelile.”

Tabloul devine oglinda sufletului său, pe care îl priveşte deteriorându-se.

Spre final au fost multe scene care m-au lasat fără cuvinte, în lumea clasicilor mereu sunt adevăruri crude, însă o anumită scenă a făcut ca şi fărâma de simpatie pe care o aveam pentru Dorian Gray să dispară.

“Viaţa are mereu maci la îndemână.” (macul – simbolizează  uitarea)

Finalul m-a surprins, deşi nu ştiu de ce. Nu cred că mai avea cale de întoarcere, deşi undeva în sufletul meu, speram să văd cum ar fi evoluat fără acea supeficialitate. Frumuseţea nu este totul, sufletul este cel care ne arată adevărata frumuseţe.

“Sufletul este o realitate cutremurătoare. Nu poate fi cumpărat, nu poate fi vândut şi scos la mezat. Poate fi otrăvit sau adus la desăvârşire. Există câte un suflet în fiecare dintre noi. Asta o ştiu. “

Un clasic minunat şi un roman extraordinar. Însă dacă nu vă plac descrierile detaliate nu vă sugerez să vă apucaţi de el.